Roșia Montană, vaca de muls și contraofensiva RMGC

După scurta bucurie a creșterii prețurilor acțiunilor sale în urma Legii Ponta, care-i dădea practic pe mână o întreagă regiune a României, cu oameni, case, munți, aur și metale rare, Roșia Montana Gold Corporation și-a văzut speranțele spulberate de trezirea conștiințelor în țara pe care canadienii o sperau adormită și livrată bunului lor plac.

    Părinți în apărarea copiilor... și a țării

Deșteptarea a fost amară. 
Acțiunile RMGC au căzut dezastruos, ajungând pe 9 septembrie la un minimum de 41cenți canadieni (39 cenți SUA), după o pierdere de peste jumătate din valoare.

Încolțiți, „goldiștii” au început contraatacul.

Presa cumpărată vântură cifre de miliarde pe care România le pierde prin neîncepereea lucrărilor. Nu suflă o vorbă despre pierderile mult mai grele de sănătate a țării și a oamenilor, pe care România le-ar suferi prin începerea lucrărilor.

Amenințări deschise cu cereri de despăgubiri de 4 miliarde au început să apară în presa străină și românească.

Dar RMGC nu ține seama de faptul că un proces internațional ar putea scoate la iveală multe malversațiuni bănuite la baza semnării contractului, care trece sub tăcere metalele rare aflate la Roșia Montană, încă mai valoroase decât aurul „inventariat” de canadieni.

Metale rare, Gabriel, NOI știm!

Nu ține seama nici de un amănunt care ar putea disculpa în întregime România, pe baza inexistenței unui aviz de mediu și a imposibilității de a sili o țară să-și deșertifice o vastă regiune, în contestațiile  cetățenilor săi, proprietari de drept ai resurselor țării.

Tot pe linia contraatacului, vreo 20 de angajați ai RMGC refuză să iasă dintr-o galerie de mină transformată în muzeu și amenință cu greva foamei. Ei cer să vină Președintele Senatului și Primul-Ministru, care să le promită că vor îngădui ca RMGC să le otrăvească copiii și să distrugă regiunea, în schimbul micului bacșiș sub formă de salariu, pe care îl primesc deja.

Până în 400 de haidamaci RMGC, în frunte cu șeful de sindicat și prefectul județului Alba (despre care se insinuează că n-ar fi străin de ștatele de plată ale corporației miniere) li s-au alăturat la suprafață, fluturând steagurile țării.

Nu se rușinează să stea sub tricolorul românesc, pentru că nu le pasă că pun această țară în primejdie și că o doresc furată de întreprinderea străină. Strigă: „Roșia Montană este a noastră”. Aici greșesc. Roșia Montană este a tuturor românilor, iar RMGC nu are cum să ne cumpere pe toți.

Printre argumentele așa-zișilor mineri se numără faptul că altfel rămân fără lucru (cauza fiind de fapt aceea că regiunea a fost declarată abuziv și ilogic monoindustrială) și nu au bani să-și trimită copiii la școală.

Această argumentare șchioapă îmi aduce aminte de situația minelor de uraniu din aceeași regiune. În anii ’50, când, sub „oblăduirea” rușilor, s-a deschis prima mină la Băița, pe lângă deținuții și soldații aduși să lucreze în subteran, s-au repezit la „pomană” țăranii din regiune, amețiți de salariile „imense” și de avantajele materiale care li se dădeau (masă caldă, dozimetre individuale, duș cald la ieșirea din șut, medic la porțile minei etc.). Inconștienți de pericolul în care se puneau pe ei și familiile lor, au intrat în mină cu echipament de protecție insuficient, ba, mai mult, și-au construit și case cu piatră cu uraniu, provenită de la exploatare.

                    Imagine România Liberă

La plecarea rușilor, după aproape zece ani, mulți mineri și lucrători de suprafață erau bolnavi.

Ceea ce a urmat a fost și mai rău. Oamenii au fost trimiși în mine fără echipament de protecție, iar avantajele s-au diminuat până la dispariția totală. Cancerul a devenit o boală curentă în regiune, rata mortalității a crescut și speranța de viață a scăzut. Dar oamenii aveau „locuri de muncă”. 

                           Halde de steril (imagine Adevărul)

Azi, minele sunt închise, dar haldele de steril, care emană și acum un gaz toxic, radonul, zac în continuare pe câmp, în apropierea așezărilor, iar copiii se joacă pe lângă ele.

                                                          Imagine Gândul

Aceeași inconștiență – încă mai vinovată, pentru că acum există surse de informație – pare a-i lovi pe locuitorii din regiune atunci când cer deschiderea unei mine care îi va pune în primejdie pe ei și pe copiii lor. Și asta, pentru a hrăni lăcomia unei întreprinderi străine, căreia nu-i pasă de oamenii dintr-o țară pe care, în mod evident, o disprețuiesc și o consideră o vacă proastă, bună de muls.

De la lăcomia inconștientă a localnicilor la vicleana lăcomie corporatistă, totul se orânduiește sub lozinca purtată de protestatarii de la București, Lăcomia distruge România.

Din păcate pentru companie, RMGC și-a făcut socotelile fără a lua în calcul cetățenii informați ai României. Considerându-ne pe toți niște înapoiați, cetățeni ai unei republici bananiere, neșcoliți și dezinformați de autorități corupte, ușor de cumpărat și de păcălit, s-au trezit în fața unui număr crescând de oameni informați, cetățeni conștienți de drepturile și de posibilitățile lor.

Oameni care știu că aurul de la Roșia Montană, chiar dacă nu va fi scos acum, prin metode periculoase, care ne-ar degrada iremediabil o parte din țară, poate aștepta inventarea unor metode care să facă posibilă exploatarea minieră fără primejdiile pe care le include metoda cianurilor.

Oameni care știu că Academia Română, condusă de un savant chimist, se opune proiectului RMGC.

Oameni care știu că guvernatorul Băncii Naționale nu numai că se opune proiectului RMGC, dar a și afirmat că România nu are o nevoie stringentă de acest aur.

Și mai știu că nu putem să ne batem joc de această țară, pentru că trebuie și vrem să trăim aici: nu ne putem cumpăra nici o nouă țară, nici o nouă planetă.