Vin Sărbătorile
și, ca un neam de creștini ce suntem, ne pregătim cu toții să sărbătorim
nașterea Domnului cu familia sau cu prietenii. Unele întreprinderi au început
chiar să facă „party” de Crăciun, obicei împrumutat de la frații noștri
întru capitalism, americanii și englezii. Dar, în vremurile acestea de criză, sărăcia globală sugrumă obiceiul din fașă, așa că ne vom ocupa azi doar
de detaliile care pot transforma vizita de Crăciun la rude sau la prieteni
într-un moment de bucurie pentru toată lumea.
Sau nu. Nu de
alta, dar se mai întâmplă ca vreun musafir să strice cheful tuturor, dându-și
în petic chiar și la marile sărbători…
Ca linie
generală, e bine ca, și în aceste împrejurări festive, să se respecte regulile
de bună purtare care, pentru un om civilizat, sunt obligatorii la orice vizită.
Cu unele mici adăugiri.
1. Pregătește mici daruri, mai ales dacă în casă sunt copii - așa cere tradiția.
Câteva batoane de ciocolată, un buchet de flori sau o coroniță împodobită de
brad pentru stăpâna casei, o sticlă de vin fin pentru stăpânul casei nu vor
costa un cap de țară și vor aduce bucurie în casă.
2. Împachetează frumos micile cadouri. Un pachețel-cadou înseamnă
sărbătoare și e mult mai plăcut (și mai ieftin) decât ceva scump, dar
neîmpachetat special. La marile magazine se găsesc hârtii colorate, panglici de
plastic și mici podoabe cu ajutorul cărora se pot face pachețele foarte
frumoase. Scrie pe pachet sau pe un cartonaș prins de pachet numele celui
căruia îi e destinat (altfel riști ca bunicul Vasile să înhațe guma de mestecat
a lui Gigel și să-și smulgă proteza dentară cu ea). Fă pachetele cu o zi sau două
înainte, s-ar putea ca împachetatul să dureze mai mult decât te aștepți.
3. Îmbracă-te îngrijit, dar NU cu pretenții. Crăciunul e o sărbătoare religioasă (chiar dacă
mulți au uitat asta) și de familie, presupune o atmosferă de bucurie simplă,
fără fițe. Lasă rochia cu cristale Swarowski și costumul negru cu papion pentru
Reveillon.
4. Când spun îmbracă-te, vreau să spun: întâi e absolut
necesar să faci duș sau baie, să te deodorezi, să te speli pe dinți, să-ți tai
părul care-ți iese din nas și din urechi (dacă e cazul), să-ți tai unghiile (dacă ești
doamnă, să-ți faci chiar manichiura și pedichiura și, eventual, să te depilezi pe picioare), să te tunzi / coafezi / ciufulești / pui
perucă – în sfârșit, orice te poate face să arăți civilizat încă înainte de a
te îmbrăca. Și, desigur, domnii sunt sfătuiți cu tărie să-și schimbe șosetele
și alte piese de lenjerie, chiar dacă de-abia le-au schimbat acum 10 zile și
sunt convinși că damful lor natural e foarte atrăgător.
5. Vino la timp. Poți întârzia 5-10 minute, NU
mai mult. Orice gazdă are un program: când pregătește mâncăruri calde,
invitații care întârzie o obligă fie să țină mâncarea să se ardă la cuptor, fie
să o scoată ca să o reîncălzească după aceea. N-o să pomenească de
complicațiile astea, dar o să le păstreze în inimă multă vreme.
6. În nici un caz NU veni mai devreme: gazda o să-ți
deschidă nefardată, cu șorțul în față și o să te asigure zâmbind că n-o
deranjezi deloc. S-ar putea însă să i se șteargă zâmbetul în timp ce aleargă să
se schimbe, după ce ți-a pus în mână un pahar cu aperitiv și ți-a deschis
televizorul, ca să ai ce face cât timp lipsește.
7. NU bea înainte de a mânca. La români, Crăciunul e prilej de
îndopare și de băut în prostie, dar dacă trântești tării pe stomacul gol, riști să
începi să cânți colinde înainte de friptură.
8. NU înfuleca la greu, chiar dacă ai ținut post (sau cu atât mai mult).
Sarmaua, piftia și friptura îți vor cădea greu la ficat și te vor îndemna să-ți
stingi focul în vin. Atunci va fi momentul când vărul Costică îți va face
fotografii care, după două-trei zile, îți vor cădea și mai greu la ficat. Fii
cumpătat: o să te simți bine și o să și arăți bine.
9. Chiar dacă, în unele medii, există obiceiul ca, după ce se
mănâncă și se bea zdravăn, să se danseze, mai bine lăsați cu toții acest tip de
distracție pentru Reveillon. De Crăciun, e mai simpatic să aprindeți
lumânările sau beculețele din brad și să ascultați sau, de ce nu, chiar să
cântați colinde. Așa, viața vă va fi mai diversă și mai colorată și nu vă veți
mai putea plânge de monotonie.
10. NU prelungi vizita peste măsură. NU aștepta ca gazda, cocoșată de oboseală, să te conducă zâmbind
jalnic la ușă, printre ultimii musafiri. După masă, desert, cafea, cadouri sub
pom, colinde, mai stai puțin, apoi găsește un pretext și retrage-te.
Gândește-te (dacă, după atâtea sarmale, mai poți gândi) că gazdei îi rămâne
sarcina de a strânge, spăla vasele și pune totul la loc. E greu și durează.
Sau, dacă gazda a
adoptat metoda americană de a accepta ajutorul musafirilor la spălatul vaselor (obicei trist
pentru musafiri, dar n-ai ce-i face, strânge din dinți și conformează-te),
rămâi împreună cu ceilalți oaspeți și ajută până când casa arată perfect.
11. Ia-ți rămas-bun de la toată lumea (nu o uita pe tanti Aglaia, care moțăie pe canapea, dar care nu te va ierta că nu ai salutat-o la plecare) și mulțumește-i gazdei pentru
ospitalitate.
12. A doua zi după vizită, dă-i un telefon gazdei și mai
mulțumește-i o dată. Osteneala ei va fi răsplătită dacă o vei convinge că
oaspeții s-au simțit bine.
P.S. N-am îndrăznit să repet sfaturile de bune maniere la masă pe care le-am
dat în articolul Mitocanii la restaurant.
Dar, ca o mică recapitulare folositoare:
NU folosi alandala tacâmurile,
NU vorbi cu gura plină,
NU pune oasele și tacâmurile utilizate pe fața de masă brodată de bunica gazdei, pune-le pe farfurie,
NU picura sos de friptură pe aceeași față de masă,
NU te descheia la betelie ca să poți mânca mai mult,
NU urla,
NU râgâi,
NU te scobi în dinți la masă (cu atât mai puțin în nas),
NU te îmbăta,
NU rosti cuvinte… neaoșe,
NU spune bancuri deocheate,
NU te hlizi cu gura la urechi,
NU te strâmba ca un clovn,
NU te scărpina în public,
NU-i face curte fetei vecinului Nicu / NU-i face ochi dulci logodnicului verișoarei Săndica etc. etc. etc.
NU folosi alandala tacâmurile,
NU vorbi cu gura plină,
NU pune oasele și tacâmurile utilizate pe fața de masă brodată de bunica gazdei, pune-le pe farfurie,
NU picura sos de friptură pe aceeași față de masă,
NU te descheia la betelie ca să poți mânca mai mult,
NU urla,
NU râgâi,
NU te scobi în dinți la masă (cu atât mai puțin în nas),
NU te îmbăta,
NU rosti cuvinte… neaoșe,
NU spune bancuri deocheate,
NU te hlizi cu gura la urechi,
NU te strâmba ca un clovn,
NU te scărpina în public,
NU-i face curte fetei vecinului Nicu / NU-i face ochi dulci logodnicului verișoarei Săndica etc. etc. etc.
Și nu uita nici o
clipă: politețea are preț…
Imagini de pe Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu