miercuri, 8 iunie 2011

Generalul Tell în încercuire inamică

Detaliu din Planul Urbanistic General, publicat pe site-ul PMB; s-au marcat cu roşu clădirile prevăzute a fi înlocuite, şi cu ciclamen blocul de sticlă deja construit, care desfigurează peisajul urban al pieţei Romane şi al bulevardului Dacia.

Nemulţumiţi de faptul că au pocit deja bulevardul Dacia, imediat în apropierea pieţei Romane, cu un bloc cu multe etaje de sticlă, „investitorii imobiliari”, în strânsă cârdăşie cu arhitecţii lipsiţi de dragoste faţă de oraşul nostru şi de istoria lui, au scos din mânecă un PUZ care, dacă ar fi pus în aplicare, ar văduvi încă un colţ al Bucureştilor de frumoasele lui case de epocă.

Citez din Observatorul Urban:

http://www.observatorulurban.ro/bloc-de-37-de-metri-peste-cladirea-marmorosch-blank-din-centrul-istoric.html

Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei a propus spre avizare, miercuri, trei Planuri Urbanistice Zonale realizate de firma presedintelui Comisiei, Sorin Gabrea: un bloc de 37 de metri in interiorul Marmorosch Blank, monument istoric, un complex de cladiri cu un accent de inaltime de 9 etaje, langa Ambasada Frantei, pe strada Amzei, vizibil din Piata Romana si un bloc de 6 etaje pe strada A. Verona colt cu Pitar Mos.

In Planul Urbanistic Zonal str. Biserica Amzei 21-23 sunt propuse reglementari pe terenurile invecinate. In urma aplicarii acestora mai multe case de epoca vor disparea:

Sunt preluate reglementările din PUZ str. C. Tell NR. 16, 16B, 18, adoptat prin HCGMB 119/2009 privind inlocuirea clădirilor existente cu altele de maxim P+5 pentru:

PUZ-urile cu pricina, la fel ca multe altele asemenea lor, sunt în sine o insultă la adresa istoriei Capitalei, propunând între altele distrugerea unuia dintre monumentele de seamă ale Bucureştilor, capodopera arhitectului Petre Antonescu, banca Marmorosch Blank. Nu înţeleg cum un arhitect cunoscut, dintr-o familie cu rădăcini culturale, se poate dezlănţui în acest fel împotriva unui oraş pe care, prin chiar funcţia pe care o deţine, ar trebui să-l apere de demolatorii istoriei şi ai prestigiului său.

Planul Bucureştilor de la 1911: strada Luminii, actuala stradă Christian Tell - casa generalului Alexandru Tell este marcată cu cenuşiu; acum pe acest loc se înalţă un bloc. Clădirile importante din cartier sunt marcate cu galben; cele ameninţate cu demolarea sunt marcate cu bleu; numărul de etaje al noilor clădiri este înscris pe ele cu culoare roşie.

Dar, în afară de această aberaţie, aducerea pe tapet a ideii de distrugere a ambianţei străzii Christian Tell, atât cât a mai rămas din ea, este nu numai o impietate, ci şi o imposibilitate. Dacă informaţia din Observatorul Urban este corectă, nu văd cum ar putea fi puse în practică propunerile respectivului PUZ.

Potrivit informaţiilor culese de pe teren, de la arhive şi de pe însuşi site-ul PMB, iată situaţia actuală a clădirilor care apar la numerele menţionate în proiectul arhitectului Gabrea:

În afară de blocul destul de anodin de la nr. 37, lângă cel construit deasupra casei generalului Tell, şi în locul căruia se prevede construirea unui mamut de 9 etaje, toate celelalte clădiri menite distrugerii de către PUZ-ul de mai sus sunt construcţii remarcabile, caracteristice pentru momentul istoric în care au fost ridicate.

Casa de la nr. 24

La nr. 24 se află o casă de stil academist, cu parter înalt şi cu un etaj, care datează probabil de la începutul secolului XX. Clădirea a beneficiat de o restaurare impecabilă, care cu siguranţă că s-a făcut cu mare cheltuială, ceea ce ar face aproape imposibilă dărâmarea ei. Am mai întâlnit în Capitala noastră mereu surprinzătoare situaţia în care o casă proaspăt restaurată a fost demolată imediat după restaurare, dar calitatea lucrărilor efectuate la această casă ne face să ne îndoim că s-ar îndura cineva să arunce atâţia bani pe apa sâmbetei. Deci ni se pare puţin probabil ca pe locul acestei case să apară preconizatul bloc de 6 etaje.

Liceul Francez

La nr. 22 se află Liceul Francez Anna de Noailles. Clădirea frumos restaurată, datând de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, fostă proprietate a Charlottei S. Aurelian, este, pe câte am înţeles, proprietate a statului francez. Este o casă cu parter, construită într-un stil care îmbină trăsături ale arhitecturii tradiţionale româneşti cu elemente neoclasice şi de stil „1900”. Mă îndoiesc că francezii ar dori să vândă frumoasa clădire istorică în scopul demolării şi înlocuirii ei cu un bloc de birouri de 10 etaje, de la ferestrele căruia s-ar putea admira în voie orice mişcare din clădirea Consulatului şi din curtea Ambasadei.

Centrul Ordinului Augustinian al Asumpţioniştilor

În plus, chiar în vecinătate, la nr. 18 B, se află impunătoarea clădire neogotică ridicată în anii ’30 de Congregaţia călugărilor Augustinieni Asumpţionişti, retrocedată Ordinului şi recent restaurată; probabil că şi Ordinul va avea ceva de spus cu privire la agresiunile imobiliare care se prevăd în jurul Centrului său.

Casa neoclasică de la nr. 20

La nr. 20, între Liceul Francez şi Centrul Asumpţioniştilor, se găseşte o încântătoare casă de stil neoclasic, aşa cum se construiau în Bucureşti la sfârşitul secolului XIX. Separat de stradă printr-un hidos gard de tablă, acest mic rai bucureştean cu viţă de vie şi pomi fructiferi se presupune că va lăsa loc unui bloc cu 5 etaje, de la ferestrele căruia cei din birouri vor putea citi direct cărţile din celebra bibliotecă a Asumpţioniştilor, sau vor putea participa cu sufletul sau chiar cu neaoşe îndemnuri la jocurile copiilor din curtea Liceului Francez.

Vila Patzelt-Beniş

În sfârşit, la numerele 16, 16B, unde se preconizează construirea unor blocuri cu 5 etaje, se mai află încă – într-o stare de plâns – splendida vilă dr. Patzelt - arh. Oscar Beniş. Construită după 1890, în stil academist de sorginte neoclasică, vila este situată într-o grădină de proporţii destul de generoase. Îmbinarea fericită a volumelor, modul plin de armonie în care au fost concepute arhitectura şi decorul clădirii fac din ea un frumos exemplu de locuire urbană civilizată. Pentru orice bucureştean, casa aceasta este un document preţios al identităţii locuitorului Capitalei, ce ne vorbeşte despre concetăţenii care ne-au precedat ca despre nişte oameni demni şi iubitori de frumos. Adică exact contrariul a ceea ce se spune astăzi despre bucureşteni.

Din păcate, e limpede că pe edilii bucureşteni nu-i interesează atestările identităţii noastre: cu ferestrele căscate ca nişte ochi care contemplă moartea în faţă, vila Patzelt-Beniş, pustie, veghează în liniştea grădinii sălbăticite, în aşteptarea unui previzibil sfârşit.

Încă o dramă la care asistăm cu neputinţă sau, mai rău, cu nepăsare.

Încă o pierdere ireparabilă pentru Bucureşti. Pentru noi toţi.

Copyright Silvia Colfescu 2011

5 comentarii:

axelanti spunea...

foarte interesant articolul. zona este foarte pitoreasca si merita sa fie conservata cat mai bine. imi puteti spune va rog daca planul urbanistic 1911 este disponibil pt public. va multumesc

silvia.colfescu spunea...

Multumesc pentru comentariu.
Nu, imi pare rau, nu este disponibil pentru public. Si eu am facut rost de el foarte greu.

ADRIAN spunea...

Am intrat in casa de la nr. 24 si am schimbat cateva cuvinte cu proprietarul. Ma indoiesc ca se va construi altceva acolo. Insa in seara de 30 noiembrie cand am facut aceasta vizita, la casa cu nr. 16A erau doua autospeciale de pompieri pentru ca a avut loc "un nefericit incendiu". Ca i atatea alte cazuri ...

Sarah spunea...

And 2 years on, here we are in 2013 and the first victim of Gabrea's PUZ is rubble... :(

Dicu-Sava Cristian spunea...

Stau si ma intreb, cati bani castiga un "editor", cand comenteaza chesti [ :)))] de specialitate, cum ar fi arhitectura !
Asa ca vin si intreb, Stimata Colfescu, matale chiar nu ai nici o rusine, ca stiinta matale despre ce si cum se dezvolta orasele, este clar ca e ZERO BARAT !