joi, 26 ianuarie 2012

Case pe strada Franceza (6)

Numerele cu soţ de pe strada Franceză, între străzile Tonitza şi Şelari

Cel mai vechi tronson al străzii Franceze e cel dintre străzile Şelari şi Tonitza. Aşa arată şi casele de pe partea cu numere cu soţ de pe acest tronson: vechi, vechi de tot – deşi nu sunt mai vechi decât celelalte, fiind construite, aşa cum am spus, în cea de a doua jumătate a secolului XIX. Dar, ca aproape toate casele de patrimoniu din Bucureşti, şi ele sunt neiubite şi batjocorite. În majoritate.

Numărul 32, lipit de casa Vlasto, este o clădire de dimensiuni destul de mari, construită (1875) pe două parcele alăturate.

Pe planul cadastral de la 1911, parcelele figurează pe numele Laurenţiu Zanne (Zara?) şi N. Alexandrescu. Spre deosebire de casa Vlasto, al cărei imens teren se întinde din strada Franceză până pe cheiul Dâmboviţei, aceste două parcele nu ajung până la chei. Faţada casei, destul de deteriorată, păstrează la etaj o bună parte a decorului eclectic originar. Compoziţia ei este simetrică (la etaj două ferestre stânga, două ferestre dreapta, la parter o prăvălie stânga, o prăvălie dreapta), în ax aflându-se intrarea în curtea interioară, printr-un gang îngust, cu tavanul uşor boltit.

Curtea, care reia simetria faţadei, este închisă pe latura din fund de o construcţie mai mică.

Etajele, scoase în consolă, sunt vitrate. Casa este monument istoric.

La casa cu numărul 34, ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai triste drame ale străzii. O casă construită pe o parcelă îngustă, cu prăvălie la parter şi locuinţă la etaj, şi care, cu excepţia balustradei de fier forjat a balconului, şi-a pierdut toate detaliile decorative, cercevelele ferestrelor, uşile şi… acoperişul, înlocuit acum cu o prelată.


Pe planul cadastral din 1911 este indicat ca proprietar un anume Paul Kamerling. Nu ştiu cine este astăzi proprietarul acestei fantome a casei, dar dăinuirea ei în această stare pe una dintre străzile cele mai importante ale Capitalei este o ruşine care pătează atât obrazul edililor oraşului, cât şi pe cel al proprietarului, oricare-ar fi el.

Casa cu numărul 36 nu este într-o stare mai bună. Plăcuţa care indică statutul de monument istoric al ruinei – pentru că este o ruină – stă cu mândrie pe zidul jupuit şi lepros, alături de ferestrele fără cercevele şi golurile de uşi fără…uşi.

Casa a fost frumoasă, deşi, din cauza îngustimii parcelei, are o proporţie ciudată, pe înălţime, caracteristică modului în care era împărţit spaţiul în centrul comercial al oraşului.


Consolele ornamentale ale micului balcon central al etajului, feroneria elegantă a balustradei lui, rămăşiţele brâului îngust, decorat cu ove, ancadramentele neoclasice ale ferestrelor celor două etaje, micul fronton în arc de cerc care încununează uşa balconului şi cele vreo trei console care s-au mai păstrat la cornişă sunt tot atâtea mărturii ale grijii cu care a fost construită casa în ultimele două decenii ale secolului XIX. Proprietarul era mândru de ea şi şi-a afişat iniţialele TP într-un blazon ad-hoc în centrul frontonului uşii de la balcon. Planul cadastral din 1911 confirmă că Teodor Petrescu şi-a păstrat până în acel moment proprietatea, inclusiv restul parcelei lungi şi înguste, care se prelungeşte până la cheiul Dâmboviţei.

La numărul 38 subzistă rămăşiţele unei căsuţe cu graţie de bombonieră.


Este minusculă, cu un etaj. Are o mică vitrină de prăvălie la parter, iar la etaj, unde desigur se afla locuinţa, un balcon se întinde pe toată lăţimea faţadei, sprijinit pe două console şi somptuos decorat dedesubt cu un motiv ornamental în formă de scoică stilizată, ce reaminteşte barocul.


Deşi, cu cele două uşi-ferestre ale balconului larg deschise, căsuţa e nelocuită şi neîngrijită, decorul bogat al faţadei s-a păstrat ca prin miracol, inclusiv discretele sculpturi de la tâmplăria vitrinei şi de la uşile-ferestre.

De curând a apărut un proiect pentru un hotel care ar ocupa un întins spaţiu între strada Franceză şi chei, prevăzând – dacă ar fi să dăm crezare schiţei publicate pe Internet – restaurarea şi înglobarea caselor de la numerele 38, 40, 42.

Un bloc monolit cu 7 etaje, ultimele două retrase, ar ocupa restul spaţiului până la chei, prezentând către Dâmboviţa o faţadă întunecată, masivă, în perfectă dizarmonie cu arhitectura clădirilor din jur.

Clădirea de la numărul 40, monument istoric, a rămas fără detaliile faţadei paterului, dar etajul mai are încă decorul neoclasic, cu ferestre încununate cu frontoane triunghiulare şi separate de pilaştri cu capitel corintic.


Şirul de console ornamentale de la cornişă este aproape intact, ca şi friza delicată de ove de dedesubtul lor. Construită pe la 1889, clădirea a înglobat două case înguste aflate înainte pe două parcele distincte.

Mult mai bine păstrată, clădirea de la numărul 42 a înlocuit alte două clădiri mai înguste, parcelele fiind unificate cu ocazia alinierii străzii.
Au dăinuit chiar şi vitrinele originale, cu tâmplăria delicat sculptată.
Parterul este încadrat de doi pilaştri, ale căror capiteluri, în spatele firmei actualului negoţ care ocupă prăvălia, se pot bănui ionice. Intrarea către etaj, unde în mod tradiţional se afla locuinţa proprietarului, se face prin uşa din laterala parterului, prăvălia având intrarea prin uşa dintre cele două vitrine.

Deasupra vitrinelor, la partea superioară a parterului, se înşiră trei deschideri – una dreptunghiulară, două octogonale turtite – a patra, tot dreptunghiulară, a fost probabil astupată. Decoraţia eclectică a etajului, preponderent neoclasică, include ferestre încheiate în arc în plin cintru, cu motive ornamentale vegetale deasupra, pilaştri cu capiteluri ionice, dispuşi între ferestre, la cornişă friză cu motive vegetale şi console sculptate. Paradoxal, deşi clădirea nu e în stare de ruină, poartă totuşi pe faţadă celebra bulină roşie atestând şubrezimea construcţiei.

Numărul 44 împodobeşte locurile cu una dintre cele mai largi, mai bogat decorate şi mai intens coşcovite faţade de pe stradă.


Clădirea datează de la 1880; foarte mare, ea ocupă trei parcele, unificate cu ocazia alinierii străzii. Construcţia, simetrică, se orientează în jurul unei curţi interioare, în care se intră prin uşa situată în ax. Axul faţadei este subliniat la etaj de un vast balcon, spre care se deschid trei uşi-ferestre.
Etajul este o adevărată dezlănţuire de neoclasic: coloane angajate şi pilaştri cu capiteluri corintice, frize cu motive vegetale, frunze de acant, capete de lei, figuri alegorice, ghirlande, coroniţe, console sculptate. Ca multe alte clădiri clasificate monumente istorice de pe strada Franceză, şi imobilul de la numărul 44 îngreunează palmaresul ruşinos al Primăriei bucureştene cu povara neglijenţei revoltătoare a acestei instituţii faţă de patrimoniul Capitalei.

În sfârşit, la numărul 46, găsim una dintre puţinele clădiri renovate de pe bătrâna stradă: casa cu prăvălie a lui Christo Atanasiu, care, deşi a pierdut elementele originale de decor ale parterului, păstrează intactă ornamentaţia complexă a etajului.
Din repertoriul eclectic etalat pe faţadă nu lipsesc semicoloanele angajate care încadrează ferestrele, cu capiteluri ionice şi cu fusul împodobit cu ghirlande, frontoanele curbe deasupra ferestrelor, frizele cu ghirlande, consolele decorative etc. Din păcate, conştiinciozitatea meseriaşilor fiind ceea ce a fost dintotdeauna pe malurile Dâmboviţei, zugrăveala cu „lavabil” a început deja să se exfolieze.

Imobilul de pe colţul străzii Franceze cu strada Şelari, fostul hotel Regina, ocupă terenul până la cheiul Dâmboviţei.

Hotel Regina la începutul secolului XX
Fostul hotel Regina azi

Clădirea este foarte cunoscută pentru spectaculoasele ei bovindouri cu cariatide de pe colţuri, la etajul I, surmontate, la etajul II, de ciudate balconaşe acoperite cu baldachine susţinute de coloane turnate, de fontă.

Clădirea nu are număr pe strada Franceză; ea adăposteşte o instituţie a Statului.
Iar în intersecţia Frumoasă-Şelari se află şi acest capac de canal – altul decât cel pe care l-am postat acum câteva zile…


Copyright Silvia Colfescu, 2012

Un comentariu:

Vlad Placinta spunea...

Bună ziua
Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni...”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
Vă mulțumesc frumos!
Împreună putem schimba vieții!
Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro