Ca toate popoarele europene, au şi românii oamenii lor de seamă. Ca toate popoarele europene, şi românii le onorează memoria: scriu cărţi despre viaţa lor, le ridică statui, dau numele lor străzilor, liceelor, universităţilor. Atât. În alte ţări europene, casele în care au trăit oamenii de seamă devin case memoriale, muzee, iar şcolarii se plimbă cu respect prin încăperile lor, încercând să se impregneze de atmosfera în care au vieţuit marii oameni ai neamului. Nu în România. Cel mai adeseori, la noi, aceste case devin… ruşini naţionale.
Unul dintre cărturarii
Unul dintre cărturarii cei mai importanţi ai României a fost Spiru Haret. Născut la Iaşi în 1851, el a fost primul român care a obţinut titlul de doctor în matematici la Facultatea de Ştiinţe din Paris (1878), devenind apoi profesor la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. A îndeplinit de trei ori mandatul de ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), rămânând în acest post mai bine de 10 ani. Şi-a lăsat amprenta atât asupra învăţământului primar, cât şi asupra celui liceal. Mai cu seamă, a înfiinţat liceele cu profil real, ceea ce a contribuit în mod esenţial la înflorirea învăţământului ştiinţelor în România. A instituit examenul de bacalaureat. A scris manuale şi a predat la înalte şcoli româneşti. Este greu (şi poate inutil) să inventariem aici toate faţetele bogatei şi diversificatei sale activităţi.
O casă în Bucureşti
O casă în Bucureşti păstrează între zidurile sale amintirea vieţii lui Spiru Haret. Situată pe strada Gheorghe Manu (fostă Verde, fostă Lemnea) la numărul 7, este o clădire armonioasă, cu o arhitectură îngrijită, de stil neoclasic, cu elemente de decor în stil neobaroc. Cererea de autorizaţie datează din 1888. Planurile nu s-au păstrat, dar volumetria elegantă, proporţiile armonioase şi claritatea compoziţiei ar indica drept autor un arhitect talentat. Într-un articol foarte bine documentat din Jurnalul Naţional, se descrie istoria acestei case. Este interesant de văzut că un ministru al acelor vremuri a avut nevoie de două împrumuturi bancare pentru a-şi construi o casă (care nu este un palat), şi că i-au trebuit ani de zile pentru a-şi plăti datoriile.
Istoria familiei
Istoria familiei nu a fost una norocoasă. Spiru Haret s-a stins în 1912 şi a lăsat casa moştenire soţiei sale Ana. Mariajul nu a fost binecuvântat cu copii, astfel încât Ana a îngăduit nepoţilor ei de soră să poarte numele cărturarului. Sora Anei Haret era măritată cu inginerul Iosif Gold. Mihai, cel mai mare dintre fraţii Gold, a fost adoptat de Ana Haret. Mihai Haret-Gold (n. 1884) a absolvit cursurile de ştiinţe naturale ale Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. A devenit o figură proeminentă a turismului românesc, scriind un mare număr de lucrări de specialitate. A murit cu un an înaintea mamei sale adoptive, care l-a urmat în 1941.
Istoria casei
Istoria casei a fost şi ea umbrită de lipsa de noroc a familiei care a construit-o. Rămasă moştenire unor nepoţi, casa a fost vândută Institutului Naţional al Cooperaţiei - INCOOP, care a înfiinţat aici un mic muzeu. Nepoţii au donat muzeului obiectele personale, biblioteca şi manuscrisele lui Spiru Haret, care au fost expuse în biroul şi biblioteca în care lucrase acesta.Tăvălugul comunismului nu s-a abătut imediat după 1944 asupra micului muzeu. Abia în 1950 muzeul a fost desfiinţat. Obiectele au fost trimise Bibliotecii Academiei, iar clădirea a fost pusă la dispoziţia Ministerului Învăţământului.
Zilele cele mai negre
Zilele cele mai negre pentru casă au venit, în mod paradoxal, după eliberarea de comunism. Casa a fost retrocedată urmaşei INCOOP – Centrocoop, care a preluat-o în anul 2000 şi a vândut-o cu mare grabă unor persoane particulare în anul 2001. La rândul lor, acestea au vândut-o în anul 2005 societăţii comerciale Invest Lux Construct.
Un şir de fenomene inexplicabile
Un şir de fenomene inexplicabile a împins inexorabil clădirea pe povârnişul pierzaniei. Printr-o nebăgare de seamă inexplicabilă, casa marelui cărturar nu a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice. Abia în anul 2005 această lipsă a fost suplinită (pe LMI/2010 casa se află la poziţia 1399, cod B-II-m-B-19130). Printr-un dezinteres tot atât de inexplicabil, în 2005, la revânzarea casei, Ministerul Culturii nu s-a deranjat să facă rost de cei 1.140.000 euro care au reprezentat preţul de vânzare, astfel încât societatea imobiliară a devenit proprietara ei.
Există în Bucureşti
Există în Bucureşti o stradă Spiru Haret, un liceu Spiru Haret, o bogată universitate particulară Spiru Haret şi chiar şi o statuie a lui Spiru Haret, care, cu lipsa de respect pentru valorile naţionale care caracterizează vremurile noastre, a fost trambalată de pe locul ei de tradiţie din faţa Universităţii, până în parcul Izvor, unde stă stingheră lângă o poartă, în compania celorlalte trei statui, victime ale municipalităţii bucureştene.
Între milioanele cheltuite
Între milioanele cheltuite pentru cazarea în Bucureşti a parlamentarilor proprietari de case în Capitală, milioanele necesare pentru întreţinerea îmbuibării aleşilor noştri, milioanele aruncate pentru asfaltarea repede pieritoare a şoselelor noastre şi milioanele risipite pentru nefolositoarea înlocuire a bordurilor etc., etc., Statul, Primăria bucureşteană nu au găsit în vistieria lor suma necesară pentru salvarea casei lui Spiru Haret. Ar fi fost de aşteptat ca măcar universitatea care câştigă nenumărate milioane (de euro) sub flamura numelui Spiru Haret să găsească milionul necesar pentru a se putea făli cu nobila faptă a prezervării unei părţi a patrimoniului naţional şi înfiinţarea unui meritoriu muzeu. Nimeni nu a făcut un gest.
Iar nefericita casă
Iar nefericita casă a urmat drumul clasic al caselor istorice bucureştene. Întâi i s-au descuiat porţile. Imediat a fost invadată de ţigani. Aceştia au făcut ce fac de obicei. În încăperile în care Spiru Haret a scris şi a meditat, în care au stat la sfat miniştri, învăţaţi, literaţi, doamne elegante, locatarii „clandestini” au rupt, au ros, au murdărit, au distrus, au spart. În câţiva ani, casa s-a transformat în ceva intermediar între o cocină şi o ruină.
Între timp, s-au dat avize (ilegale, pentru că, chiar dacă la momentul acordării avizelor casa încă nu fusese înscrisă pe LMI, ea se afla în zona de protecţie a monumentului istoric alăturat, casa Niculescu-Dorobanţu), s-au întocmit planurile pentru un bloc de 7 etaje şi s-a aşteptat momentul favorabil.
De câtăva vreme
De câtăva vreme porţile sunt închise, iar în casă nu se mai vede viermuiala veselă a ţiganilor. Asta nu e semn bun. „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară”. Probabil că ţiganii au fost în sfârşit daţi afară. Dar nu ca să se cureţe şi să se restaureze casa. Nu. Probabil că i-a bătut ceasul.
Se pare că acum
Se pare că acum a venit momentul favorabil. Pentru distrugere. Pentru tâlhărirea oraşului de comorile lui istorice. Pentru dezlănţuirea lipsită de ruşine a lăcomiei. Pretutindeni în capitală zumzăie buldozerele. Se demolează ziua şi noaptea (în special noaptea, mai ales atunci când e de aşteptat o reacţie), se rad de pe faţa pământului martorii devenirii istorice a oraşului, dispar pe neaşteptate clădiri construite să dureze, mai ales colţurile de stradă sunt despuiate de case şi de copaci.
Iar bucureştenii noştri stau neclintiţi cu berea în mână şi cu ochii înfipţi în televizor, la meci sau la telenovele. O apatie inexplicabilă a lovit întreaga naţiune. Primeşti un singur răspuns: „Ce să-i faci?” Cu varianta nepăsătoare: „N-avem ce face.”
De ce n-ar cădea şi casa Spiru Haret?
UPDATE 2013 Statuile din Piața Universității, între care și cea a lui Spiru Haret, și-au reintegrat locul, într-o piață despuiată de orice urmă de verdeață, un deșert de ciment...
UPDATE 2014 Din toamna anului 2013, casa Spiru Haret nu mai există. S-a păstrat un zid placat cu beton, care va face parte din blocul ce se va ridica pe acest loc.
Our dear friend – Romania’s friend, Bucharest’s friend, Sarah in Romania translated this article into English, to make it “accessible to more readers and arouse more condemnation against these consistent, very organized attacks on a capital of Europe, a country, a people and, indeed, a whole history”. Let’s hope she will be heard abroad. Let’s hope my words will awake some of our compatriots, the sleeping Romanians. We say here “the hope is the last to die”. Thanks again, dear Sarah!
Casa Spiru Haret - A National Shame
Like all European nations, Romania too has prominent figures throughout her history. And, just like all European nations, Romanians honour their memory: they write biographies, they erect statues, they name their streets after them along with their high schools, their universities. But that's about as far as it goes. In other European countries, the homes of these prominent figures become memorial houses, museums, visits for schoolchildren to walk respectfully through the rooms in an attempt to soak up the atmosphere in which these great men lived. Not in Romania. Here, on the whole, these homes become ... a national shame.
A name among names
One of the most prominent scholars in Romania's history was Spiru Haret. Born in Iasi in 1851, he was the first Romanian to earn his Ph.D. in mathematics at the Faculty of Sciences in Paris (1878) and became a professor at the parallel Faculty of Sciences in Bucharest. He took office three times as Minister of Public Education and Religious Affairs (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910) and remained there for more than 10 years. He left his imprint on both primary and secondary education. In particular, he established good profile high schools, which contributed substantially to the flourishing of science education in Romania. Furthermore, he implanted the baccalaureat, wrote textbooks and taught in Romanian high schools. It is difficult (and perhaps unnecessary) to list all his rich and diversified activities.
A house in Bucharest
In Bucharest, there is a house which holds the memory of Spiru Haret's life within its walls. Str Gheorghe Manu (formerly str Verde, formerly str Lemnea) 7 is a harmonious building with neat neoclassical-style architecture, and elements of Neo-Baroque decor. Applications for the house's approval date from 1888. Plans have not been preserved, but the volumetric elegance, the harmonious proportions and sheer clarity of composition would indicate a talented architect. In a very well documented article in the National Journal, the history of this house unfolds. It is interesting to see that a minister of that time took two bank loans to build his house (not a palace), and that it took years to pay off the debt.
Family history
The family history was not a very happy one. Spiru Haret died in 1912 and his wife Ana inherited the house. They were not blessed with children, so Ana allowed her sister's children to bear the scholar's name. Ana Haret's sister was married to the engineer, Iosef Gold, and Mihai, the eldest of the Gold brothers, was adopted by Ana Haret. Mihai Haret-Gold (b. 1884) graduated from the Faculty of Natural Sciences in Bucharest and became a prominent figure in Romanian tourism, writing a large number of literary works. He died a year before his adoptive mother, who lived on until 1941.
House history
The history of the house seems equally marred by the sadness of the family who built it. At the wish of the nephews, the house was bequeathed to the National Institute of Cooperatives - INCOOP, who established a small museum there. They donated personal items, and manuscripts from Spiru Haret's library, exhibited in both the library and the study where Haret had worked. The suffocation of communism didn't hit the small museum until after 1944. In 1950 the museum was closed. The items were sent to the Bibliotecii Academiei, and the building was made available to the Ministry of Education.
Darkest days
Paradoxically, the house's darkest days came after liberation from communism. It was returned to INCOOP. Centrocoop took over in 2000 and sold it at great speed to private individuals in 2001. In turn, they sold it on to Lux Invest Construct in 2005.
Unexplained mysteries
A series of unexplained mysteries have inexorably pushed the building down the steep hill to eventual loss. For inexplicable reasons, the home of this great scholar was not included in the list of Historic Monuments. Only in 2005 was this omission corrected (LMI/2010 1399, Code B-II-mB-19130). An equally inexplicable happening was the disinterest in 2005, at the reselling of the house, when the Ministry of Culture did not bother to put in a bid for the house's value at 1.14 million euro, which lead to the real estate agency becoming the new owner.
There is in Bucharest...
There is in Bucharest... a str Spiru Haret, a Spiru Haret High School, a rich Spiru Haret private university and even a statue of Spiru Haret, which, in total disrespect for national values so characteristic of our times, was moved from its traditional spot in front of the University to Parcul Izvor, where it stands near the entrance in the company of three other statues, all victims in Bucharest's municipality.
Millions...
Amongst the millions spent on accommodation for Bucharest's parliamentarian homeowners in the Capital, the millions necessary for the maintenance of chosen indulgences, the millions thrown into the quick surfacing of roads and the millions squandered on the replacement of curbs nobody wants etc etc., the State and Bucharest's City Hall do not have the funds in their treasure troves to save Spiru Haret. One would even have expected the University, which makes numerous millions (of euros) under the banner name of Spiru Haret, to have boasted the noble gesture of preserving a part of its national heritage and creating a worthy museum. No such gesture was made.
The unfortunate house
This unfortunate house has been shoved down the classic path of Bucharest's historic homes. First the doors were left unlocked, leaving it to be over-run with gypsies. They did what they usually do. In the places where Spiru Haret wrote and meditated, where he gave advice to ministers, scholars, the literati and elegant ladies, "illegal" locals wrenched, gnawed, polluted, destroyed and shattered. In the space of only a few years, the house was transformed into something between a pigsty and a ruin.
Meanwhile, approvals were given (illegal, because it is in the protected Dorobantu-Niculescu House zone of listed historic monuments) and plans prepared for a seven-storey block, waiting for a rainy day.
A bad sign
For a while now, the gates have been closed and the house is no longer swarming with gypsies. That's not a good sign. Done and dusted. Perhaps the gypsies have finally been expelled but not so that cleaning and restoration can be done. No. The knell has sounded.
The time has come
The time has come for destruction; for pillaging the city of her historical treasures; for the unleashing of sleazy greed and shamelessness.... Bulldozers have engulfed the city and demolish day and night (especially at night when a reaction is less likely), laughing at the martyred earth as the city's history and the buildings meant to last suddenly vanish, especially on street corners, robbed of their houses and trees.
Our Bucharesteans sit around with beer in hand, eyes glued to the TV. An inexplicable apathy has hit the entire nation. To the question, "What can we do?", you get only one answer - the response of uncaring indifference: "There's nothing we can do."
So why bother with Casa Spiru Haret?
Translation Romanian-English by Sarah in Romania
Copyright Silvia Colfescu 2011
