marți, 2 octombrie 2012

Schițe fugare bucureștene. Termoizolarea și incendiul



 Azi a ars un bloc de vreo 10 etaje în Popești Leordeni, localitate apropiată de București.
A ars mansarda, după care focul a devorat și ultimele două etaje.


Am văzut știrea la televizor.
Nu discut aici despre senzaționalul știrii, despre eroismul pompierilor sau despre lipsa apei în sistemul de hidranți al orașului (!!! pentru că, oricât ar fi de comic, se pare că Popești Leordeni este oraș!). Despre toate acestea s-a vorbit la televizor.
Remarc ceva despre care nu s-a suflat nici o vorbă, cel puțin la postul de la care am aflat știrea. Și anume motivul pentru care focul s-a întins atât de repede.


Pe câte am putut vedea din imaginile de la televizor, de la etajele superioare curgeau foi mari, aprinse, care, după umila mea părere, nu puteau fi decât bucăți din căptușeala termoizolantă a blocului.
De multe ori, văzând materialul  cu care se termoizolează peste tot blocurile, m-am gândit că n-aș vrea să stau într-o casă căptușită cu așa ceva. Nu de alta, dar am impresia că e inflamabil. Așa arată.
Dar nu pot să cred că primăriile care termoizolează totul într-o veselie nu s-au gândit la asta. S-au gândit…
Sau poate nu?

Niciun comentariu: