Halucinant!
Cu un cinism
nemaivăzut până acum, doamna Rovana Plumb, ministru al Mediului, ne face proști
pe toți, declarând că avizul de mediu pentru exploatarea de la Roșia Montana va
fi dat de Minister FUNCȚIE DE HOTĂRÂREA PARLAMENTULUI, aceasta fiind o hotărâre
politică.
Adică CUM???
Avizul pe care
Ministerul Mediului trebuie să-l dea în calitate de expert în mediu, pentru a
ne feri pe toți de consecințele devastatoare ale unui accident previzibil și
ale deteriorării ireversibile a unei regiuni întinse din țara noastră E O
DECIZIE POLITICĂ?
Roselin Maria Areatha, 5 ani
Ilustrez acest articol cu fotografii ale copiilor comunităților din jurul minei de aur din Honduras, cu boli pricinuite de toxinele exploatării
Adică, dacă acolo
e o bombă care amenință mii de oameni, nu numai români, ci și din țările
învecinate, autoritatea care, în calitate de specialistă a domeniului, trebuie
să ne ferească de primejdie, o lasă să explodeze, pentru că așa au hotărât o
adunătură de mâncători ai banilor publici, care n-au nici o competență în domeniul
mediului și cărora nu le pasă nici cât negru sub unghie de sănătatea poporului
care i-a numit ca să-i păstorească?
Nelson Hernandez, 1 an
Ar trebui să știe
(ar fi obligați, ca specialiști de mediu, să știe) că la minele de aur din Honduras
și Guatemala, unde lucrurile s-au petrecut exact ca în România, de la
minciunile companiei exploatatoare la deschiderea unei exploatări care a
distrus mediul, populația dimprejur s-a îmbolnăvit în proporție de 60% de boli
legate de otrăvirea cu materialele toxice generate de mină.
Brayan Avila, 17 luni
În timp ce ne
învrăjbesc pe toți cu motivul tragic al accidentului în care un copil a fost
ucis de câinii vagabonzi, oamenii aceștia ne condamnă deliberat copiii să se
îmbolnăvească de cancere și să se umple de bube nevindecabile.
Unde am ajuns?
Ni se spune în
față că suntem niște tâmpiți și că guvernul și Parlamentul își bat joc de noi
cum le vine la îndemână, iar noi stăm și behăim blând?
Hotărât lucru, țara asta e bolnavă de cancer, iar cancerul care o roade este propria ei clasă politică.
Dacă răbdăm și această palmă dată pe față, fără nici o rușine, ne merităm
soarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu