marți, 21 august 2012

Obsesia anti-Băsescu, CSM și mințile strălucite


E normal în România să reclami la CSM, atunci când te deranjează ceva în organizarea și funcționarea instanțelor și a parchetelor. Judecătorii și procurorii sunt și ei oameni, deci se poate întâmpla să greșească în munca lor. E un act de civism să ceri să se cerceteze corectitudinea funcționării justiției. Iar această cercetare face parte dintre atribuțiile CSM.
Dar mi se pare imposibil, nebunesc să te adresezi CSM cerându-i să împiedice parchetele să-și facă datoria. În cazul în care, în urma unor reclamații penale, procurorii sunt însărcinați cu aflarea adevărului și cu găsirea celor care au călcat legile, e firesc ca ei să-și facă meseria și nimeni nu poate avea ceva de zis împotriva activității lor.
De aceea, mi s-a părut mai mult decât ciudată inițiativa unor cetățeni români care au cerut CSM să oprească acțiunile (legale) declanșate de parchetul instanței supreme și de DNA pentru găsirea celor care au comis fraude la Referendumul din 29 iulie.
Printre fraude se numără votul multiplu (reamintesc că au fost descoperite persoane care au votat de câte 25 de ori!!!), turismul electoral, falsificarea semnăturilor (au fost găsite liste pe care semnăturile votanților erau identice din susul și până în josul paginii) etc. etc. Toate, fapte penale.
Cercetările procurorilor s-au concentrat în zonele cu procente fabuloase de votanți, în sate pierdute în care s-a votat în procente inexplicabile de 150-250%, în județe în care se susține că s-ar fi prezentat la urne un număr de alegători ciudat de mare față de celelalte județe ale țării.
În numeroase cazuri, bănuielile că acolo ar fi avut loc fraude electorale au fost adeverite de fapte.
Ceea ce justifică pe deplin acțiunile Parchetului, a cărui  menire este aceea de a investiga și de a pune în evidență infracțiunile.     
De aici mirarea mea la auzul inițiativei acelor concetățeni care au cerut CSM să oprească anchetarea legală a unor infracțiuni.
Mirarea mi s-a preschimbat în stupoare atunci când am citit lista celor care au semnat această contradicție în termeni. Cam toți sunt persoane cu școală, cu un IQ de elită, multe cu educație, unele chiar cu operă, scriitori, profesori universitari, critici. Câțiva dintre ei sunt oameni pe care îi admir, îi respect, îi citesc; pe unul, doi îi consider chiar prieteni.
Nu-mi explic.
Definiția obsesiei: „Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare” (DEX).
„În cadrul acestei maladii psihice, o persoană devine blocată mintal într-un model de gânduri și comportamente repetitive, care sunt lipsite de sens și supărătoare, dar sunt dificil de depășit” (www.sfatulmedicului).
Nu m-am temut niciodată de ziua de mâine.
Însă atunci când obsesia anti-Băsescu depășește categoria minților modeste și începe să împiedice buna funcționare a unor minți strălucite, până-ntr-atât încât să-i facă pe posesorii lor să ceară oficial unei instituții a statului să-și încalce atribuțiile și să împiedice o altă instituție a statului să-și facă datoria, încep să mă tem.

2 comentarii:

faurar spunea...

Bravo, buna zicere.

silvia.colfescu spunea...


Mulțam frumos! Dar ce de reproșuri (mai mult sau mai puțin politicoase) am încasat pentru zicerea asta bună!