miercuri, 29 ianuarie 2014

Poveste de februarie, cu godin și bancuri


N-am trăit februarie mai distractiv decât în în iarna lui ’84-'85. Era zăpadă mare, un ger cumplit, gheața de pe străzi arăta ca oțelul.
Încă de la începutul iernii, de pe la Crăciun, flacăra aragazului începuse să se micșoreze. A ajuns repede cât un sâmbure mărunt de lumină, apoi a dispărut de tot.
Am aflat pe pielea mea că gazul e mai ușor ca aerul: la parter, nu aveam foc deloc, dar la etajul 2 urca bruma de gaz de pe conductă și aragazul pâlpâia. Noaptea, după ora 12.

Caloriferul era mort
Caloriferul era mort. În fiecare noapte temperatura cobora disperant, sub 20 de grade.
Aveam în casă temperaturi de zile mari: 3º în bibliotecă, unde mi-a murit ficusul de frig, 4º în biroul mic.
În dormitor, am spart peretele pe unde știam că trece un horn și am târât acolo o sobiță Godin, pe care o țineam de frumusețe, pentru că e bătrână cam de 100 de ani și are capacul și mânerele din metal frumos traforat. În iarna aceea ne-a salvat viața. Cu ajutorul ei și al unui reșou prăpădit, făceam în dormitor temperaturi de vis, de 7 și de 8º. Mă mir și acum că n-am dat foc casei, pentru că, în neștiința noastră, am pus între godin și gaura din perete o bucată de burlan de vreo 20 de centimetri, și flăcările din sobă urcau probabil pe horn până la etajul I. Bucuria vecinilor: le mai venea și lor puțină căldură.  

De mâncat
De mâncat, mâncam conserve de pește. Eram fericiți că le aveam, ca niște oameni prevăzători și vajnici ce eram, genul de om care nu se dă în lături să stea 5 ore la coadă dacă știe că răsplata pentru acest mic sacrificiu e o conservă bună de șproți în ulei. Rusești.
Aveam un aragaz de voiaj cu două butelii, la care țineam ca la ochii din cap. Din când în când, ne făceam câte un ou pe el. Când aveam câte un ou.

Și beam. Beam de stingeam
Și beam. Beam de stingeam, vin la kilogram, de Murfatlar, nu mai țin minte dacă era vestitul vin „cu corăbioară”, care avea desenat un vas cu pânze pe etichetă, sau altul.
Uneori îl „fierbeam” pe tăblia de sub capacul godinului, dar de obicei îl beam rece, oricum ne încălzea.
Tot pe godin încălzeam și oale de apă cu care, vineți și dârdâind, ne spălam în baia glacială.

Toți locuitorii
Toți locuitorii din centrul orașului o duceau la fel. Nu că nefericiții din periferie ar fi fost mai favorizați. Nici termoficarea nu funcționa. 
Cine avea un calorifer electric era boier. Dar nu prea erau boieri pe vremurile acelea.
Au fost minus 20º în nopțile din iarna aceea, până prin 18 martie.
Atunci au născocit veselii noștri bucureșteni bancurile sezonului.
Ce zice caloriferul când pui mâna pe el? – Ce mână caldă…
Ce-i mai rece decât apa rece? – Apa caldă.

Uite, vezi?
Uite, vezi? De asta rămân eu de gheață când îmi mai spune câte-o mamașă grasă „Erea mai bine sub Ceaușescu”. ȘI de asta.

Niciun comentariu: