Dezamăgirea unui fost admirator

Eram un admirator al modului în care domnul Preşedinte Băsescu vede politica.
Admiram faptul că încearcă să facă acele lucruri de care avem mai mare nevoie: asanarea corupţiei, condamnarea comunismului, instaurarea unei politici de austeritate etc.
Încearcă.
Nici măcar nu aveam pretenţia să văd rezultate pozitive. În imensa mâzgă în care trăim, nu mă aşteptam să reuşească să scuture puţin societatea de mizeria în care ne complacem. Eram mulţumită să văd că măcar cineva încearcă.
Treceam cu buretele şi peste evidentele sale greşeli.
Peste faptul că i s-a întâmplat să decoreze securişti şi torţionari.
Peste faptul că se face că nu vede corupţia unora din jurul lui.
Peste slăbiciunea omenească de a închide ochii la erorile (ca să zicem aşa) propriei familii. Etc., etc.
Dar acum s-a terminat. Grozăvia de a accepta distrugerea unei părţi însemnate a patrimoniului istoric şi natural al nefericitei noastre ţări, pentru obţinerea unei cantităţi de aur care, la nivel de ţară, n-ar schimba nimic din datele esenţiale ale economiei sau ale prosperităţii noastre, l-a scos pe Preşedinte din lista celor pe care-i respect.
Ideea că i se pare firesc ca, pentru câteva sute de slujbe TEMPORARE şi câteva tone de aur (discutabil câte) obţinute în cadrul unui contract care ne dezavantajează pe faţă, să pună sub un risc major şi extins pe o perioadă nelimitată de timp o zonă întinsă a ţării noastre şi a ţărilor vecine, l-a aruncat, pentru mine, printre cei care nu-şi iubesc ţara şi, mai rău, care nu se gândesc la binele ei.
De aceea, deşi cred în continuare că domnul Boc este un om cumsecade şi cinstit, că doamna Macovei este o femeie cu simţul dreptăţii ş.a.m.d., nu voi mai vota PDL. la următoarele alegeri.
Şi chiar, dacă mă gândesc bine, deşi această atitudine nu mi s-a părut niciodată civică şi corectă, nu voi mai vota deloc.