O păruială de pomină între arhitecți și ingineri

Micile (și marile) „hârâieli” între arhitecți și ingineri nu datează de ieri de azi. E la fel în toată lumea, și raiul dâmbovițean bineînțeles că nu putea fi scutit. Iată o întâmplare amuzantă, petrecută pe șantierul Muzeului Țăranului Român, construit între 1912-1941, după planurile arhitectului Ghica-Budești. Dandanaua e povestită de prof. arh. Gh. Simotta, la vremea aceea foarte tânăr, „numit de Ministru ca supraveghetor al lucrărilor, pentru a-şi face practica de şantier”:

Muzeul Țăranului Român, detaliu

„Arhitect şef şi autor al proiectului era Nicolae Ghica-Budeşti. Conducător al lucrărilor şi cel care studia detaliile era arhitectul Alexandru Zagoritz. Înalt, cu fruntea mare, ochi albaştri pătrunzători şi cioc ascuţit – aşa cum, pe atunci, fiecare îşi aranja o fizionomie proprie. Era un om de talent, dar egoist, pizmăreţ şi cu pretenţii absurde. (…).

Se executau săpăturile pentru fundaţii şi se aproviziona şantierul cu materiale. Zagoritz mă cheamă la el şi mă întreabă dacă am trei poli.

-          Nu am, dar ce să fac cu ei?

-          Să-ţi cumperi un revolver!

-          Cu ce scop?

-          Să ne apărăm, în caz că ne atacă antreprenorii! Dar cinci lei ai? Ca sa-ţi cumperi un box, cu care să poţi da lovituri bune!

Foarte nedumerit, aşteptam să cunosc întâmplările.

Antreprenorii erau fraţii Popovici, ingineri cu lungă experienţă tehnică şi de serioasă ţinută. Șantierul a fost organizat frumos. Pietrişul era trecut prin ciur şi spălat până ce apa rămânea limpede.

Când să înceapă lucrarea de turnare a betonului în şanţurile de fundaţii executate cu multă grijă, Zagoritz îmi porunceşte să-i împiedic şi să-i oblig să îndepărteze de pe şantier întreaga cantitate de pietriş, de sute de metri cubi, ciuruită şi spălată sub ochii noştri săptămâni de-a rândul.

La această absurdă măsură, inginerii, în lipsa arhitectului Ghica-Budeşti, aflat în străinătate, au apelat la sprijinul ing. profesor Grigore Cerkez, membru în Comisia tehnică a Ministerului.

Pe şantier, Cerkez se uită la muntele de  pietriş care sclipea sub soare, mă măsoară înciudat, cercetează cu atenţie pietrişul şi mi se adresează:

–          Voi sunteţi nebuni?

–          Domnule profesor, aşa mi s-a poruncit!

     A dat dispoziţie să înceapă lucrul:

–          Comunică-i lui Zagoritz că nu există pe niciun şantier din lumea asta condiţii mai bune de lucru! – şi a plecat.

În Pasajul Român, maestrul Petre Antonescu avea un birou de arhitectură cu numeroşi colaboratori. Acolo îşi desfăşura o parte din activitate şi Zagoritz, căruia i-am comunicat imediat cele întâmplate. Ieşind amândoi în Piaţa Teatrului, am sărit într-o trăsură şi muscalul a dat bice cailor.

Calea Victoriei cu Pasajul român

În planul doi Hanul Kretzulescu

Azi pe acest loc se află Magazinul Muzica și clădirea parohiei Kretzulescu

Pe şantier se începuse lucrul, cu inginerii prezenţi. O altercaţie violentă s-a iscat între ei şi pumnii inginerilor s-au abătut asupra lui Zagoritz, care a scos pistolul, îndreptând ţeava spre ei. Dar, în furia care pe drept îi cuprinsese, inginerii nu s-au speriat, continuând loviturile. Zagoritz a lăsat ţeava jos.

Au sărit şi oamenii şantierului şi s-a încins o bătaie, din care toţi am ieşit cu răni şi umflături. Apoi a intervenit poliţia, care ne-a condus pe toţi cu alai la sediul circumscripţiei pe şoseaua Filantropia, pentru declaraţii care s-au încheiat la miezul nopţii. Pe atunci, pe la ora şase seara, protipendada Capitalei ieşea cu luxoasele ei echipagii la plimbare pe Șoseaua Kiseleff. Și întreg şirul trăsurilor s-a oprit să afle rezultatul luptei dintre arhitecţi şi ingineri!

Trăsura boierului Grigore Bălăceanu Stolnici

Acest incident m-a zguduit adânc. Cum, asta va fi activitatea noastră de arhitecţi – o luptă continuă cu antreprenorii constructori? – Și am vrut să părăsesc această carieră şi să mă îndrept spre gravură. Dar cei două sute de lei lunar, deşi cu trudă câştigaţi, m-au hotărât să rămân. Și aşa mi-am continuat învăţământul de arhitectură”.

Și, într-adevăr, a devenit unul dintre marii arhitecți bucureșteni.

Ne întrebăm cum s-a împăcat cu inginerii constructori, în decursul bogatei lui cariere?

Incidentul este evocat în cartea "Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand" de Nicolae Noica, în pregătire la editura Vremea, în colecția Planeta București.