Nesimțiri bucureștene. Casele Al. Matak

Pe strada Sfinţii Voievozi, la numerele 56-58, iese în evidență, printre casele de dimensiuni modeste din jur și vizavi de blocurile noi de sticlă ale hotelului Moxa, o clădire impunătoare, cu acea arhitectură specială caracteristică începutului de secol XX, un volum unitar cu rezalituri expresive și cu decor bogat. 

Este casa Al. Matak – ca să fim corecți, casele Matak, pentru că, la fel cu alte clădiri bucureștene, și aceasta este o casă dublă. Casele duble, construite pentru a fi căminul a două sau mai multe familii înrudite, erau concepute astfel încât, ținând aproape părinții de copii sau frații de surori, să le ofere intimitatea necesară unei familii de sine stătătoare.

Casa Matak este opera arhitectului Constantin Ciogolea. Arhitectura este de stil eclectic, cu elemente neoclasice și Art Nouveau. 

Are o fațadă principală spre stradă și două laterale, spre curțile cu intrări separate spre casă. Motivul predominant al decorului este frunza de castan. 

Cele două fațade laterale au particularitatea că, deși desenul si decorul lor sunt armonizate, ele nu sunt identice: cea de la nr. 56 are intrarea protejată de o copertină de fier forjat și sticlă, cea de la nr. 58 nu are copertină, intrarea fiind protejată de grosimea zidului. 

Fereastra de la etaj, la nr. 56, are un balcon cu balustrada de fier forjat, cea de la nr. 58 nu are balcon, ba, mai mult, a fost zidită în decursul timpului. Cele două curți, de asemenea, au forme diferite; gardurile au un decor asemănător.

București nu este foarte bogat în case cu o arhitectură similară; orice om de bun-simț înțelege necesitatea păstrării lor, nu numai ca martori ai unui moment bine definit în evoluția arhitecturii românești, ci și ca documente ale mentalității locuitorilor.

Din nefericire, aici intervine… fenomenul care a dat titlul acestui ciclu de articole.

Lăsată să se ruineze încet – chiar dacă nu definitiv, casa și-a pierdut o parte din podoabele de pe fațada dinspre stradă, inclusiv la partea centrală încheiată în arc de cerc. 

Reparată sumar și grosolan, fațada se încheie acum cu arcul lipsit de streașina lui semicirculară și de decor. Putem vedea cum arăta el inițial privind arcele similare de la fațadele laterale.

Frizele cu frunze de castan au părți desprinse, tencuiala cade pe alocuri, gardul este nevopsit. În stânga, cineva cu un exacerbat simț al intimității a căptușit gardul cu tablă ruginită. 

Gardului din dreapta, la fel de neîngrijit, i s-au vopsit comic ornamentele cu alb. Cu siguranță că nici acoperișul nu e în stare bună.

Dar ce contează? Casa e de vânzare – măcar o jumătate din ea. Poate se va vinde, poate va cunoaște soarta comună a multor case frumoase. Dispariția. Cine știe?  

Btw: strada, ca și multe altele din centrul frumoasei noastre capitale, e pocită de snopii de sârme atârnate de stâlpi, pe care merituoșii noștri edili se fac că nu le văd. Mă întreb dacă în fața ferestrelor lor de-acasă rabdă aceeași priveliște…