L-am văzut pe Nicuşor Dan de câteva ori în viaţă.
Ştiu, aşa cum probabil ştim toţi, din media şi dintr-o comunicare pe care am audiat-o la un simpozion, că datorită eforturilor Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul s-au făcut câţiva paşi în direcţia respectării patrimoniului bucureştean, a dreptului de decizie al locuitorilor Capitalei în privinţa păstrării monumentelor oraşului. Două precizări: 1. pe câte ştiu, eforturile despre care vorbesc s-au făcut prin voluntariat, şi 2. Salvaţi Bucureştiul nu are interese imobiliare, aşa cum insinua primarul demolator al Capitalei.
Nicuşor Dan mi-a câştigat respectul venind într-o dimineaţă să se împotrivească (zadarnic) la demolarea abuzivă a câtorva dintre clădirile-monument istoric Rosetti-Soleşti din Povernei 1-3. Eram atât de puţini, demersul era atât de vizibil sortit eşecului, forţele care ni se opuneau erau atât de puternice, încât aş fi înţeles dacă nu ar fi venit. A venit totuşi.
Nu mi-e simpatic, nu mi-e antipatic. Dar cred că, aşa cum spune, nu delirează, nu aruncă bani, ştie urbanism şi e onest. Pe deasupra, mi se pare şi sincer. Afirmaţiile lui sunt sprijinite de tot ce am aflat despre el până acum, atât din partea celor care-l susţin, cât şi din partea detractorilor lui.
Vechea clădire a ziarului Universul, în paragină
Cred că Bucureştii au nevoie de un asemenea primar. Oraşul nostru e într-o primejdie de moarte. Primejdia de a-şi pierde identitatea, istoria, rădăcinile, însăşi fiinţa.
Cred că, ajuns primar, Nicuşor Dan ar asana, în măsura posibilului, corupţia care roade instituţiile statului create întru apărarea patrimoniului istoric. Poate că ar pune o stavilă dezordinii urbanistice din Bucureştii ultimilor ani, uluitoarei lăcomii a cărei dezlănţuire a dus la distrugeri iremediabile ale comorilor istorice ale oraşului.
Monument istoric pe strada Franceză
Sunt totuşi mari şanse să nu fie ales. Sunt prea puţini bucureşteni cu dragoste faţă de oraşul lor şi prea multă gloată căreia nu-i pasă de el. Nu cred că Nicuşor Dan are banii, reţeaua de relaţii şi complicităţi a adversarilor lui.
Dar cred că reprezintă, în acest moment, o speranţă viabilă de salvare a oraşului.
De aceea, pur şi simplu, o să-l votez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu