Poporul plătește

Judecând după capul lui pragmatic, bunicul meu spunea că revoluțiile, ca și marile furtuni, scot la suprafața apei toate gunoaiele. 

De 22 de ani contemplu viața politică a României și mă minunez de înțelepciunea bătrânului domn. 

Gunoaiele au ieșit la suprafață și se războiesc între ele. Pentru bani, pentru putere, pentru prestigiu și, mai presus de orice, pentru privilegiul de a exploata (citește „fura”) în deplină impunitate  tot ce e de furat în țara aceasta.

Amețiți de succes, avansând din ce în ce mai feroce pe calea interesului personal, făcându-și mendrele și furând ca în codru fără ca populația, mânată cu zăhărelul și cu televizorul, să reacționeze, ciocoii moderni au căpătat o mentalitate de zei și au ajuns să-și închipuie că au toate drepturile și că nu pot fi pedepsiți niciodată, orice mârșăvie ar face.

Ceea ce explică reacția domnului Năstase în fața prăbușirii cosmice, de neimaginat: EL, la închisoare??? Imposibil.

Bătăliile se câștigă, bătăliile se pierd, iar războiul continuă. Cu un singur mare învins: poporul român. El plătește totul, fără ca măcar să înțeleagă asta.

Pentru că a fost nevoie ca ridiculul Ceaușescu să cadă și aghiotanții lui să-i ia locul, s-a urzit un plan spectaculos, care ne-a adus în atenția întregului mapamond. Autorii planului au pus mâna pe putere, în uralele mulțimii. Poporul român a plătit cu sângele a peste 1000 de victime.

Pentru că dl Iliescu, avid de putere, a forțat nota ca să rămână la președinție trei mandate, nu două, Constituția a fost siluită; președintele a plătit închizând ochii la crearea celei mai puternice clici mafiote care a existat vreodată în România, avuțiile țării au intrat în buzunarele nesătule ale mafioților, s-au furat industria, pământurile, proprietățile de stat și private. Poporul a sărăcit cu entuziasm, strigând pe străzi: ”Noi nu ne vindem țara!”

Istoria e lungă și riscă să devină plictisitoare prin repetiție.

Să trecem la zilele noastre.

Pentru că în anii în care au stat despărțiți de mamelele acestei vaci de muls care e România, oamenilor PSD-ului li s-a lipit burta de șira spinării, au adoptat metoda forte: ca să recapete puterea, au mânat populația cu televiziunile așa cum mâni un măgar cu morcovul. Într-o țară în care tot ce se spune la televizor e literă de lege, Legile țării devin scenarii de telenovelă și telenovelele devin adevăr absolut. 

Poporul, care a fost obligat să înfrunte criza mondială strângând cureaua, a urmat morcovul și i-a pus PSD-ului în mână cheia de la casa de bani. Acum, cu nevinovăția lui dintotdeauna, poporul așteaptă morcovul promis. Dar deja promisiunile sunt uitate și morcovul a dispărut în ceața deasă a minciunilor de stat și de partid.  

Turbați de foamea de putere și de avere ținută în frâu de ani de zile, noii guvernanți, ajunși în pâine, își dau arama pe față din ce în ce mai mult, pe zi ce trece. Nu mai funcționează decât legea bunului lor plac, abuzurile se fac instituționalizat, pe față, rușinea e abolită.

Plagiator dovedit cu dovezile afișate pe Internet, dl Ponta se repede cu lăcomie să ne reprezinte la instituțiile europene. Mă întreb ce se gândesc partenerii europeni despre poporul reprezentat fără jenă de un hoț de ale cărui furăciuni vuiesc ziarele de pe tot globul? Ne mai mirăm de reputația de popor de hoți care ne urmărește ca un blestem, de la „Loviluție” încoace?  Poporul plătește.  

  

Dl Ponta, furăciunile și troglodiții

historia.ro/adhfiles/5.pdf

Aruncați o privire pe acest site. Cineva s-a ostenit să pună unele lângă altele paginile din “teza de doctorat” a dlui Ponta și paginile din cărțile pe care marele mic Titulescu le-a copiat fără rușine în “teza” lui.

Rezultatul te lasă cu gura căscată : nici în cele mai negre visuri nu și-ar fi putut imagina cineva sutele de pagini copiate (FURATE) cuvânt cu cuvânt.

Când știi că ai o asemenea pată rușinoasă pe obraz, te ascunzi în gaură de șarpe. Dacă mai ai cât de puțin obraz.

Dar se pare că domnul cu pricina nu mai are nici urmă de așa ceva. Rânjește cu tupeu și încearcă să-și ascundă furăciunile cu tot felul de argumente pe care numai un troglodit le-ar putea crede.

Cu siguranță că ne consideră proști și troglodiți pe toți.

Sau poate că bietul om o fi nevinovat.

Poate că nici nu și-a văzut vreodată “teza de doctorat“.  Cum e, de când îl știm, un om ocupat, poate i-o fi scris-o altcineva. Vreun binevoitor - sau mai mulți. Iar el nu s-o fi ostenit să verifice dacă negrii care i-au scris-o au comis o creație originală sau au copiat-o de ici, de colo.
Mă întrebați ce caută articolașul ăsta în Istorioare bucureștene? Vai, grozăvia de mai sus nu se întâmplă în cine știe ce sat din Africa, se întâmplă în București...

              

Adrian Năstase – o telenovelă vie

Ca într-o adevărată telenovelă sud-americană, dl Adrian Năstase și-a încununat acțiunile anti-justiție printr-o iscusită „încercare” de sinucidere.

Vaaaaai!

Glonțul (din arma pe care nu avea dreptul să o posede, în calitatea sa de cercetat penal) a trecut cât se poate de departe de orice organ vital, dar, paradoxal, a nimerit drept la țintă: în inimile amatorilor de telenovele, care au început instantaneu să lăcrimeze, înduioșați de soarta crudă care se înverșunează asupra nevinovatului domn infractor.

Amatorii de telenovele nu pot fi condamnați pentru lipsa lor de judecată: așa cum spunea un personaj a cărui părere o respect, cantitatea de inteligență din lumea asta e constantă, dar populația crește exponențial, așa încât marfa deficitară nu mai ajunge pentru toată lumea.

Și, la urma urmei, cum să te superi pe inocenții amatori de telenovele???  

Se știe că ei, săracii, nu prea au capacitate de analiză și sinteză, cu mintea plutesc într-un abur roz, sentimental și plângăcios, care le încețoșează imaginea realității până la ștergerea completă, iar cu memoria stau și mai prost. Altfel și-ar aminti de lunga cârdășie între dl Năstase și dl Iliescu, în timpul căreia țara a fost spoliată de majoritatea avuțiilor, iar Constituția și dreptatea au fost aduse la starea de batjocură a politicienilor.

E drept că bieții oameni nici nu prea au șanse la obiectivitate, puși în fața unei forțe telenovelistice de calibrul domnului Adrian Năstase.

Biografia lui și cea a familiei domniei sale constituie un adevărat scenariu de telenovelă (cine bate pe Google cuvintele „Nastase scatiu” va avea o adevărată surpriză).

Viața lui politică și cea infracțională parcă ar fi copiate după cele ale unui personaj dintr-o cărțulie ieftină cu tiraj de masă.

În sfârșit, sinuciderea - ultim act lacrimogen al poveștii - a dat gata toate inimile simțitoare ale menajerelor, bonelor & Comp. Și să nu uităm că nu numai în pieptul acestor doamne bat inimi simțitoare de menajeră, această înzestrare e mult mai răspândită și nu e rezervată numai sexului slab.

Cu aportul televiziunilor la vânătoare de audiență, panarama are toate șansele să se transforme într-o vijelie națională, dublată, din păcate, de o comedie internațională. Adică, pe scurt, ne vom face încă o dată de râsul lumii.

Chiar acum, la ProTV se vorbește cu clăbuci de testamentul (Vai, vai!!!) pe care mâine, de ziua marelui om, fiul său devotat îl va citi la spital, la patul marelui rănit al națiunii!

Un nou episod  al telenovelei, tot atât de lăcrimos, în care fiul nefericitei victime face primul pas in partitura unui nou personaj principal, aducând ca zestre versurile șchioape pe care le comite pe blogul său, sub semnul defunctului personaj de telenovelă Adrian Păunescu.

  

Cronica unei „sinucideri” anunțate

Chiar acum, la Pro TV se discută despre motivul pentru care polițiștii trimiși să-l aresteze pe  Adrian Năstase au fost atât de pe fază, iar ambulanța s-a prezentat fulgerător la poarta „sinucisului”!

Se afirmă că, ieri seară, Ioan Rus, ministrul de Interne, i-a dat un telefon domnului Năstase ca să-i ceară voie să-l aresteze și să-și ducă astfel la îndeplinire mandatul legal. 

Din cuvintele cu care i-a răspuns dl Năstase, prietenul „Ucu” a tras concluzia că viitorul arestat ar intenționa să-și pună capăt zilelor, drept care a trimis repede ajutoare care să-l asiste cu competență și rapiditate. 

Astfel anunțată, „sinuciderea” a fost ratată cu succes, iar furia mediatică s-a dezlănțuit cu un și mai evident succes.

Am și eu o întrebare de om nedumerit: oare, atunci când un nenorocit fură ceva de mâncare și capătă drept răsplată o condamnare fermă de trei ani la bulău, comandantul secției de poliție în raza căreia domiciliază infractorul îi dă telefon să-i ceară voie să-l aresteze și să-l întrebe cum îi convine s-o facă?      

După 22 de ani, 2 ani

După 22 de ani de letargie, în sfârșit justiția română a întredeschis un ochi, a zărit o părticică din imensa hazna în care ne zbatem, în mare parte și din cauza somnului ei adânc, și a reacționat. Ca omul pe care îl deranjează o muscă în timpul somnului. I-a dat domnului Năstase o pălmuță.

2 ani.

Mai mult decât nimic.

Ziarele spun că e un act istoric. Poate. Dar mie mi se pare că, pentru personalitatea… istorică a dlui Năstase, s-ar fi cuvenit ceva mai mult.

Dacă luăm în considerație numai câteva dintre manifestările exterioare ale acestui domn, fără să ne aplecăm asupra felului în care și-a condus cariera și și-a obținut averea, nu putem uita mărețele momente când s-a pus în capul alaiului de mașini cu parlamentari care, în semn de protest, l-au însoțit la Procuratură pe dl coleg parlamentar Bivolaru, hoț dovedit.

De neuitat și clipa în care, de la tribuna Parlamentului României, țară europeană, dl Năstase i-a invitat pe curioși să-i numere… ouăle.

Cum nu uităm nici hilarul episod cu mătușa Tamara, bătrânica săracă lipită  pământului, care i-a „lăsat” moștenire familiei Năstase o inexplicabilă avere.

Și altele, și altele.

Fie și numai pentru felul în care aceste acțiuni au contribuit la încurajarea și la înflorirea atotputernică a corupției sistemului nostru politic, cred că dl Năstase ar fi meritat o pedeapsă mai exemplară.   

Chiar acum am semnat o petiție pe Net. Am pus numele meu în clar, urmat de numele orașului în care trăiesc. La coada rubricii a apărut automat “Sugerează îndepărtarea”.

Îndepărtarea pe care o sugerez și pentru care am semnat e cea a domnului Ponta. Învățăcelul domnului Năstase a moștenit de la marele său înaintaș mândria (se poate citi „tupeul”), apetitul (de putere și de avere), dragostea de case (să nu uităm afacerea încâlcită a vilei lui Lucrețiu Pătrășcanu, răpită printr-o scamatorie moștenitorilor de drept, ocazie în care ziarele au menționat numele domnului Ponta), nesinchisirea față de morală (a se citi „plagiat”), atitudinea sfidătoare, mania de a face promisiuni fără acoperire, derivată din lipsa de respect față de electoratul căruia îi cere voturile.

Și, la fel ca marele său model, dl Ponta s-a împărtășit din belșug din binefacerile pe care societatea noastră post-decembristă le rezervă celor care se nimeresc printre… politicieni.

Sper că, la un moment dat, se va împărtăși și din bruma de atenție pe care, în cele din urmă, justiția i-a acordat-o domnului Năstase. 
Ultima oră. Confruntat cu nota de plată, dl Năstase a ales varianta dramatică a încercării de sinucidere. Politicianul român poate înfrunta orice, în afară de demisie și de pușcărie.  

Un 6,5% mai greu decât un 65%

Potrivit exit-poll-urilor, dl Oprescu este noul primar general al Capitalei, învingându-l zdrobitor pe dl Prigoană.

Surpriza o constituie cei 6,5 % (cifră aproximativă) câștigați de Nicușor Dan, candidatul independent apărut în ultima clipă a alegerilor, omul a cărui campanie electorală s-a făcut de către voluntari, fără fonduri de campanie de milioane de euro, fără un angrenaj uriaș de partid în spate, fără televiziuni, fără afișe... fără manipulare.

Nicușor Dan nu a câștigat primăria Capitalei. O mare speranță a murit, o mare speranță se naște. O sămânță abia semănată a încolțit, iar vlăstarul se anunță puternic.

Dacă, în scurtul timp în care Nicușor Dan a luptat pentru Primărie, aproape fără mijloace, a reușit să convingă 6,5% dintre bucureșteni că primariatul lui ar fi benefic pentru Capitală, în cei 4 ani care ne despart de alegerile viitoare el va avea timpul necesar pentru a face cunoscute majorității alegătorilor opțiunile lui pentru viitorul orașului, programul lui.

Ceea ce se poate spune de pe acum este că scorul de 6,5% câștigat în aceste condiții cântărește mult mai greu decât scorul de 65% al primarului Oprescu, câștigat nu neapărat prin acțiunea tăvălugului nemulțumirii maselor, ci mai ales cu ajutorul jalnicelor bacșișuri electorale, cu contribuția hotărâtoare a celei mai masive, mai lipsite de scrupule și mai bogate mașinării de partid din România. Și nu mașinăria unui singur partid, ci a unei coaliții de partide care merită în egală măsură calificativele din fraza anterioară.

Ceea ce mai trebuie subliniat este calitatea alegătorilor lui Nicușor Dan: spre deosebire de masa puțin gânditoare care a pus din automatism ștampila pe numele indicate de fanfara electorală televizată a Antenelor & Comp., pe Nicușor Dan l-au ales conștient și rațional bucureștenii din pătura superioară a electoratului, oameni cu conștiință civică, care au capacitatea de a înțelege în ce constă în mileniul III binele unui oraș și al locuitorilor săi, care știu ce înseamnă o locuire civilizată și doresc ca și Bucureștii să ajungă în rândul capitalelor europene moderne.

Rămâne ca în cei patru ani care urmează să facem cu toții efortul de a-i ajuta pe inocenții noștri concetățeni, abrutizați de ani de manipulare nemiloasă, să înțeleagă că merită mai mult respect de la autoritățile orașului lor și că, pentru taxele pe care le plătesc, au dreptul ca aleșii să se preocupe de binele lor și al urbei pe care sunt chemați s-o gospodărească.

Banii lui Nicușor Dan

Vedem cu toții orașul împestrițat cu afișe electorale și nu ne mai întrebăm cum de se poate: politicienii nu sunt ca noi, oamenii normali, ei au bani (citește milioane de euro) să umple orașul cu afișe. De asta nu sunt afișe cu Nicușor Dan: el e om normal, ca noi, nu are milioane. Puținul pe care îl are pentru campanie are surse vizibile și mărturisibile. Donații (benevole, din entuziasm sincer, nu ca urmare a unui șantaj, ca la alții). Pentru cei care vor să se convingă, iată o postare de pe blogul bunei noastre prietene Sarah în România, în care unul dintre cei care îl doresc ca primar pe Nicușor Dan face publică sursa modestelor fonduri de campanie ale acestuia. Mulțumim, Alexandre Almăjeanu! Mulțumim, Sarah!

"Suntem mai mulți decât cred ei", by Alexandre Almajeanu - Votez pe Nicusor Dan!

(Image source)
"Nu am ca obicei să comentez politica din România. Pentru că nu urmăresc politica din România. Ca mulți din România și ca mulți români din afara ei, nu mă simt reprezentat de o femeie sau un bărbat politician nici în țară, nici în cadrul Parlamentului European.
Dar dacă nu ne ocupăm de politică, se ocupă ea de noi. Și, din păcate, știm cum.
De data aceasta, este vorba despre București, orașul unde m-am născut și unde revin cu plăcere, o dată pe lună. De fapt mă face de două ori fericit Bucureștiul: prima oară când mă întorc și a doua oară… când plec. Plec ușurat să știu că mă îndrum spre altă capitală europeană, unde pot merge pe trotuar, unde nu mă tem că un cățel l-ar putea mușca pe copilul meu și unde am alternative adevărate pentru a nu circula cu mașina.
Dar și Bucureștiul ar putea fi un oraș adevărat european. Este vorba de voință, de oameni și, din când în când, de alegeri.
Nu am ca obicei să mă laud cu banii pe care îi donez. Dar de data aceasta este vorba de Nicușor Dan. Și cum citesc așa de multe neadevăruri în jurul lui, am decis să scriu public că fac parte din cei, numeroși, care au donat pentru campania lui. Mulți bani pentru o țară ca România, dar puțini bani având în vedere ce posibilități au cei care «fac» de 23 de ani politică în România. Bani de dat, când ai, este cel mai simplu; cel mai frumos este tot timpul, prețios, pe care l-au dat, îl dau și îl vor da toți voluntarii care cred că și capitala României se poate schimba.
Suntem mulți români în afara țării care l-am vota pe Nicușor Dan, dacă am putea și care ne dorim să revenim într-un București schimbat.
Suntem mai mulți decât cred ei."

După Nicușor Dan prin grădina lui Dumnezeu

Azi, cum am promis, mi-am făcut puțin timp pentru o plimbare prin București. Nu așa, hai-hui, fără țel. Voiam să văd și eu cum arată fața orașului în ajun de alegeri de primar. Așa, în secret, mai voiam și să văd dacă Nicușor Dan, pe care o să-l votez, apare pe undeva pe pereți, ca să-l vadă poporul. Fără să mă mai învârt în jurul cozii, iată rezultatele.

De departe, cel mai des și mai variat e spânzurat – pe toți pereții, stâlpii și alte componente urbane – primarul Chiliman. Pare hotărât să rămână la datorie (și cred că, pentru atâta propagandă electorală, a făcut ceva datorii, nu numai o datorie). Rezistă ba cu aceeași seriozitate, ba cu aceeași implicare.

Pe ecranul din Romană apare și rămâne la datorie vreo jumătate de minut. Apoi apare o reclamă de sterilizat câini și pisici. Gratis. Imediat după, pe ecran se arată și domnul Ponta, cu sloganul perimat cu schimbarea. Altă schimbare. Să se facă dreptate. Aşa ar fi drept, să le mai vină şi altora rândul la ciolan. Apoi iar sterilizarea. Apoi da capo. Te ia amețeala.

Chiar pe-alături, casa Solacolu, în Visarion 8, rămâne și ea la datorie sub formă de ruină. I-a dispărut afișul (neelectoral) „PERICOL DE PRĂBUȘIRE”, Doamne ferește, între atâtea afișe cu oferte de primari, să nu-și închipuie cineva cine știe ce.

Vis-à-vis, în fața casei Lipatti, pălățel cam handicapat despre care se spune că a fost moștenit de tovarășul Ion Iliescu (chiar DÂNSUL) de la Valentin Lipatti, diplomatul comunist, fratele pianistului necomunist, șade, ca de obicei, cogeamite Hummer, obiect cât se poate de nesocialist şi de nedemocrat. Ciudat! Afișul din curtea casei nu militează pentru PSD, ci îndeamnă bucureștenii să-și cumpere urgent o piscină de plastic.

Aproape tot atât de des ca și confratele Chiliman de la USL, li se adresează bucureștenilor primarul Oprescu. Insistă să-l votăm pentru că a demonstrat că se poate. Adevăr grăieşte, am văzut cu toţii. Se poate: în pofida legilor, în detrimentul locuirii civilizate, în batjocura istoriei orașului, în nesocotirea intereselor locuitorilor. Se pot dărâma monumentele istorice, se poate rade o bucată de oraș pentru fanteziile urbanistice șchioape ale unui primar de carton, pe care-l doare știm noi unde de felul în care trăiesc oamenii, se pot da autorizații la greu pentru construcții megalomanice, care se potrivesc ca nuca-n perete cu locurile unde se ridică – dar sunt fabrici de bani pentru „prieteni” –, se poate orice. Chiar în timpul ăsta, Moara lui Assan arde, casa Miclescu din Kiseleff cască spre cer hăul încăperilor fără acoperiș, hala Matache scârțâie din greu dar refuză să se prăbușească, Berzei-Buzești arată ca un imens maidan, casele Spiru Haret, Nanu-Muscel din Romană, Oromolu din piața Victoriei și multe altele se macină inexorabil, tot orașul e împestrițat de locuri virane pe care se înălțau până mai an monumente istorice... Totul se poate. S-ar putea ca în Bucureşti să nu se mai poată trăi, dacă domnul Oprescu mai iese primar încă o dată.

Prin sectorul 5 se vântură peste tot marele Vanghelie. Omul ăsta nu mai are casă, nu mai are familie, nu mai are nimic pe lumea asta decât pe noi. Sectorul 5 îi e casă și familia lui suntem noi. Cu atât mai rușine să ne fie că, în loc să ne îngrămădim ca oile și să behăim blând în jurul LUI, marele tătuc, care ne dă pomeni de mici şi de sarmale, lăsăm goale corturile pe care le-a răspândit prin oraș și în care imaginea lui deschide chemător brațele spre noi. Nerecunoștința de pe malurile Dâmboviței e intolerabilă!!!

Mâine o să mai postez pe-aici ceva poze tot atât de admirabile ca și cele de mai sus. Mai sunt și alții prin marea grădină a lui Dumnezeu. Toți vor să ne dea, să ne facă, să ne repare casele, să ne scape de bieții câini comunitari, să ne aspire străzile (nu banii din buzunare, nuuuuu), să se ocupe de bătrâni, să ne mărească leafa şi pensia, să ne dea la toţi câte 20.000 de euro, să ne umple de mici, bere şi fotbal şi câte şi mai câte.

Numai un afiş cu Nicuşor Dan n-am văzut prin Bucureşti. Nu zic, poate-or fi, dar eu n-am văzut. Dacă vrei să-i afli programul, trebuie să cauţi site-ul lui de pe Internet. Dar pe Calea Victoriei am trecut pe lângă doi tineri care discutau aprins despre... Nicuşor Dan. Păreau a fi foarte dornici să-l voteze, din câte am înţeles, ţinându-mă un pic după ei ca să aud ce vorbesc.

Însă afişe, repet, n-am văzut. Ce-o fi asta??? De ce nu dă şi el acolo, un milion, două de euro, pe afişe care să ne convingă să-l votăm? Ce mare lucru? Cuuuum? NU ARE? Cum adică? El nu e din specia catindaţilor? E un om obişnuit, aşa, ca noi? Nu minte? Nu fură? Nu dărâmă? Păi cum să voteze bizonul aşa ceva?

Ciclul DE CE O SĂ-L VOTEZ PE NICUŞOR DAN

În Bucureşti trăieşti mai intens.
Aşa scrie pe cogeamite blocul.
Şi, într-adevăr, dacă mă gândesc bine, trăieşti mai intens, râzi mai intens, te ruşinezi mai intens, te neruşinezi mai intens etc. etc.
Dacă umbli prin urbe cu aparatul de fotografiat, găseşti numaidecât dovezi în sprijinul acestei afirmaţii, care mi se pare cât se poate de adevărată.
Deja am găsit, încă de azi, vreo două imagini grăitoare.
Iată una care înfrumuseţează, fără ruşine, gardul unei case pentru zugrăvirea căruia cu siguranţă că proprietarul a plătit scump:

Zău! Ce dacă? Bucureşteanul care a scris lozinca a trăit intens un moment artistic. Ce contează curăţenia oraşului în faţa puternicei lui personalităţi?
Un alt soi de podoabă, cam tot atât de jenantă, se lăfăie pe un bloc întreg în distinsa Piaţă a Victoriei, loc înnobilat de prezenţa guvernului României, condus momentan de marele mic Titulescu.
E un afiş prin care se sugerează localnicilor, presupuşi a fi cam puţini la minte, ideea că fostul soţ al virtuoasei doamne Monica C. ar fi un gigant care ocroteşte cu puternica sa umbrelă nevolnicul Bucureşti, personificat printr-un Arc de Triumf redus la proporţii ridicule.

Lasă că iniţialele de pe umbrelă te duc cu gândul la tot felul de cuvinte necuviincioase care încep cu litera p, dar înfăţişarea personajului face toţi banii (pe care i-a dat pe campanie).

Îmbrăcat cu un blazer roşu cu gulerul brodat, veşmânt de cel mai înalt bun-gust pentru un berbant de vârsta dumnealui, domnul cu pricina ţine evocator şi discutabil mâna în buzunarul pantalonilor, fixând trecătorii cu o privire asasină, irezistibilă.
Pur şi simplu te apucă pe loc dorinţa de neîndurat să te duci să-l votezi primar, şi suferi intens la gândul că mai ai de aşteptat o săptămână până să poţi face acest gest salvator.
Un gând te consolează totuşi: oraşul e plin de asemenea îndemnuri înţelepte şi benefice şi poate că alt catindat o fi găsit argumente şi mai seducătoare pentru a fi votat..
Da, mâine mă voi plimba pe străzi şi voi fotografia cele mai năstruşnice afişe electorale. Cu siguranţă că, peste ani, colecţia de oferte de primari din 2012 va însenina chipurile fiilor şi nepoţilor noştri, amintindu-le cât de mare e grădina lui Dumnezeu...