Imagine Internet
Nu glumesc deloc. Am găsit mijlocul sigur al refacerii
noastre economice. Domnul Argetoianu[1] să
nu-şi mai facă inimă rea; nu e nevoie să fie redus bugetul ţării. Contribuabilii
să nu dispere: impozitele nu trebuiesc majorate. Ba dimpotrivă. Vă promit o
eventuală reducere a lor cu vreo 25 la sută. Nu vă pot da încă cifre exacte,
dar le voi calcula pe măsură ce planul meu va fi pus în aplicare.
E simplu. Există în ţara noastră o categorie cu totul
specială de inşi bogaţi. Sunt „îmbogăţiţii de guvern”. (Dacă expresia vi se
pare necorectă, gândiţi-vă că există una analoagă: „îmbogăţiţii de război”.)
Sunt oamenii de partid care fac avere în timpul unei guvernări prietene. Nu
importă cum şi nu importă în ce calitate. Ministru, primar, deputat, consilier,
advocat sau numai cumnat. Fapt e că fac avere şi că o fac numai atunci.
Să se facă
un control vast şi amănunţit al acestor averi. Am mai spus-o noi aici, dar atunci era o glumă şi acum e un plan
economic. Pentru fiecare „îmbogăţit de guvern” să se deschidă o fişă specială.
Operaţia poate părea complicată. În realitate nu e.
Un exemplu. Constantinescu Tancred. Cauţi numele acesta
în registrele fiecărui partid politic, până dai de el. Să zicem că l-ai găsit
în partidul liberal, de exemplu. Bun. Socoteşti atunci câte guvernări a avut
acest partid de la 1920 încoace.
Şi să presupunem că găseşti două guvernări: 1922-1926,
1927-1928. Foarte bine. Cauţi atunci să afli ce roluri a jucat insul căutat în
aceste două guvernări. Şi găseşti, să zicem, că a fost în prima director la
C.F.R. şi ministru de industrie, iar că în a doua n-a fost nimic.
Perfect. Atunci
calculezi exact averea pe care acest presupus Constantinescu Tancred a avut-o
la 1920, calculezi iar averea pe care a avut-o la 1924, şi diferenţa dintre
cele două cifre constituie „îmbogăţirea
lui de guvern”. Operaţia se repetă întocmai pentru perioada 1926-1928.
Să presupunem că am găsit 20 de milioane în totul.
(Dau într-adins cifre mici, ca să nu complic socoteala). Asupra acestei sume,
statul aplică un impozit ce variază între 50 la sută şi 90 la sută.
Confiscarea integrală a sumei, deşi mai simplă,
trebuie păstrată numai pentru afacerile absolut penale. Pentru afacerile sucite,
50 la sută e destul, iar pentru cele „aproape oneste”, 90 la sută e prea de
ajuns.
Sistemul meu nu e deloc rigid. Procentul impozitului e
progresiv, după importanţa demnităţilor. În cazul de mai sus bunăoară, statul
ar aplica: 65 la sută asupra afacerilor făcute ca director la C.F.R., 82 la
sută, asupra celor făcute ca ministru şi 90 la sută asupra celor făcute ca
simplu particular. Ceea ce dă în medie un impozit de 79 la sută, care, aplicat
asupra sumei de 20 de milioane, produce suma de 15 milioane 800 de mii. Exact.
Gândiţi-vă acum că cifrele de mai sus sunt în
realitate mult mai mari. Gândiţi-vă de asemeni că fiecare partid îşi are
Tancredul lui, că fiecare Tancred ascunde în umbra lui o legiune de alţi
Tancrezi mai mici şi mai obscuri. Evaluez cu modestie numărul „îmbogăţiţilor de
guvern” la 50.000. Sunt fără îndoială în România 50.000 de oameni, care au
trăit şi s-au îmbogăţit pe seama a 18 milioane.
Revizuiţi-le averea şi criza economică a statului e
rezolvată.
Măsura de altminteri nu e nouă.
Au existat două impozite speciale pentru îmbogăţiţii
de război, tribunale speciale şi măsuri de executare grabnice.
Procentul impozitului s-a urcat în Franţa bunăoară
până la 80 la sută pentru aceşti bogătaşi, indiferent de onestitatea afacerilor
lor.
Şi să nu ni se răspundă că războiul era o situaţie
excepţională, care justifica măsuri excepţionale. Căci la noi o guvernare este
la fel de dezastruoasă cât un război. Pentru noi, războiul nu s-a terminat la
Versailles. După ce ne-am bătut 2 ani cu nemţii, ungurii, turcii şi bulgarii,
ne-am luptat alţi 12 ani cu liberalii, averescanii şi naţional-ţărăniştii. Acum
să facem socotelile.
Există o problemă a reparaţiilor de război. Reparaţii
civile de astă dată. „Îmbogăţiţii de guvern” să facă un pas înainte. Să-i
numărăm. Şi cu asta problema crizei e terminată.
Ofer soluţia guvernului şi ministerului de finanţe în
special. O ofer dezinteresat, din generozitate personală. Nici măcar nu cer să
fiu decorat.
Cuvântul, an
VII, nr. 2301, 16 septembrie 1931, pag. 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu