Bucureștenii care
au avut curaj, aseară, să lase sofaua din fața
televizorului pentru un drum până la Cinema Pro, s-au putut delecta (dacă au
avut invitație) cu ultimul film al lui Florin Piersic jr., Killing Time, cu Florin Piersic jr., Cristian Ioan Gutău și Florin Zamfirescu.
Cristian Ioan Gutău
Uimitor,
judecând după vidul ce domnește în rarele săli de cinematograf din București, destui
locuitori ai orașului s-au ostenit să bată drumul până la cinematograf (situat
de altfel central, lângă Universitate, pe str. Ion Ghica 3).
Killing time… un
titlu cu rezonanțe biblice, foarte îndrăgit de diverși creatori, dacă ne gândim
că s-au mai făcut cel puțin patru filme numite astfel, ca să nu mai vorbim de
cele peste 10 cărți, nenumărate cântece și chiar un joc video.
Florin Piersic jr. e la al treilea film de autor; aventura punerii în scenă
a urmat unei cariere de actor, alegere explicabilă de altfel și prin datele lui
de familie.
Filmul, cu cadre nete, foarte îngrijite, cu o coloristică expresivă,
apropiată de sobrietatea alb-negrului, are o tramă simplă. Doi asasini plătiți
petrec lungi ore într-un apartament, în așteptarea victimei. Discuția lor
evoluează / involuează de la simpla trăncăneală, într-un fel amuzantă, între doi marginali la un crescendo de amenințări, încununate cu uciderea (și aceasta comandată) a unuia dintre ei,
agrementată dramatic și sângeros cu niscaiva victime colaterale.
Cum scenariile
se scriu pentru a se istorisi povești (mai mult sau mai puțin captivante),
spectatorilor li se aștern în față cele două personalități complet diferite ale
protagoniștilor, bun prilej de
incursiune în nimicnicia umană. Egal abjecți, deși în nuanțe diferite, cei doi anti-eroi își alienează în final simpatia spectatorului.
Surpriza serii a constituit-o prestația actoricească a lui Cristian Ioan
Gutău, interpretul unuia dintre cele două personaje principale: de la postura vag-retardatului simpatic de mahala, la dimensiunea înfricoșătoare a asasinului cu desăvârșire lipsit de umanitate, el pășește instinctiv pe drumul coerenței, construind fără efort un personaj credibil. Jocul lui de o
naturalețe covârșitoare a dominat cu autoritate filmul, lăsând în umbră chiar
și scurta, dar impresionanta apariție a lui Florin Zamfirescu, unul dintre
marii actori ai momentului.
Florin Zamfirescu
Cadre cu compoziție rafinată, aproape abstractă, urmărite de cameră din unghiuri
uneori repetitiv estetizante, un dialog inundat de cuvintele groase care se
preling astăzi din periferii spre regiunile mai selecte ale centrului,
mânjindu-l cu zeama cleioasă a trivialității, iată un cocktail ce va putea
asigura, probabil, succesul filmului. Poate că aceste excrescențe verbale
(la care o parte a publicului râde inocent, cu gura la urechi) au contribuit la
categorisirea filmului drept „o comedie”, fie ea chiar și
neagră. La o receptare mai profundă a mesajului, substratul tragic al existenței unei astfel de lumi îi anihilează în mare măsură valențele comice.
Dorita înrudire cu complexitatea și cu vibrația operei lui Tarantino mi se pare, pentru moment, rămasă la nivelul idealului.
Dorita înrudire cu complexitatea și cu vibrația operei lui Tarantino mi se pare, pentru moment, rămasă la nivelul idealului.
Destule lungimi (cred că filmul ar câștiga în dinamism dacă ar fi scurtat în
mod înțelept cu vreun sfert de oră).
Echipa filmului a fost prezentată la sfârșit publicului: un grup simpatic
de tineri, îmbrăcați în uniforma cool a Bucureștilor zilelor noastre, blue jeans zdrențuiți,
pulovere și jachete de piele. Inevitabil îți vine în minte o fotografie cu un
grup de vedete la premiera unui alt „Killing”, la Festivalul de la Cannes…
Alte
locuri. Alte vedete. Alte obiceiuri.
Vedete la premiera mondială a filmului Killing Them Softly, la Festivalul de la Cannes
Una peste alta, cinefilii ar trebui să se deranjeze să vadă la sală acest
film.
Ceilalți îl vor vedea cu siguranță ceva mai târziu, la HBO.
Killing Time (2012)
Scenariul și regia: Florin Piersic Jr.
Distribuția: Florin Piersic Jr., Cristian Ioan Gutău, Florin Zamfirescu, Daniel Popa, Olimpia Melinte
Producători: Andrei Creţulescu, Dan Burlac, Florin Piersic Jr.
Producători: Andrei Creţulescu, Dan Burlac, Florin Piersic Jr.
Producție: Kinosseur & Elefant Film
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu