duminică, 17 februarie 2013

Umor dâmbovițean


Unii proprietari de monumente istorice, în dorința de a-i proteja pe concitadini, pun avertismentele tradiționale de pericol, care nu mai emoționează pe nimeni (dar nu le trece prin cap că, dacă ești proprietar pe cogeamite palat în buricul târgului, ai avea obligația măcar să repari tencuiala!).

Bucureșteanul, fire solară, nu se sinchisește de amenințări. De obicei trece cu cornul în pământ pe lângă ele.
Ba chiar am văzut mașini parcate drept sub zidul ruinat al casei Solacolu din Visarion 8, fără să-l muncească pe vreun șofer grija că zidul s-ar putea prăbuși în orice moment.

Cei mai simpatici sunt bucureștenii chinuiți de simțul umorului.
Mai ales dacă le-a dat Dumnezeu și un instrument de scris corespunzător...
Așa încât
CIRCULAȚI CU GRIJĂ
RECADE TENCUIALA!
NU TROPĂIȚI!

Niciun comentariu: