Micile (și marile) „hârâieli” între arhitecți și
ingineri nu datează de ieri de azi. E la fel în toată lumea, și raiul
dâmbovițean bineînțeles că nu putea fi scutit. Iată o întâmplare amuzantă, petrecută
pe șantierul Muzeului Țăranului Român, construit între 1912-1941, după
planurile arhitectului Ghica-Budești. Dandanaua e povestită de prof. arh. Gh. Simotta,
la vremea aceea foarte tânăr, „numit de Ministru ca supraveghetor al
lucrărilor, pentru a-şi face practica de şantier”:
„Arhitect şef şi autor al proiectului era Nicolae
Ghica-Budeşti. Conducător al lucrărilor şi cel care studia detaliile era
arhitectul Alexandru Zagoritz. Înalt, cu fruntea mare, ochi albaştri
pătrunzători şi cioc ascuţit – aşa cum, pe atunci, fiecare îşi aranja o
fizionomie proprie. Era un om de talent, dar egoist, pizmăreţ şi cu pretenţii
absurde. (…).
Muzeul Țăranului Român, detaliu
Se executau săpăturile pentru fundaţii şi se
aproviziona şantierul cu materiale. Zagoritz mă cheamă la el şi mă întreabă
dacă am trei poli.
-
Nu am,
dar ce să fac cu ei?
-
Să-ţi
cumperi un revolver!
-
Cu ce
scop?
-
Să ne
apărăm, în caz că ne atacă antreprenorii! Dar cinci lei ai? Ca sa-ţi cumperi un
box, cu care să poţi da lovituri bune!
Foarte nedumerit, aşteptam să cunosc întâmplările.
Antreprenorii erau fraţii Popovici, ingineri cu lungă
experienţă tehnică şi de serioasă ţinută. Șantierul a fost organizat frumos.
Pietrişul era trecut prin ciur şi spălat până ce apa rămânea limpede.
Când să înceapă lucrarea de turnare a betonului în
şanţurile de fundaţii executate cu multă grijă, Zagoritz îmi porunceşte să-i
împiedic şi să-i oblig să îndepărteze de pe şantier întreaga cantitate de
pietriş, de sute de metri cubi, ciuruită şi spălată sub ochii noştri săptămâni
de-a rândul.
La această absurdă măsură, inginerii, în lipsa
arhitectului Ghica-Budeşti, aflat în străinătate, au apelat la sprijinul ing.
profesor Grigore Cerkez, membru în Comisia tehnică a Ministerului.
Pe şantier, Cerkez se uită la muntele de pietriş care sclipea sub soare, mă măsoară
înciudat, cercetează cu atenţie pietrişul şi mi se adresează:
– Voi
sunteţi nebuni?
– Domnule
profesor, aşa mi s-a poruncit!
A dat
dispoziţie să înceapă lucrul:
– Comunică-i
lui Zagoritz că nu există pe niciun şantier din lumea asta condiţii mai bune de
lucru! – şi a plecat.
În Pasajul Român, maestrul Petre Antonescu avea un
birou de arhitectură cu numeroşi colaboratori. Acolo îşi desfăşura o parte din
activitate şi Zagoritz, căruia i-am comunicat imediat cele întâmplate. Ieşind
amândoi în Piaţa Teatrului, am sărit într-o trăsură şi muscalul a dat bice
cailor.
Pe şantier se începuse lucrul, cu inginerii prezenţi.
O altercaţie violentă s-a iscat între ei şi pumnii inginerilor s-au abătut
asupra lui Zagoritz, care a scos pistolul, îndreptând ţeava spre ei. Dar, în
furia care pe drept îi cuprinsese, inginerii nu s-au speriat, continuând
loviturile. Zagoritz a lăsat ţeava jos.
Calea Victoriei cu Pasajul român
În planul doi Hanul Kretzulescu
Azi pe acest loc se află Magazinul Muzica și clădirea parohiei Kretzulescu
Au sărit şi oamenii şantierului şi s-a încins o
bătaie, din care toţi am ieşit cu răni şi umflături. Apoi a intervenit poliţia,
care ne-a condus pe toţi cu alai la sediul circumscripţiei pe şoseaua
Filantropia, pentru declaraţii care s-au încheiat la miezul nopţii. Pe atunci,
pe la ora şase seara, protipendada Capitalei ieşea cu luxoasele ei echipagii la
plimbare pe Șoseaua Kiseleff. Și întreg şirul trăsurilor s-a oprit să afle
rezultatul luptei dintre arhitecţi şi ingineri!
Trăsura boierului Grigore Bălăceanu Stolnici
Acest incident m-a zguduit adânc. Cum, asta va fi
activitatea noastră de arhitecţi – o luptă continuă cu antreprenorii
constructori? – Și am vrut să părăsesc această carieră şi să mă îndrept spre
gravură. Dar cei două sute de lei lunar, deşi cu trudă câştigaţi, m-au hotărât
să rămân. Și aşa mi-am continuat învăţământul de arhitectură”.
Și, într-adevăr, a devenit unul dintre marii arhitecți
bucureșteni.
Ne întrebăm cum s-a împăcat cu inginerii constructori,
în decursul bogatei lui cariere?
Incidentul este evocat în cartea "Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand" de Nicolae Noica, în pregătire la editura Vremea, în colecția Planeta București.
