În sfârșit, una
dintre micile comori bucureștene care mi-au bucurat copilăria și-a reluat locul
în foișorul renovat al Vilei Minovici.
Clopoțeii colorați de cristal sună
iarăși diafan, la fel ca atunci când aveam vreo șapte ani și tatăl meu mă ducea
de mână până la fântâna Miorița, ca să-i ascultăm împreună.
O amintire frumoasă face din nou parte din viața Bucureștilor și, poate, a copiilor orașului.
Fotografiile clopoțeilor aparțin lui Cristian Oeffner Oprea, căruia îi mulțumesc
pentru permisiunea de a le publica pe blog
pentru permisiunea de a le publica pe blog
Din aceleași
vremuri îmi aduc aminte cum mă ducea tata la muzeu, unde treceam plini de
venerație prin fața pânzelor neprețuite de pe pereți, zăbovind la unele, cu
ochii ațintiți pe detalii, șoptindu-ne la ureche comentariile. Nici prin gând
nu ne-ar fi trecut să vorbim cu voce tare în catedrala artelor.
Dar cel mai mult
și cel mai mult îmi plăcea sala cu artă extrem-orientală. Copilul de 7-8 ani înțepenea uluit în fața
câte unui minuscul personaj cu aer înțelept, a obiectelor lucrate cu infinită
răbdare. Eram fascinată mai ales de o piesă mare, probabil de cuarț roz, ca o
dantelărie împodobită cu lanțuri din același material translucid, și despre
care tata îmi explica de fiecare dată că a fost sculptată dintr-o singură
bucată, inclusiv lanțurile de cuarț care o împodobeau.
Atâta măiestrie mi
se părea nepământeană și, de fiecare dată, mă uitam îndelung la împletiturile
complicate și la lănțișoare, căutând măcar un loc în care să văd o lipitură, o
îmbinare pe care să i-o pot arăta tatălui meu și să-i spun: „uite, nu e dintr-o
singură bucată!”.
Inutil să spun că
n-am găsit-o niciodată.
Mărunta – sau
poate nu chiar mărunta – comoară orientală din muzeu încă nu a fost redată
bucureștenilor, sălile care ar trebui să o adăpostească așteaptă încă
renovarea.
Dar mă gândesc cu
drag la ziua când colecția de artă extrem orientală de la Muzeul Național de
Artă își va deschide din nou porțile.
Mă voi duce
atunci să revăd mica minune, cu speranța că voi retrăi sentimentul miraculos
din copilărie, la fel ca la auzul clopoțeilor de cristal.
Poate voi găsi
vreo îmbinare ascunsă pe care, peste bariera dintre lumea viilor și lumea
luminii, i-o voi arăta tatălui meu. Poate că n-o voi găsi.
Poate că voi
vedea că bătrâna sculptură nu e din cuarț roz.
Cu siguranță că e
din materia din care se fac visele… Copyright Silvia Colfescu, 2016
6 comentarii:
mi-ar placea tare mult sa vad si aud clopoteii!
E foarte simplu. Vă duceți până la vila Minovici - nici măcar nu e nevoie să intrați, se văd de afară, din strad.
Din stradă voiam să spun, firește.
Uauuu ce nostalgie....mi-au dat lacrimile....
Toate mulțumesc lui Dumnezeu atotputernic pentru că l-a adus pe Dr. DAWN să-mi salveze căsnicia, soțul meu a început să se poarte ciudat, să înșele și să bea făcând tot felul de lucruri, am încercat să caut ajutor din diferite locuri, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, care m-a ajutat și acum căsnicia mea este dulce, plină de dragoste și fericire. Dacă aveți căsătorie, relație sau fertilitate E.T.C, contactați Dr DAWN, el vă va ajuta cu siguranță:
Toate mulțumesc lui Dumnezeu atotputernic pentru că l-a adus pe Dr. DAWN să-mi salveze căsnicia, soțul meu a început să se poarte ciudat, să înșele și să bea făcând tot felul de lucruri, am încercat să caut ajutor din diferite locuri, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, care m-a ajutat și acum căsnicia mea este dulce, plină de dragoste și fericire. Dacă aveți căsătorie, relație sau fertilitate E.T.C, contactați Dr DAWN, el vă va ajuta cu siguranță: WhatsApp +2349046229159
Trimiteți un comentariu