luni, 28 mai 2012

Nicuşor Dan, vinovăţia, şansa şi normalitatea


Sunt un locuitor al Bucureştilor. Trăiesc aici de când mă ştiu. Iubesc oraşul acesta, aşa cum e el. Probabil pentru că aşa cum e el sunt şi eu. Nu poţi să nu începi să semeni cu locul din care faci parte. Ca soţii bătrâni care, după 40 de ani de căsnicie cu bune şi cu rele, încep să arate ca nişte gemeni.
Pe de altă parte, simt o mare vinovăţie faţă de oraşul meu. Nu pentru ce i s-a întâmplat înainte de ’89. Atunci chiar n-aş fi putut să fac nimic pentru el. Eram, cum erau toţi, cu mâinile legate.
Dar după ’89… Ei, da, după, am început să greşesc faţă de el.
Nu m-am gândit destul la binele lui. Nu l-am apărat.
Şi, mai ales, l-am blagoslovit cu primari tot unul şi unul. I-am votat. Pe unii. Pe ceilalţi i-am suportat, cu resemnarea aceea moştenită din vechiul regim comunist, şi care acum nu-şi mai are locul. Azi, resemnarea e o vină.
Numai când mă gândesc la ţiganiada din Primăria domnilor Lis sau Halaicu, mă apucă ruşinea. Când îmi vin în minte găurile negre în care au dispărut banii oraşului în vremea tuturor primarilor, mă ia disperarea. Când îmi amintesc de şoseaua suspendată, de calea de ieşire rapidă din Bucureşti care ar trebui să distrugă frumoasa şosea Aviatori, de Berzei şi Matache în ruină, îmi vine, pentru prima oară în viaţa mea, să-mi iau câmpii.
Şi, în dezolarea în care mă aruncă propria neputinţă, combinată cu prostia, nepăsarea, nesimţirea, neştiinţa sau hoţomănia-lăcomia unora dintre concetăţenii mei, nu întrevăd decât o palidă şansă. Nicuşor Dan întruchipează o şansă.
Da, ştiu, Nicuşor Dan nu are talentul să dea din gură cu tupeu, vorbind vrute şi nevrute, cum fac versaţii lui contracandidaţi.
Nu promite marea cu sarea, ascunzând în colţul ochilor şmecheria dispreţuitoare cu care escrocul îşi pregăteşte terenul ca să te jecmănească până la os.
Nu vorbeşte cu tonul paternalist-superior cu care ne tratează de proşti domnul candidat favorit, parcă am fi cu toţii copii nevolnici pe care-i ademeneşti cu bomboana, ca să le iei lănţişorul de la gât şi banii de mâncare.
Nu are ştiinţa păcălirii oamenilor şi vorbeşte serios, de parcă i-am fi prieteni, de parcă am fi cu toţii îngrijoraţi de soarta oraşului şi am vrea să facem şi noi ce putem pentru binele tuturor.
Şi, pe lângă că nu are carisma escrocului, cred că e şi un pic timid. Nu-i place să vorbească despre ce nu ştie. Iar despre treburile oraşului sunt sigură că sunt multe lucruri pe care încă nu are de unde să le ştie.
Dar cred că va învăţa foarte repede, pentru că e inteligent, şcolit şi pentru că  iubeşte oraşul. Asta se vede din tot ce face, din felul în care se bate pentru Bucureşti.
Avem nevoie de un asemenea primar. De unul care înţeleagă că nu-i poţi fura unui oraş istoria, care să accepte că oraşul este căminul nostru, al tuturor, de unul care să ni se adreseze normal şi onest, fără vorbe groase, de unul care să nu fi fost clientul posturilor Tv de scandal, care să nu-şi facă sloganuri jenante din „plici” sau din ex-nevasta de moravuri uşoare.
Cred că trebuie să ne acordăm noi înşine şansa unui primar de capitală europeană. O şansă la normalitate.

marți, 22 mai 2012

O casă bucureşteană de stil neoromânesc: casa Oprea Soare


 Între străzile Apolodor din Damasc, Colonel Gheorghe Poenaru-Bordea şi Sfinţii Apostoli se ridică, în mijlocul unei mari curţi (fostă grădină din care se mai păstrează câţiva copaci) casa Oprea Soare, creaţie din 1914 a arhitectului Petre Antonescu.

 Trafor, element de arhitectură medievală românească

  Coloană, element de stil bizantin
Proprietarul casei, Dumitru Oprea Soare, era unul dintre cei mai bogaţi comercianţi din Bucureşti, specializat în afacerile cu cherestea. 

Clădirea de stil neoromânesc marchează un moment de apogeu în creaţia lui Petre Antonescu, distins reprezentant al grupului de arhitecţi care a dus acest stil de sinteză pe culmile expresiei sale artistice.

                                       Parter. Sufrageria. Lampă de fier forjat

Încăpere de la parter. Lemnărie sculptată
Născut la începutul secolului XX, stilul neoromânesc a fost generat în acelaşi timp de conştientizarea valorii istoriei naţionale, de redescoperirea, pe cale arheologică şi prin mijlocirea monumentelor păstrate, a arhitecturii medievale din Ţările Române.

Sufrageria. Arcadă
 
Holul central, parter. Şemineu
Au mai jucat un rol important şi dorinţa de înnoire a arhitecturii naţionale, bazată, în a doua jumătate a secolului XIX, în special pe folosirea stilurilor arhitecturii vest-europene, dar şi creşterea economică a ţării, consecinţă a stabilităţii induse de regimul monarhic.
                                                          Parter. Arcade                         
Arhitectura casei Oprea Soare a fost inspirată după reşedinţele Cantacuzinilor de pe Valea Prahovei (Măgureni, Mărgineni etc.), care începuseră a fi redescoperite arheologic în anii 1890-1910.
Subsol. Bârne

                                                        Parter. Şemineu
  
 Subsol. Lampă
                                          Parter. Arcadă pictată în sufragerie

Un rol important în decorarea interioarelor l-a jucat şi gustul epocii pentru exotism, pentru elementele inspirate din arhitectura otomană şi pentru preluările din repertoriul decorativ al stilului bizantin.

Parterul casei se orientează în jurul unui hol central, care, prin arcade, dă acces către încăperile decorate fiecare în alt stil.

Subsolul. Hol central cu arcade, la fel ca la parter
 
Holul, acoperit cu o cupolă, are pavimentul decorat cu mozaic.
Prin moştenire, casa a ajuns în proprietatea lui Ştefan Soare şi a soţiei sale, fiica marelui producător de şampanie Mott. Confiscată în 1950 de autorităţile comuniste, a fost transformată în cramă-restaurant în anii 1970. 

Parter. Ornament
După 1989, a fost vândută unor investitori care au exploatat-o în chip de hotel-restaurant-cazinou, procedând la unele transformări locale care au dus la degradări, din fericire de mică amploare.
Parter. Fereastră
Acoperişul (operă a celebrului „tinichigiu” bucureştean Alexandru Dimitriu) a suferit cel mai mult: lucarnele originare au fost înlocuite cu tabachere, pazia dantelată a dispărut. 

În urma unor nesfârşite procese, casa a fost retrocedată moştenitoarei în 2006. Punerea în posesie a iscat un scandal monstru, spre marea bucurie a nenumăraţi gură-cască din cartier, care asistau la ostilităţi ca la teatru. "Investitorul norocos", care cumpărase casa de la stat, pe un preţ care se poate bănui, şi-a manifestat dezaprobarea intrând în plin cu jeep-ul în poarta închisă (cu batanţi solizi din fier forjat) şi rănind cu această ocazie doi nevinovaţi jandarmi. După o adevărată luptă, arbitrată de un corp de jandarmi, între investitorul deposedat şi reprezentanţii legali ai moştenitoarei, îndelung nedreptăţita doamnă şi-a intrat în sfârşit în drepturi. 
Actualmente, casa adăposteşte Hanul berarilor interbelici.
 
Copyright Silvia Colfescu 2012