vineri, 18 martie 2011

Exotism bucureştean

Ce te faci dacă, într-o zi însorită de primăvară (se mai întâmplă câteodată), te cuprinde dorul de ducă? Şi vrei să mergi undeva, măcar 5 minute, într-un loc în care să ţi se pară că eşti departe de cenuşiul bucureştean, că eşti pe un tărâm exotic, într-o ţară a poveştilor?


Ei bine, se poate.
Dar e funcţie de posibilităţi.
Dacă ai un avion personal
Dacă ai un avion personal, te urci în el şi îi spui pilotului să te ducă în sudul Italiei, chiar în tocul cizmei, regiunea numită Puglia. Aterizezi la Bari şi de-acolo, cu o maşină, prin Casamassima şi Turi, într-o oră eşti la Alberobello.


E un orăşel cu case ciudate, căsuţe de turtă dulce cu acoperişuri ascuţite, ca în basmele fraţilor Grimm, un loc plin de poezie şi de inedit.Când vei ajunge acolo, cu siguranţă că o să te simţi scos din banalitatea zilnică.
Dar poate că nu ai avion
Dar poate că nu ai avion personal. Speranţa nu-i pierdută.
E suficient să te duci cu troleibuzul la intersecţia căii Moşilor cu strada Mihai Eminescu. Intri pe Eminescu şi o iei la dreapta pe Episcopul Radu. Treci de casa cu cavalerul de tinichea de la numărul 29, traversezi strada Ardeleni şi ai ajuns.


Pe dreapta, se deschide Intrarea Monahului.
E un loc care nu seamănă cu nimic din Bucureşti. O fundătură, mărginită la început, pe stânga, de un calcan, îţi deschide în faţă priveliştea neobişnuită a unor căsuţe de basm.


Probabil este o parcelare interbelică, în care un arhitect cu imaginaţie, nu am aflat care, a desenat acest ansamblu fantezist şi înzestrat cu coeziune.
Un arhitect ar spune
Un arhitect ar spune că sunt construcţii de stil naţional cu tendinţă bizantinizantă.
Unii dintre proprietari sunt de părere că locuiesc în case de stil neobrâncovenesc.
Alţii n-au nici o părere.
Alţii au chiar câini cu un pronunţat simţ al proprietăţii.


Oricum, sunt căsuţe roşii, ca de păpuşi, din belşug împodobite, e adevărat, cu motive împrumutate ŞI din repertoriul stilului neo-românesc, în general subliniate cu alb, cu turnuleţe acoperite cu conuri.
Este un izbitor hiatus între arhitectura anodin-vag-academist-neoromânească a cartierului şi arhitectura extrem de coerentă (s-ar putea spune în incoerenţa ei) a micului ansamblu de case.
Atmosfera roşiatică a fundăturii e luminată de grădiniţele din jurul caselor.


Unii proprietari, vizibil noi şi vizibil cu bani, au spart o breşă în unitatea ansamblului, refăcând fără mare respect câteva case şi păstrând – parţial sau deloc – ornamentaţia şi culoarea iniţială. Totuşi, în mare, locului i-a rămas aerul de poveste, care îmi aminteşte, în mic, de un Alberobello bucureştean, unde te poţi catapulta în necunoscut într-o zi însorită.



Copyright Silvia Colfescu 2011

3 comentarii:

Clique-cliche spunea...

Of, tu, Bucuresti pestrit!

silvia.colfescu spunea...

Of, tu, Bucureşti multicolor şi viu!

Ilie Cristian spunea...

Genial !