Șantierul de la adresa furată

Casa Adrian

Un ciclu de articole de pe acest blog se ocupă de demolările care au avut loc în mai 2011 în strada Povernei. Au fost culcate atunci la pământ casa generalului Adrian și a soției sale născută Sturdza, de pe Povernei 2, o bijuterie arhitectonică, și una dintre vilele din complexul de monumente istorice Rosetti-Solești de pe strada  Povernei 1-3, împreună cu încă două mici clădiri din același complex, botezate la grămadă "anexe".

Vila distrusă din complexul de monumente istorice Rosetti-Solești de pe strada Povernei 1-3, o "anexă" cu etaj, balcon monumental etc. etc.

Prețioasele mărturii ale istoriei orașului au fost  dărâmate pentru a face loc unor blocuri de birouri (căzute ca de pe Marte în cartierul cu arhitectură foarte coerentă de sfârșit de secol XIX-început de secol XX).

Chiar și macheta arată disproporția dintre clădirile proiectate pentru Alecsandri Estates și peisajul cartierului înconjurător

Pentru primirea autorizației de demolare a celor două vile boierești în perfectă stare s-au utilizat două trucuri diferite. Așa cum am spus, pentru demolarea vilei din complexul Rosetti-Solești s-a botezat "anexă" o cogeamite clădire.

Buldozerul în curtea casei Rosetti-Solești

Pentru demolarea casei Adrian s-a comasat (nu știu cu autorizația CUI?) terenul de la numărul 4 de pe strada Alecsandri cu terenul învecinat (spate în spate) de la numărul 2 de pe Povernei.

Stâlpul de poartă cu adresa Povernei 2 și panoul de șantier cu autorizația de demolare pentru strada Alecsandri 4

Culmea tupeului, pe gardul casei de pe Povernei 2 s-a afișat numărul autorizației de demolare pentru Alecsandri 4 (chiar lângă placa pe care scria Povernei 2) și s-a purces la dărâmarea casei!

Când presa și vecinii au reacționat, s-a scos pur și simplu plăcuța cu numărul de pe gard.
Hocus-pocus, pe Povernei nu mai există nr 2! Terenul  e în adâncă ilegalitate, fără număr!

Maidanul rămas a servit de locuință șobolanilor până acum două-trei luni.
O dârdoră puternică i-a cuprins atunci pe proprietari și constructori (probabil au așteptat să se mai uite puțintel șmecheriile) și șantierul a debutat în forță.

De luni de dimineață până sâmbătă seara duduie motoarele, pe soare și pe ninsoare, pe dezgheț și pe ger. Estetica locurilor și liniștea patriarhală a cartierului s-au dus pe copcă. Urâtul a intrat în viața locuitorilor, ca să simtă și ei că trăiesc în Bucureștii zilelor noastre.

 Copyright Silvia Colfescu 2013