miercuri, 4 septembrie 2013

Protestul împotriva legii pentru Roșia Montană, masacrul maidanezilor, blocada televiziunilor și milioanele domnului Dragoș Tănase


De 4 zile, mii de oameni protestează în centrul Capitalei.
Protestează împotriva legii aprobate de guvern, care dă dreptul unei întreprinderi private străine să-i deposedeze pe cetățenii români de proprietatea lor.
O amenințare la adresa fiecăruia dintre noi, prin crearea unui precedent neconstituțional care deschide ușa oricăror abuzuri ulterioare la adresa proprietății oricui.
O mișelie care transformă profitul nerușinat vânat de Roșia Montana Gold Corporation în „interes național”.
O crimă care-i dă acestei întreprinderi dreptul să transforme unul dintre cele mai frumoase locuri ale României în deșert otrăvit. Otrăvit durabil printr-o metodă de exploatare înalt profitabilă pentru RMGC și dezastruoasă pentru o vastă regiune a țării noastre.
O trădare care lasă România, pe cetățenii ei, fără apărare în fața consecințelor devastatoare ale unor accidente de mediu previzibile și probabile.

Pentru viitorul copiilor
O condamnare nedreaptă care va arunca pe umerii noștri și ai generațiilor viitoare povara plății pentru daunele aduse mediului și pentru eventualele daune aduse țărilor vecine.
O hoție care ne va sărăci pe toți de mărturii istorice unice ale vechimii neamului nostru și ale prezenței pe teritoriul strămoșesc.

Protestul a început duminică 1 septembrie.


Spre deosebire de protestul din Piața Universității din iarna anului trecut, când, de îndată ce se prezentau 3 pensionari cu pensii „nesimțite” din armată, Antena 3 dădea fuga, urmată în galop de restul televiziunilor, de data aceasta n-au venit decât câțiva reporteri de la Realitatea și de la B1 TV.

imagine mediafax
Cele două televiziuni au dat cu zgârcenie știrea, la ore înaintate. B1 TV a însoțit știrea cu o emisiune care făcea aproape pe față reclamă pentru Gold Corporation.
Televiziunea națională a pomenit parcă ceva; posturile de mare audiență au tăcut.
A doua zi, manifestația s-a reluat. Aceeași politică de știri: o știre scurtă la buletinul de la ora 12 noaptea, cu comentarii defavorabile.
Blocada era aproape completă. Aceleași televiziuni care au făcut cu voce tare reclamă plătită pentru RMGC la ore de vârf de audiență, au tăcut mâlc atunci când ar fi trebuit să-și facă datoria.
A treia zi, manifestația a continuat.

Dar televiziunile discrete au fost salvate.
Le-au salvat nefericitele animale pe care incuria și hoția administrației le lasă să se înmulțească pe străzi, în ciuda fluviilor de bani care se revarsă asupra lor din toate părțile, pentru rezolvarea umană a acestei probleme a orașului.


Banii au dispărut iar destinatarii lor, câinii vagabonzi, au fost lăsați de izbeliște pe stradă, flămânzi, bolnavi, sălbăticiți, adunați în haite care luptă pentru supraviețuire și își păzesc teritoriul, pentru că așa i-a lăsat Dumnezeu.
Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Câinii dintr-un parc au atacat doi băieței scăpați din ochi de bunică: unul a fugit, celălalt a murit.
Fireasca mânie a oricărui om la auzul acestei imense nenorociri a fost mană cerească pentru politicieni și pentru televiziuni. Furia oamenilor a fost canalizată împotriva nenorociților maidanezi.
Crima care se plănuiește împotriva noastră și a Roșiei Montane a trecut pe planul doi.
Politicienii, în cap cu Președintele Băsescu (un fan declarat al RMGC) și cu primarul Oprescu (vinovatul nr. 1 de incuria care a dus la tragedie) au început să lăcrimeze crocodilic la televizor, pomenind de eutanasiere generală, de nepoți, de iertare, de demiteri și de durerea lor sufletească. 

Eutanasiere românească (Reghin)
Televiziunile au început să umple obsesiv spațiul de emisie cu emisiuni plângăcioase și cu incitări la masacrarea câinilor de pe străzi, foarte mulțumite că au un pretext ca să piardă din vedere manifestația împotriva exploatării cu cianuri.
Nu se mai discută decât despre eutanasiere, sterilizare, referendum, bunică, maidanezi, ONG-uri, hingheri, primărie etc. Toată lumea pare să fi uitat că "eutanasiere" în România înseamnă masacru în masă, ucidere în chinuri cu otravă, cu bâta, cu sălbăticie. Dar asta-i altă poveste.

Câini otrăviți (Motru)
Între timp, manifestează în stradă tinerii (aceia care se gândesc la binele țării, pentru că vor să trăiască aici, nu vor să-și ia diploma și să se ducă să profeseze în țări în care ar primi salarii după merit și ar trăi așa cum se cuvine) și mereu tinerii (aceia care-și lasă interesele personale sau cei care  fac abstracție de durerile de oase și de beteșugurile vârstei, ca să fie alături de copiii și de nepoții lor).
Ignorați. De politicieni, de televiziuni, de grosul populației.
Nu de jandarmi, care-i păzesc de-aproape.


Și văzând nepăsarea cu care sunt tratați, nu pot să nu caut o explicație.
Mă gândesc la cheltuielile pe care se laudă RMGC că le-a făcut pentru proiectul Roșia Montana. Mai-mai să ne dea de înțeles că i-au cheltuit pentru scopuri nobile, dezinteresate, la urma-urmei pentru noi, cetățenii României.
Bani mulți.
Să ne uităm de-aproape pe ce s-au dus atâția bani.
Milioane de euro pe reclame la TOATE posturile de televiziune.
Milioane de euro pe reclame în ziare și reviste.
Milioane de euro pe clipuri publicitare (între care cel cu vestita doamnă Sanda Lungu, care povestește cu voce sfârșită cum împletește ea șosetuțe ca să-și hrănească copilașii și cât de mult vrea să muncească la mina de aur, dar i se umple gura de măscări când o intervievează un reporter neacreditat de RMGC).

Sanda Lungu - doamna plângăcioasă cu vocabular delicat
Milioane de euro pe echipele de pază îmbrăcate în uniforme, care patrulează amenințător prin Roșia Montană. Și pe organizarea de manifestații false, la care aduc oameni plătiți din toate localitățile din jur.
Milioane de euro pe salariile șefilor RMGC, între care români școliți, buni de gură, fără scrupule, care se vând pe bani mulți (vezi http://www.cotidianul.ro/dragos-tanase-peste-6-milioane-de-dolari-pentru-aurul-de-la-rosia-montana-221602/ ).

Dl. Dragoș Tănase - un român pentru RMGC
Cred că e o explicație pe care o poate înțelege oricine. 
Dar mi se pare că televiziunile noastre sunt... o hazna. Și că domnul Dragoș Tănase, director general la RMGC, care a primit peste 6 milioane de la firmă pentru prestațiile dumisale din ultimii trei ani, nu valorează nici doi bani dacă-l pui alături de unul dintre tinerii din Piața Universității.

Imagini de pe Internet

Niciun comentariu: