Primarul OPRESCU OPRIT din campania de adunare febrilă a MITEI

În sfârșit, ceea ce sperau bucureștenii de multă vreme (văzând cu moartea în suflet că, împotiva evidenței, primarul cu gura-pungă își face de cap în continuare nepedepsit) S-A ÎNTÂMPLAT!

http://www.mediafax.ro/social/sorin-oprescu-retinut-dna-luare-mita-dna-primarul-primit-25-000-euro-patru-denuntatori-oprescu-scos-catuse-maini-casa-ciolpani-edilul-ajuns-arestul-politiei-capitalei-foto-14701769/foto/#title

Primarul Oprescu a fost prins asupra faptului, luând o nenorocită de mită de 25 000 Euro.
Zic nenorocită, pentru că, de fapt, ce înseamnă această sumă (imensă pentru bucureșteanul de rând) pentru marii rechini care nu se uită decât la mite de sute de mii de Euro? Câtă lăcomie, nerușinare și certitudine a impunității îl pot mâna pe un om deja foarte bogat, încât să-l împiedice să fie măcar prudent și să nu se lăcomească la o sumă pentru el de nimic.

Ne întrebăm ce MITĂ a primit Oprescu ca să tergiverseze la nesfârșit îndeplinirea unei hotărâri definitive a Justiției, obligatorii pentru Primărie, aceea de a demola imediat blocul Cathedral Plaza, construit în batjocura legii, fără autorizațiile necesare? Blocul stă în picioare și azi, ca o sfidare pe față a legalității și a bunului simț.

Piața Universității înainte de "sistematizare" și acum, fotografii de Lazar Dinu

Câți bani au fost dați pentru ca Piața Universității, spațiu sacru de amintire pentru Bucureșteni, să se transforme într-un deșert de ciment populat de dughene? Amintirile noastre prin raiul dughenelor? O rușine pentru orașul a cărui memorie este sistematic ciuntită prin grija Primăriei Capitalei... și, cu siguranță, nu degeaba.

Un caz halucinant, despre care scriu (degeaba) de ani de zile pe blog și pe care l-am raportat (degeaba) la Primăria sectorului I este cel al demolării ilegale a vilei Gen. Adrian de pe Povernei 2, construită de Louis Blanc, afișându-se cu tupeu o autorizație obținută pentru Alecsandri 4, cu al cărui teren se învecinează spate-n spate. Numărul Povernei 2 A DISPĂRUT din planul cadastral al Primăriei !!!
http://silviacolfescu.blogspot.ro/2011/05/o-bijuterie-arhitecturala-fata-in-fata.html

Mă întreb CE MITĂ a plătit "investitorul" care construiește aici un bloc-mamut total impropriu pentru acest cartier rezidențial, pentru a fi ȘTERS UN NUMĂR DE STRADĂ dintr-un plan cadastral oficial, pe care figurează încă de la sfârșitul sec. XIX ???

Pe lângă străzile veșnic desfundate, clădirile oficiale de pe care curge veșnic tencuiala, drumul de centură în suferință, traficul auto care oscilează între delir și disperare, poluarea masivă, distrugerea sistematică a spațiilor verzi și a monumentelor istorice, murdăria omniprezentă, administrarea absolut dezastruoasă a orașului, lăsarea de izbeliște a clădirii monumentale a Primăriei construite de Petre Antonescu, pentru a se plăti o chirie fantasmagorică proprietarului (???) blocului închiriat în care se adăpostește de câțiva ani Primăria Capitalei, ce să mai vorbim despre promisiunile făcute de primar în campania electorală și care s-au dovedit a fi crunte bătăi de joc și minciuni?
Iată câteva din cele 100 citate de Nicușor Dan:

• Refacerea centurii verzi a Bucureştiului.

• Demararea unui program de înfiinţare de noi parcuri.

• Dezvoltarea, în parteneriat cu primăriile de sector, a unui plan de construire de locuinţe sociale în funcţie de nevoile reale ale populaţiei.

• Inventarierea, vaccinarea şi marcarea prin microcipuri a tuturor câinilor comunitari pentru a putea realiza localizarea acestora.

• Consultarea comunităţilor religioase cu privire la proiectele de infrastructura şi edilitare din vecinatatea lăcaşurilor de cult.

• Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului va conţine specialişti în antropologie, sociologie, inginerie, economie urbană, dreptul urbanismului, un reprezentant al societaţii civile şi va funcţiona după un nou regulament.

Nu îmi place să mă bucur de nenorocirea cuiva, dar recunosc că nu m-a deranjat corul bicicliștilor adunați azi pe treptele Primăriei Capitalei, care i-au cântat primarului "Mulți ani primească!".

Să-i ajute Dumnezeu să-și vadă urarea împlinită!

Mereu la Ateneu - descoperiri și revederi

Mărturisesc că am o veche legătură de dragoste cu Ateneul Român - datează din copilărie, când, pentru prima oară, farmecul patinat al sălii m-a uluit ca o peșteră cu comori și s-a întipărit ca o piatră prețioasă în mintea mea.
De-atunci l-am revăzut de multe, multe ori, și mă simt în el ca un peștișor fericit într-o carafă prețioasă de cristal plină cu apă limpede.

Așa l-am revăzut și aseară; după două zile de la ultima întâlnire mă gândeam deja cu dor la el.
Adevărat, cineva cu inventivitate se gândise că i-ar sta bine îmbrăcat în lumină albastră... nu, acest veșmânt electric nu i se potrivea, arăta ca o prințesă medievală îmbrăcată în bluejeans. Dar asta nu-i răpea farmecul. Iar unii dintre cei care vin acolo să audieze concertele par că nici măcar nu observă.

Am făcut o descoperire aseară, demnă de Ateneu. Oratoriul Sf. Paul de Mendelssohn. Recunosc smerit că nu știu mai nimic despre muzică. O iubesc așa cum iubești o ființă fără de care viața n-ar merita să fie trăită, nu mă pot lipsi de ea (decât poate în somn, dar și atunci renunț cu bucurie la odihnă dacă trebuie să aleg între a asculta un concert rar sau a dormi), dar sunt conștientă că nu depășesc stadiul de consumator bulimic, cu care mă mulțumesc în această viață.

Aveam deci informația de bază că Mendelssohn a scris două oratorii, Sf Paul și Ilie, influențate de Bach, dar nu ascultasem nici unul dintre ele și nu-mi închipuiam cum ar putea autorul Visului unei nopți de vară să se avânte în apele adânci ale marii muzici religioase. S-a dovedit că a putut: eu, cel puțin, am ascultat cu venerație o muzică profundă, a cărei melodicitate nu mi s-a părut niciodată că alunecă în facil și ale cărei rădăcini bachiene mi s-au părut a purta și nutri un magnific copac înflorit, cu propria lui identitate și frumusețe. Dar încă o dată, eu nu sunt specialist în muzică...

King's Consort a fost o minunăție: de inteligență muzicală, de talent, de politețe. Toată partea I a concertului a fost secondată în fundal de bubuielile care veneau de afară, de pe scena din piața de la Cina, unde nu știu ce orchestră de "muzică ușoară" duduia de decibeli, făcând împrejurimile nelocuibile. Bieții englezi au suportat fără comentarii. Cum au suportat cu zâmbet și sala pe trei sferturi goală. Trebuie să fii englez ca să-ți păstrezi zâmbetul. Ca răsplată pentru stoicism, la sfârșit, niște dudui îmbrăcate... modest le-au oferit flori. Ar fi meritat o adevărată grădină. A raiului.

Bineînțeles că i-am revăzut în sală pe "prietenii mei": doamna care, în timpul părții I, după ce și-a înghesuit pe furiș în gură niscai hrană, a băut tacticos un ceai dintr-un pahar de plastic, apoi și-a înlăturat rămășițele dintre dinți cu degetele, haitele de domni însetați care beau necontenit apă din sticle de plastic, domnul care, în timpul concertului, a citit cu atenție  jurnalul festivalului, foșnindu-l cu delectare, domnul comunicativ care nu se putea stăpâni să-și facă publice trăirile în timp ce se cânta, vreo câteva persoane atât de incomodate de muzică încât simțeau nevoia să se foiască încontinuu și să se scarpine, domnii care și-au rezolvat corespondența pe telefonul celular etc. etc.

De fapt, aș putea spune că m-am obișnuit cu ei. Poate, mai știi, la un moment dat voi atinge un calm serafic și, dacă vor lipsi, voi începe să-i caut din priviri. Sufletul omului e necunoscut ca oceanul...

Update: Al doilea concert al King's Consort, la fel de minunat ca și primul, a avut parte de mai puțină bubuială (am auzit ceva, dar a încetat repede), dar de o culoare satanică cyclamen. Vorba românului: "puțin  mov" a fost ilustrată cu asupra de măsură...