N-am trăit
februarie mai distractiv decât în în iarna lui ’84-'85. Era zăpadă mare, un ger cumplit, gheața de
pe străzi arăta ca oțelul.
Încă de la
începutul iernii, de pe la Crăciun, flacăra aragazului începuse să se
micșoreze. A ajuns repede cât un sâmbure mărunt de lumină, apoi a dispărut de
tot.
Am aflat pe
pielea mea că gazul e mai ușor ca aerul: la parter, nu aveam foc deloc, dar la
etajul 2 urca bruma de gaz de pe conductă și aragazul pâlpâia. Noaptea, după ora 12.
Caloriferul era mort
Caloriferul era
mort. În fiecare noapte temperatura cobora disperant, sub 20 de grade.
Aveam în casă
temperaturi de zile mari: 3º în bibliotecă, unde mi-a murit ficusul de frig, 4º în
biroul mic.
În dormitor, am
spart peretele pe unde știam că trece un horn și am târât acolo o sobiță Godin,
pe care o țineam de frumusețe, pentru că e bătrână cam de 100 de ani și are
capacul și mânerele din metal frumos traforat. În iarna aceea ne-a salvat
viața. Cu ajutorul ei și al unui reșou prăpădit, făceam în dormitor temperaturi
de vis, de 7 și de 8º. Mă mir și acum că n-am dat foc casei, pentru că, în
neștiința noastră, am pus între godin și gaura din perete o bucată de burlan de
vreo 20 de centimetri, și flăcările din sobă urcau probabil pe horn până la
etajul I. Bucuria vecinilor: le mai venea și lor puțină căldură.
De mâncat
De mâncat, mâncam
conserve de pește. Eram fericiți că le aveam, ca niște oameni prevăzători și
vajnici ce eram, genul de om care nu se dă în lături să stea 5 ore la coadă
dacă știe că răsplata pentru acest mic sacrificiu e o conservă bună de șproți
în ulei. Rusești.
Aveam un aragaz
de voiaj cu două butelii, la care țineam ca la ochii din cap. Din când în când,
ne făceam câte un ou pe el. Când aveam câte un ou.
Și beam. Beam de stingeam
Și beam. Beam de
stingeam, vin la kilogram, de Murfatlar, nu mai țin minte dacă era vestitul vin
„cu corăbioară”, care avea desenat un vas cu pânze pe etichetă, sau altul.
Uneori îl
„fierbeam” pe tăblia de sub capacul godinului, dar de obicei îl beam rece,
oricum ne încălzea.
Tot pe godin
încălzeam și oale de apă cu care, vineți și dârdâind, ne spălam în baia
glacială.
Toți locuitorii
Toți locuitorii
din centrul orașului o duceau la fel. Nu că nefericiții din periferie ar fi
fost mai favorizați. Nici termoficarea nu funcționa.
Cine avea un calorifer electric era boier. Dar nu prea erau boieri pe vremurile acelea.
Au fost minus 20º în nopțile din iarna aceea, până prin 18 martie.
Atunci au
născocit veselii noștri bucureșteni bancurile sezonului.
Ce zice
caloriferul când pui mâna pe el? – Ce mână caldă…
Ce-i mai rece
decât apa rece? – Apa caldă.
Uite, vezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu