marți, 22 martie 2016

Doina Jela, VILLA MARGARETA


Se mai verifică încă o dată impresia dintotdeauna că o carte este portretul autorului ei. Villa Margareta nu este o carte care să te lase să te împrietenești ușor cu ea, dar, odată ce se înnoadă legătura între cititor și text, relația devine indestructibilă. O carte densă, de substanță, un roman în care, în filigran, se simte cunoașterea abisurilor omenești, acumulată de Doina Jela în cele aproape trei decenii de cercetare a istoriei recente și recristalizată într-o formă literară expresivă și fină. Cititorul este invitat să privească o scenă pe care evoluează suflete absolut diferite unul de celălalt, în complexitatea unei lumi recreate ca un întreg unitar, cu o logică inexorabilă. Și să descopere treptat că, printr-o alchimie al cărei secret nu stă la îndemâna oricărui mânuitor al literelor, creatoarea lor le-a investit cu un fel de similaritate subtilă, care te determină să gândești că sunt poate fațete ale unuia și aceluiași suflet omenesc, pe rând curajos și slab, iubitor și trădător, înalt și căzut din înalt. Personaje-pilon, solide, care susțin structura romanului, eroina grație căreia conglomeratul faptelor și sentimentelor se înscrie în realitate, Vlad, Letiția, Digei, Rafael, multe alte prezențe care ocupă câte un loc mai marcat sau episodic în economia evenimentelor, dar a căror lipsă ar știrbi ritmul povestirii, se zbat pe trama ultimelor decenii, împletindu-și viețile, iubirile, trădările și suferințele.
Așa cum spuneam, o carte bună poartă, sublimat în ea, chipul autorului ei. Villa Margareta nu face excepție. Puternică și delicată, rezervată, dar generoasă și caldă, cartea îți devine prietenă și știi că, de-a lungul anilor, o vei regăsi cu aceeași bucurie ca și atunci când ai citit-o pentru prima oară.

Niciun comentariu: