Case pe strada Franceză (1)

Ne vom plimba pe strada Franceză, din Calea Victoriei până la Hanul lui Manuc. Începem agale plimbarea, spre strada Nicolae Tonitza.
Ca regulă generală, clădirile de pe stradă au fost construite cu prăvălii la parter şi cu locuinţe la nivelurile superioare – nu mai mult de două. Ceea ce înseamnă, vai!, că de obicei la parter s-a intervenit, de cele mai multe ori brutal, astfel că numai părţile de sus ale clădirilor au păstrat desenul original.

Casa de la nr. 12, cu prăvălii la parter; numai etajul a păstrat decorul iniţial

Tot ca regulă generală, clădirile, cele mai multe demne de a figura pe lista monumentelor preţioase ale unei Capitale, sunt delăsate, batjocorite, ţinute într-o stare care-i îndreptăţeşte pe necunoscători să le numească „magherniţe”.

Nu poţi să nu te gândeşti că, într-o capitală care se respectă, aceste bijuterii arhitecturale ar fi îngrijite şi ar constitui puncte de atracţie pentru turişti şi pentru locuitorii oraşului. Dar civilizaţia se câştigă încet şi nu se ştie dacă frumoasele case de pe Franceză vor mai rezista până se va trezi românul… din somnul cel de moarte.

Palatul Poştei - ornament

Dacă intri pe strada Franceză venind dinspre Calea Victoriei, laşi pe mâna stângă marea clădire a Muzeului Naţional de Istorie, iniţial Palat al Poştei (arh. Al. Săvulescu, 1894-1900). Palatul este clădit pe un loc cu istorie frământată – moşie a Bălăcenilor, înhăţată de Brâncoveanu – dar, despre asta, altădată.

Lui Brâncoveanu îi datorează strada Franceză prelungirea ei până în Calea Victoriei şi, vezi bine, nu se poate să nu fi fost vreo legătură între asta şi faptul că voievodul îşi clădise pe locul Bălăcenilor un mare han… politica, interesul şi urbanismul mergeau mână în mână în vremurile acelea ca şi acum.

Muzeul de Istorie are adresa pe Calea Victoriei, iar pe stânga, numerotarea străzii începe abia de la Biserica Sf. Dumitru.

Pe dreapta, prima clădire de pe stradă poartă numerele 2-4. Un adevărat palat, ea întoarce către Calea Victoriei un calcan urât, cenuşiu, pe care nişte dreptunghiuri de tencuială nu îl înfrumuseţează, dimpotrivă.

Filă din dosarul realinierii Căii Victoriei, 1909

Asta, din cauza lărgirii din 1909 a Căii Victoriei şi a alinierii clădirilor, cu care ocazie s-a dărâmat casa de pe colţ, lăsând vederii calcanul cu pricina.

În peste 100 de ani, tot ce au reuşit edilii succesivi să facă pentru a ameliora priveliştea acestui colţ de oraş a fost să decoreze calcanul cu dreptunghiurile despre care vorbeam. De altfel, exact la fel stau lucrurile la colţul Căii Victoriei cu strada alăturată, Filitti, unde casa sacrificată pentru lărgirea arterei principale a lăsat descoperit, de asemenea, calcanul clădirii următoare.

Palatul de la nr. 2-4, cu un restaurant la parter (se putea altfel?) este casa negustorului Vasile Tarpu, pe care arhitectul Wilhelm Bast a remaniat-o în 1895, supraînălţând-o şi dându-i aspectul care se păstrează până astăzi. Stilul în care se încadrează clădirea este cel academist de factură neoclasică. Faţada etalează un întreg repertoriu de motive decorative caracteristice stilului. Este concepută simetric, încununată de un mic fronton triunghiular, cu axul de simetrie subliniat de spectaculoasele cariatide care susţin balconul de la etajul II, încadrate de pilaştri cu capiteluri oarecum ionice.

În interior funcţionează mai multe întreprinderi, care au avut grijă ca locul să arate decent. Scara cu balustradă de fier forjat este probabil cea de origine. Casa este monument istoric.

La nr. 6, pe o parcelă îngustă care ajunge până în strada Filitti 3, se află casa lui Isak Marcus, construită în 1896 de arhitectul A.I. Rosescu.

Arhitectura e de stil academist, cu o ornamentaţie exuberantă, care aminteşte de neo-baroc.

La balcoane, printre ornamentele feroneriilor, proprietarul şi-a pus iniţiala M.

Cele două corpuri ale casei sunt construite pe un teren între str. Franceză şi str. Filitti; comunică printr-o curte interioară cu pasarelă. Clădirea este prost întreţinută, locuită în condiţii improprii.

Copyright Silvia Colfescu 2011