Ca într-o
adevărată telenovelă sud-americană, dl Adrian Năstase și-a încununat acțiunile
anti-justiție printr-o iscusită „încercare” de sinucidere.
Vaaaaai!
Glonțul (din arma
pe care nu avea dreptul să o posede, în calitatea sa de cercetat penal) a
trecut cât se poate de departe de orice organ vital, dar, paradoxal, a nimerit drept la țintă: în
inimile amatorilor de telenovele, care au început instantaneu să lăcrimeze,
înduioșați de soarta crudă care se înverșunează asupra nevinovatului domn
infractor.
Amatorii de
telenovele nu pot fi condamnați pentru lipsa lor de judecată: așa cum spunea un
personaj a cărui părere o respect, cantitatea de inteligență din lumea asta e
constantă, dar populația crește exponențial, așa încât marfa deficitară nu mai
ajunge pentru toată lumea.
Și, la urma
urmei, cum să te superi pe inocenții amatori de telenovele???
Se știe că
ei, săracii, nu prea au capacitate de analiză și sinteză, cu mintea plutesc
într-un abur roz, sentimental și plângăcios, care le încețoșează imaginea
realității până la ștergerea completă, iar cu memoria stau și mai prost. Altfel
și-ar aminti de lunga cârdășie între dl Năstase și dl Iliescu, în timpul căreia
țara a fost spoliată de majoritatea avuțiilor, iar Constituția și dreptatea au
fost aduse la starea de batjocură a politicienilor.
E drept că bieții
oameni nici nu prea au șanse la obiectivitate, puși în fața unei forțe
telenovelistice de calibrul domnului Adrian Năstase.
Biografia lui și
cea a familiei domniei sale constituie un adevărat scenariu de telenovelă (cine
bate pe Google cuvintele „Nastase scatiu” va avea o adevărată surpriză).
Viața lui
politică și cea infracțională parcă ar fi copiate după cele ale unui personaj dintr-o
cărțulie ieftină cu tiraj de masă.
În sfârșit, sinuciderea
- ultim act lacrimogen al poveștii - a dat gata toate inimile simțitoare ale menajerelor, bonelor & Comp. Și să
nu uităm că nu numai în pieptul acestor doamne bat inimi simțitoare de
menajeră, această înzestrare e mult mai răspândită și nu e rezervată numai
sexului slab.
Cu aportul
televiziunilor la vânătoare de audiență, panarama are toate șansele să se
transforme într-o vijelie națională, dublată, din păcate, de o comedie
internațională. Adică, pe scurt, ne vom face încă o dată de râsul lumii.
Chiar acum, la
ProTV se vorbește cu clăbuci de testamentul (Vai, vai!!!) pe care mâine, de
ziua marelui om, fiul său devotat îl va citi la spital, la patul marelui rănit
al națiunii!
Un nou episod al telenovelei, tot atât de lăcrimos, în care fiul
nefericitei victime face primul pas in partitura unui nou personaj principal,
aducând ca zestre versurile șchioape pe care le comite pe blogul său, sub
semnul defunctului personaj de telenovelă Adrian Păunescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu