Azi, despre generalii Tell
În inima Capitalei, o străduţă cotită, care face legătura între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Biserica Amzei, poartă numele generalului Christian Tell (1808-1884). Altă mărturie a recunoştinţei nepieritoare pe care naţia română, prin mijlocirea nobililor săi edili, o arată eroilor neamului.
O biografie a generalului Christian Tell este lesne de găsit, aşa că ne vom mărgini a spune aici că generalul a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848, în compania prietenilor săi Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade-Rădulescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti, generalul Magheru etc. etc. 
A fost ministru de război atât după vremelnica izbândă a Revoluţiei cât şi pe vremea lui Al. I. Cuza (când a fost şi ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice), şi un susţinător fervent al Unirii Principatelor. 
Fiul lui, Alexandru (1846-1925), a fost de asemenea general al armatei române; a luptat în Războiul de Independenţă în 1877, câştigând medalia de aur Virtutea Militară. Tatăl şi fiul, cunoscuţi pentru vitejia şi tăria lor de caracter, au fost supranumiţi „generalii de bronz”.
În amintirea generalului tată, numele său a fost acordat străzii Luminii, pe care se afla locuinţa generalului fiu. Pe planul Bucureştilor de la 1911 se poate vedea localizarea acestei case. Din păcate, aşa cum s-a dovedit deja în numeroase împrejurări, recunoştinţa românului are picioare scurte, aşa că locuinţa cu pricina a fost dărâmată în vremea comunismului biruitor, iar pe locul ei s-a înălţat un bloc.
Deşi în continuarea blocului de deasupra casei generalului Tell, spre colţul cu Dacia, s-a construit un front de alte blocuri, au dăinuit pe stradă şi în intrarea Christian Tell câteva case care păstrează atmosfera elegantă a Bucureştilor vechi.
Strada nu a rezistat în întregime în timp, fiind ciuntită prin deschiderea prelungirii bulevardului Dacia, practicată pe vremea lui Ceauşescu, dar, în linii mari, numerotarea este asemănătoare cu cea din planul de la 1911. 
Singurul monument istoric clasat este la nr. 9, pe colţ, cu faţada principală situată pe strada Biserica Amzei (fostă Lascăr Catargiu). Este casa generalului Teodorescu (1898), mai apoi a Mariei general Dimitrescu, n. Mihăescu (celebră în Bucureşti sub numele de „Miţa Biciclista”).
Casa, construită înainte de 1898, a fost remaniată în 1910 de arhitectul N. Mihăescu, într-un stil neobaroc cu apăsate tonuri de Art Nouveau, ornamentat din belşug, se pare după gustul originalei sale proprietare.
Tradiţia spune că amarnica femeie i-ar fi arătat arhitectului o fotografie a unei clădiri din Paris şi i-ar fi poruncit să-i construiască o casă întru totul asemănătoare. O adevărată bombonieră, casa este din păcate într-o stare proastă de conservare, deşi a beneficiat de o restaurare în 1985.
Vizavi, făcând astăzi parte din sediul Ambasadei franceze, se află casa lui Iancu şi a Irinei Marghiloman, născută Izvoranu, bogaţii părinţi ai omului politic Alexandru Marghiloman, fost ministru al Justiţiei, al Lucrărilor Publice şi al Afacerilor Externe, preşedinte al Partidului Conservator.
Construită în stil neoclasic în 1873 de arhitectul Carol Benisch, care a avut o prezenţă marcantă în cartier, casei i se aduc în 1894 adăugiri şi modificări exterioare şi interioare, datorate arhitectului Paul Gottereau.
Pe faţada dinspre curte se păstrează monograma Irinei Marghiloman, care figurează în acte ca proprietăreasă a casei, după tradiţia des întâlnită în acea vreme, care cerea ca proprietatea casei să revină femeii.
Clădirea consulatului Franţei, în spate, spre intrarea Christian Tell, a fost construită în 1935, după planurile arhitectei Henrietta Delavrancea-Gibory.
Pornind din strada biserica Amzei spre bulevardul Dacia, lăsăm pe mâna stângă, la nr. 11, o casă de la începutul secolului XX, cu un ciudat bovindou pătrăţos, sprijinit pe console geometrizante, apoi, la nr. 13, 
o casă minuţios restaurată, datând cu siguranţă din perioada interbelică şi construită în acel stil pretenţios şi heteroclit care era cunoscut în epocă sub numele de „florentin”. O plăcuţă ne informează că arhitectul clădirii a fost S.S. Nicolau. Gura lumii ne informează că proprietarul casei ar fi norocosul nepot al celebrei mătuşi Tamara.
Oarecum vizavi, la nr. 10, Biblioteca Metropolitană, filiala Ion Creangă, e găzduită în fostele case D. Apostolu, de la sfârşitul secolului XIX, de stil academist, preponderent neoclasic. 
Urmează alte case care ilustrează stilurile prezente la sfârşitul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX. La nr. 19, o casă academistă de sfârşit de secol XIX, cumplit mutilată de termopane de început de secol XXI. La nr. 21, casa I. Slăteanu, construită înainte de 1898 în stil academist cu rapeluri neobaroce.
În sfârşit, ascunsă într-o vegetaţie dezlănţuită, printre copaci urbani, dintre care nu lipseşte omniprezentul oţetar, şi protejată de gardul de origine, agrementat cu o sinistră „cuşcă” de portar, frumoasa casă Alex. Costescu, ridicată în 1911 de arhitectul Paul Smărăndescu, în stil neoromânesc, cu ecouri neoclasice în decorul faţadei.
Într-un articol pe care l-am semnalat acum aproape o lună, Observatorul Urban anunţa că o parte din strada Christian Tell este ameninţată de unul dintre deja trist-celebrele PUZ-uri (Planuri Urbanistice Zonale), care prevede dispariţia unora dintre frumoasele case de epocă păstrate pe această stradă. Casele în primejdie se află la numerele 16-31.
Despre ele, mâine.
Copyright Silvia Colfescu, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu