Vinovați

                                               Foto Alex Mihăileanu

Lista e lungă.

Și se poate discuta mult pe marginea ei.

Dar sunt câțiva pe listă a căror vină e indiscutabilă.

Primarul Piedone. Fie că a semnat „ca primarul”, fără să știe ce semnează, fie că a știut ce semnează, dar au existat niște „argumente” care l-au convins. Nu insist, știe toată lumea despre ce vorbesc. Oricum, de vinovat e VINOVAT.

Proprietarii clubului. Fie că, din inconștiență tinerească, au căptușit clubul cu burete inflamabil, „că doar tot merge și-așa”, fie că, zdrobiți sub poverile cu care generosul nostru stat își copleșește investitorii mici și mijlocii (că ăia mari au alte mijloace cu care „se descurcă”), au optat pentru acest burete mai ieftin, în lipsă de bani. Nu insist, știu toți micii investitori despre ce vorbesc. Oricum, de vinovați sunt VINOVAȚI.

Guvernul Ponta și TOATE guvernele care l-au precedat. Fiecare guvern, la rândul lui, a adâncit exponențial corupția pe care a moștenit-o, mergând înapoi în timp până la celebrul guvern Roman din ’90, inițiatorul direcției pe care s-a așezat de-atunci cu fermitate democrația originală românească. Așa am ajuns de poveste, singura țară din lume cu prim-ministru penal, hoț dovedit, și cu primarul capitalei prins cu mita în buzunar și vârât la răcoare.  Guvernul Ponta este responsabil direct de ceea ce se întâmplă ACUM în Țara Românească – adică de corupția care se adâncește și se generalizează înnebunitor, de hoția care a devenit o stare de normalitate, de nepăsarea criminală a autorităților la adresa poporului de care răspund. A tuturor autorităților românești aflate direct sub conducerea guvernului condus de Victor Ponta. Nu insist, știm toți despre ce vorbesc. VINOVAT.

 Noi. Pentru că îi răbdăm. Pentru că acceptăm că „merge și-așa” și, la rândul nostru, facem din concesie felul nostru de viață. Pentru că nu avem demnitate, nu ne respectăm pe noi înșine și acceptăm să trăim într-o țară în care fărădelegea e normală, în care plagiatul (adică hoția) e fleac, în care nerespectarea legii nu contează, în care un infractor care adună milioane de euro din hoții și din șpăgi e „deștept”. Și, din când în când, mai fentăm și noi legea, măcar așa, puțintel: mai parcăm acolo unde nu e voie, mai aruncăm o hârtioară pe jos, fleacuri dintr-astea. Merge și-așa. VINOVAȚI.

Sper ca pierderea atâtor vieți omenești să ne dea tuturor de gândit. Viața e scurtă și e păcat să o trăiești altfel decât curat, într-un loc curat.

UPDATE 4 noiembrie: Dl Ponta, simțind, în sfârșit, în... spate lovitura de mătură dată de manifestația de ieri, a demisionat. Ceea ce nu-l absolvă de judecată și de plata pentru toate matrapazlâcurile din care a făcut moneda curentă a vieții politice a României din ultimii ani.
Dl. Piedone tace ca... mortul în păpușoi (zicala românească e încă mai sugestivă). Demisia, ceva?

Prima confruntare Iohannis-Ponta – meci nul

Zero la zero. Cred că nici unul dintre cei doi candidați nu l-a convins pe vreun alegător al celuilalt să-și schimbe opțiunea.

Câștigarea de voturi fiind de fapt scopul unei asemenea confruntări, meciul a fost nul. Contrar opiniilor unora dintre comentatori, cărora tupeul dus până la bădărănie al domnului Ponta le-a putut da impresia că acesta a câștigat, cred că susținătorii dlui Iohannis nu au apreciat dezlănțuirea de obrăznicie nervoasă a dlui Ponta. 

După cum nici partizanii dlui Ponta nu au apreciat moliciunea ardelenească și umorul neagresiv („Sunt sigur că o să ne spuneți dumneavoastră”) ale dlui Iohannis.

Se prea poate ca această primă întâlnire să fie semnul că ne-am căptușit pentru viitorii 5 ani cu dl Ponta ca președinte.

De ce?

Pentru că media - și mai ales cei doi președinți post-decembriști mai longevivi, dl Iliescu și dl Băsescu, l-au obișnuit pe cetățeanul român cu ideea că, într-o confruntare, un președinte trebuie să fie autoritar până la autocrație, să-și impună fără menajamente părerea, să taie vorba interlocutorului, să facă orice pentru a-și înăbuși adversarul, inclusiv, la extrem, să mintă și să dea dovadă de mojicie.

Dacă ne gândim bine, președinții de care am avut parte (cu o excepție nesemnificativă) sunt proveniți din familii care, în mod vizibil, nu i-au prea dotat cu regulile bunei creșteri și ca atare, la maturitate, educația nu i-a încurcat în strategiile de atingere ale țelurilor politice.

Ca să nu mai vorbim de oficializarea în politica românească a principiului „Calomniază, chiar dacă nu e adevărat tot rămâne ceva”, mânuit cu dexteritate de politicianul dâmbovițean, dar stânjenitor pentru un om… normal.

Așa că normalitatea și buna creștere ale dlui Iohannis l-au dezavantajat. În prima parte a dezbaterii, a părut să se adapteze cu greu agresivității și lipsei de maniere a dlui Ponta. Abia în a doua parte a întâlnirii s-a hotărât să-i răspundă mai apăsat, cu argumente. 

Dar și acestea rostite cu un bun-simț pe care oamenii simpli, tăbăciți de tupeul post-decembrist, l-ar fi putut confunda cu nehotărârea.

Pe de altă parte, pe dl Ponta l-a dezavantajat chiar excesul de nervozitate și de combativitate de care a dat dovadă. 

Oamenii cu scaun la cap nu au apreciat obrăznicia infantilă cu care și-a întrerupt tot timpul interlocutorii și modul râzgâiat și îmbufnat în care s-a abținut să o mai facă atunci când a fost amenințat cu tăierea microfonului. 

Nici felul în care încerca să-și încurce adversarul cu chichițe și să-și găsească argumentele în fițuicile pregătite de-acasă.

Nu știu dacă, în zilele următoare, dl Iohannis va putea trece peste felul lui de a fi și va reuși să-i răspundă dlui Ponta cu aceeași monedă. 

De seriozitate, de cinste, de dorința de a aduce binele în viața țării nu duce lipsă, dar, cu un asemenea interlocutor, va avea nevoie de mai mult decât atât. De multă mitocănie, de talentul de a mânui minciuna fără scrupule și de alte „calități” asemenea, pe care s-ar putea să nu le aibă.

Așa cum mi-a spus o persoană pe care o bănuiesc de minte mai… modestă, „nu e pregătit să fie președinte”. 

Nu e de mirare o asemenea opinie, dacă ne uităm la ce electorat avem: 

https://www.youtube.com/watch?v=nAGT8Y28FWc&feature=youtu.be

Uitați-vă cu luare-aminte până la sfârșit. Merită!       

Poate, dacă dl Iohannis se va „hârși” în atmosfera politică bucureșteană în următorii 5 ani, să avem după aceea noroc de un președinte mai civilizat, mai aproape de baremurile europene.

Poate va mai ajuta și dezastrul care se arată la orizont, sărăcia care se va adânci ca urmare a necesității de a plăti împrumuturile nebunești din care s-au făcut pomenile electorale, ca urmare a lipsei de chibzuință din ultimii doi ani în administrarea țării, a suprataxării deșănțate care deja îl sugrumă pe micul investitor, cel pe spinarea căruia stă bugetul țării. 

Între fuga din țară a celor care creează și muncesc și așteptările nătânge „să li se dea” ale celor care sunt obișnuiți de o viață cu pomana de la stat, am impresia că ne așteaptă zile grele.  Mă tem că vor rămâne în țară numai pensionarii, leneșii și hoții. 

De hoți nu am grijă, cu siguranță o să mai găsească ce să mai fure, dar celorlalți din ce „li se va mai da?”

Din acest punct de vedere, poate ar fi mai bine să câștige dl Ponta. Să încaseze personal urmările felului în care (nu) a administrat țara în ultimii ani și ale risipei electorale.

Oare cum vom mai rezista?   

Dl.Ponta, apărător al proprietății private, trezirea crinului și modificarea modificării

                                Foto Mediafax - Octav Ganea

S-a trezit dl Crin Antonescu!
A luat cunoștință de modificările penale ale codului penal (acceptate de numeroși liberali) și cere modificarea modificărilor!

Și dl. Ponta vrea modificări.
Vrea chiar modificări care să fie acceptate de juriștii Uniunii Europene, pentru că, nu-i așa, nu se poate lipsi de banii UE... deși, așa cum face câinele rău, pândește mereu prilejul de a mușca mâna de ajutorul căreia se folosește când trebuie plătite salariile bugetarilor și pensiile.

În schimb, dl Ponta e foarte mâhnit de nerecunoștința Chevron. Cu toate că le-a apărat proprietatea privată cu ghearele și cu dinții.
Așa e.
Să nu uităm: a apărat proprietatea privată a Chevron, în dauna proprietății private a cetățenilor români.

Lista electorală și sufletul meu pierdut

Sunt un suflet pierdut. Rătăcesc prin brumele neantului, nici nu trăiesc, nici nu sunt moartă.

Până mai anul trecut, trăiam. Mă auzea câte cineva,  mă vedea câte cineva, simțeam că fac umbră pământului.

Până la recensământ.

M-am pregătit temeinic pentru această importantă zi. Am citit fițuicile în care se explica populației ce și cum să declare, am consultat actele de proprietate, am pregătit cartea de identitate.

Tata – un domn de vârstă respectabilă – fremăta la gândul că a trăit destul cât să mai prindă un recensământ. Toți locatarii din casa cu 4 apartamente, în care stau, așteptau disciplinați, cu arma la picior, venirea mesagerului recenzoricesc.  

În ziua cu pricina, nu m-am mișcat de-acasă. Nu cumva, din lipsa mea de seriozitate, să viciez rezultatele numărătorii.

N-a venit nimeni.

Seara, am dat telefon la vecini. La voi a venit? N-a venit.

O cucoană mai în vârstă și mai istericoasă, de la etajul 2, a dat telefon la nu știu ce centru de recensământ, să reclame că pe strada noastră n-a venit recenzorul, dar un domn vizibil deranjat de-acolo a repezit-o nepoliticos, după care i-a sugerat că, dacă nu poate trăi fără să fie numărată, n-are decât să vină ea acolo, că la ea n-are cine să vină.

Nici la noi, ceilalți din casă, n-a avut cine să vină.

I-am întrebat pe vecinii din stradă.

Nici la ei.

Mă rog, mi-am făcut socoteala că putem trăi și ne-numărați. Am greșit.

Treptat, am început să observ un fenomen ciudat.

Pierdute la recensământ, sufletele de pe strada noastră, deși își păstrează în mare aspectul omenesc, încep, nu știu cum, să se subțieze. Să devină parcă mai transparente.

Vocile li se aud din ce în ce mai încet, ca printr-o ușă groasă de lemn.

De pildă, dacă mă duc să iau pâine de la tarabagioaica din colț, e în regulă, mă aude și mi-o dă imediat. Nici o scofală, stă la noi pe stradă, nici ea n-a fost numărată.

Dacă însă mă duc la brutăria de la piață, trebuie să cer de trei ori și să ridic vocea binișor, până reușesc să mă fac auzită și servită.

Pe scurt, între noi și numărați, comunicarea se face din ce în ce mai greu. Lor, norocoșilor, numărătoarea le-a conferit o anume materialitate, pe care noi, ne-numărații, o pierdem cu încetul. Nu ne-o recăpătăm decât când vine vorba de plătit impozite sau amenzi la fisc: doar atunci ne recorporalizăm de-a binelea.

Alegerile locale ne-au adus o surpriză plăcută. Mă temeam că, nefiind numărați, nici cei de la circa de votare nu ne vor vedea. Aiurea. Ne-au văzut foarte bine.

Am avut explicația: listele electorale erau de dinainte de recensământ. Pe ele figuram, eram numărați. Cei de pe strada mea au răsuflat ușurați. Suntem pe listele electorale, deci trăim.

N-a durat mult.

Acum, la referendum, o îndărătnicie ne-a apucat pe mulți dintre cei din ceata ne-număraților (și de altfel și pe mulți din tagma număraților), și am refuzat să votăm.

Am înțeles că vom fi tratați ca niște suflete pierdute, așa cum merităm, și am acceptat asta. Nu zic, poate, cu un dram de răutate, ne-am gândit și noi că, dacă nu votăm așa cum vor domnii Ponta, Antonescu și ciracii lor de la USL, vor avea și ei soarta noastră, și vor dispărea ușurel. Dar nu a fost așa. Sunt bine mersi, chiar supărător de vizibili, pe toate canalele, pe toate televizoarele, prin toate ziarele, peste tot unde ai vrea să mai vezi și alte figuri decât ale dumnealor.

Acum, aflăm că vor să ne lipsească și de ultima noastră ancoră în lumea materială. Cum nu figurăm în recensământ, singurele liste din care ne tragem vizibilitatea sunt cele electorale. Și se-aude că, acum, vor să le pună în acord cu cele de la recensământ. Deci, pentru că nu ne vor găsi în recensământ,  ne vor șterge și de pe listele electorale.

Vai, condamnarea noastră la invizibilitate va fi definitivă.

Avem o singură consolare. Poate că atunci nici fiscul nu ne va vedea pentru impozite. Și nici poliția nu ne va observa când conducem fără centură, deci nu ne va mai putea da amenzi.

Sau poate că nu?

De ce nu o să votez la Referendum

PENTRU CĂ E DREPTUL MEU CONSTITUȚIONAL.
Consider că îmi exprim tot atât de valabil opțiunea nemergând la vot: ori pun în urnă un buletin de vot cu NU, ori nu mă duc pur și simplu la vot, aceasta înseamnă un singur lucru: sunt împotriva demiterii președintelui Băsescu. Am dreptul legal să-mi exprim opțiunea în aceste două feluri.

Dacă mă duceam, aș fi votat oricum împotriva demiterii președintelui Băsescu, deși nu am o mare simpatie pentru el. Da, a făcut greșeli. E om. Îi văd multele slăbiciuni, minusurile, defectele. Dar, cântărind cinstit lucrurile, aș fi votat NU, dintr-o mie de motive.

Pentru că nu avem dreptul să-i întrebăm pe oameni dacă vor sau nu vor să-l demită pe Președinte. Electoratul s-a exprimat deja la timpul cuvenit, conferindu-i președintelui Băsescu legitimitate: a fost ales potrivit Constituției, cu o majoritate legală de peste 5 milioane de votanți, pentru un mandat de 5 ani. Are dreptul, timp de cinci ani, să facă ceea ce crede că e bine pentru țară. O țară civilizată nu-și schimbă președinții ca șosetele.

Crin Antonescu, cu palmaresul lui rușinos de chiulangiu parlamentar și cu numărul de voturi în urma căruia a ajuns în Parlament (puțin peste 9 mii de voturi!!!) nu are nici un drept moral să jinduiască scaunul de la Cotroceni.

Așa cum am mai spus, nu l-a contestat nimeni pe președintele Iliescu, despre care se vorbește că ar fi vinovat de cei peste 1000 de morți ai Revoluției, pe care l-am văzut cu ochii mei chemând minerii să ne ciomăgească și mulțumindu-le pentru prestație, care a îndrăznit să candideze (și să ocupe locul de Președinte) pentru un al treilea mandat, în disprețul Constituției și Legilor.

Nu l-a deranjat nimeni pe președintele Iliescu, în timpul mandatelor căruia s-a instituționalizat hoția, s-au furat și s-au părăduit industria, agricultura, resursele țării, s-a fundamentat în toată lumea opinia că românii sunt escroci, hoți, infractori, cerșetori.

Nu l-a deranjat nimeni nici pe președintele Constantinescu, a cărui neputință și slăbiciune s-au făcut vinovate de nimicirea pentru îndelungă vreme a speranțelor poporului într-o viață mai demnă.

Un alt element de care țin seama este faptul că, în timpul mandatelor celorlalți președinți, trendul economiei mondiale a fost ascendent, ceea ce a permis o îmbunătățire a condițiilor economice și în România, oricât de anarhic și de lipsit de profesionalism ar fi fost condusă țara.

Al doilea mandat al președintelui Băsescu nu a avut acest noroc. Iar președintele Băsescu și primul ministru Boc și-au sacrificat viitorul politic și simpatia populației, făcând ceea ce era necesar pentru a nu lăsa țara să alunece în faliment.

Mă întreb care ar fi fost situația dacă o criză mondială de amploarea celei actuale ar fi avut loc în timpul mandatelor domnilor Iliescu sau Constantinescu? Asemenea președintelui Băsescu (și guvernului Boc), cu riscul de a-și pierde popularitatea, și-ar fi luat ei răspunderea de a promova măsurile de austeritate care au salvat România de crahul în care se zbat azi Grecia, Spania, Irlanda? 

Răspunsul îl avem: în mandatele domnului Iliescu a avut loc cea mai teribilă inflație de după cea din anii 1945-1947, când, după război, ajunsese să coste 1 milion o cutie de chibrituri. Neputând face față cerințelor populației și vrând să evite dreapta mânie a poporului, guvernele domnului Iliescu au tipărit bani cu duiumul, aruncând leul în groapa inflației și sărăcindu-ne pe toți – în afară de clientela politică a PSD, fără nici un scrupul.

E logic că aceasta va fi soluția și acum, când guvernul Ponta a discreditat România pe plan internațional, periclitând programul de atribuire a ajutoarelor europene și lipsind astfel România de singurul sprijin pe care puteam conta pentru menținerea țării la nivel de plutire. Tipărirea banilor fără acoperire este singura soluție în atare împrejurări.

Semnalele de alarmă pe care le trag, asurzitor, avertismentele tuturor liderilor țărilor europene, dar și devalorizarea dezastruoasă a leului de la ultimele evenimente caracterizate unanim drept lovitură de stat, ar fi trebuit să fie auzite de orice cetățean român cu judecată. 

În sfârșit, nu înțeleg și nu accept lăcomia cu care, trimițând țara într-o zonă a disprețului și condamnării de către toate țările europene, liderii USL s-au aruncat asupra ciolanului puterii, în loc să aștepte cuviincios alegerile, care ar fi validat (sau nu) pretențiile lor la conducerea țării.

Pentru aceste motive, nu mă voi duce să votez la Referendum.

Dacă aș vrea ca președintele Băsescu să fie demis, m-aș duce și aș vota Da.  Simplu.

Cum nu vreau, nu mă duc.

E un mod de a-mi exprima opțiunea.

Simplu și clar.

Cancelarul Germaniei, statul de drept, ce bănuiește dl Ponta și ce bănuim noi

Dacă mai era nevoie de încă un avertisment, după imensa reprobare cu care tot mapamondul privește evenimentele din România, Doamna Merkel, Cancelarul Germaniei, a urecheat încă o dată țara noastră, declarându-și îngrijorarea cu privire la nesocotirea legilor statului de drept pe mioriticele noastre plaiuri.

Oricare om politic întreg la minte, atenționat astfel, și-ar fi pus întrebări cu privire la acțiunile sale, taxate în acest fel de șeful unuia dintre cele mai puternice state din Uniunea Europeană (și, mai e nevoie să amintim, primul finanțator al aceleiași Uniuni, de la care așteptăm susținere financiară).
  

Dar domnul Ponta, cu suficiența dumisale binecunoscută, a trăsnit un răspuns care nu poate fi calificat decât drept inconștiență crasă: „Bănuiesc că nu doamna Merkel va vota la 29 iulie”.

Bănuim și noi că nu domnul Ponta va trage consecințele dureroase ale actelor sale.

Consecințele am început deja să le tragem noi.

Domnii Antonescu, Ponta, promisiunile și cuadratura cercului

Cum, luați de entuziasmul victoriei, s-ar putea ca dl Ponta & Comp să uite ce au promis atunci când au preluat guvernul României, le reamintim că, în urmă cu vreo două luni, susțineau că, în ciuda crizei mondiale, sunt capabili:

- să renegocieze acordul actual cu FMI și să încheie unul mult mai favorabil în 2013;

- să determine în România o creștere economică de 4% pe an;

- să creeze 1.000.000 de locuri de muncă în următorii 4 ani, adică 250.000 de locuri de muncă într-un an, adică peste 20.000 pe lună… adică, în cele două luni care au trecut, peste 40.000… le-a văzut cineva?

- să desființeze 6.000 de posturi create pe criterii politice de fosta guvernare în ultimii ani (deocamdată, s-au preocupat numai de așezarea oamenilor lor în posturile principale ale statului);

- să restituie bugetarilor salariile de dinaintea ciuntirilor forțate;

- să redea pensionarilor pensiile de dinaintea micșorărilor;

- să micșoreze impozitele pe veniturile mici (mai precis: 8% – până la 800 lei/lună,  12% – de la 800 lei/lună până la 1600 lei/ lună şi  16% – pentru ce depăşeşte 1600 lei lună);

- să reducă TVA cu 15% pentru producătorii alimentelor de bază;

- să micșoreze cu 50% cheltuielile cu bunurile și cu serviciile;

- să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii și să le dea carduri de credit pentru sume între 5.000 și 100.000 Euro;

- să reorganizeze Vama, Garda Financiară și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Așteptăm cu interes să vedem cum vor rezolva domnii Ponta și Antonescu, împreună cu acoliții dumnealor din USL, aceste adevărate încarnări ale problemei cuadraturii cercului.

Nu de alta, dar, dacă nu se țin de cuvânt, am putea considera că promisiunile domniilor lor sunt numai niște jalnice minciuni. 

Până una, alta, vestea isprăvilor dumnealor prea puțin constituționale a făcut înconjurul lumii, ceea ce, în plan financiar, s-a oglindit în creșterea neabătută a valorii Euro, în detrimentul, vai, al Leului, adică al buzunarelor noastre…

De-acum, în România vor curge laptele și mierea

Fraților, am scăpat!

Gata cu austeritatea, la naiba cu criza, de-acum vor curge laptele și mierea!

Acum două luni, când a venit la guvernare USL, cu dl Ponta în cap, dumnealor au început să arunce cu promisiuni în populație. Încununau astfel anii de critici la adresa guvernării Boc (că MRU nu contează, a fost scos din pâine cât ai zice pește), critici dublate de laude deșănțate ale isprăvilor pe care le-ar face ei, dacă ar avea puterea.

E criză mondială? Jos Băsescu! Jos Boc!

FMI ne cere să dăm înapoi împrumuturile de consum făcute de guvernul Tăriceanu? Jos Băsescu! Jos Boc!

N-avem productivitate? Jos Băsescu! Jos Boc!

Trebuie să strângem cureaua? Jos Băsescu! Jos Boc!

Plouă? Jos Băsescu! Jos Boc!

E caniculă? Jos Băsescu! Jos Boc!

Dar, deși până acum dl Ponta a avut două luni în care să înceapă să-și demonstreze capacitatea de a-și îndeplini promisiunile, înțelegem că n-a putut, mai ales că ne-a informat chiar dumnealui că n-a avut timp de nevoile poporului, fiind ocupat 75% din timpul ședințelor de guvern cu planurile pentru înlăturarea domnului Băsescu. Ce să faci pentru popor într-un sfertuleț din timpul de muncă?

În sfârșit, acum a scăpat de dl Băsescu.

Și poate, în sfârșit, să se ocupe și de noi.

Deja, urmările benefice ale preluării puterii de către domnii Ponta și Antonescu și de către USL au început să se arate pe plan mondial.

În ultima vreme, tot mapamondul vorbește de noi.

Capacitatea științifică și probitatea morală ale noului nostru prim-ministru sunt subiectul tuturor gazetelor de pe glob.

Respectarea statului de drept în România a devenit subiectul de conversație al tuturor guvernelor și organismelor politice (și, din păcate, și financiare) din lume.  

Perspective luminoase de investiții străine strălucesc la orizont, iar investitorii vor veni ca muștele la mierea care va curge.

Vorba poetului, o s-avem islazuri, dacă ni s-or da.

Poporul plătește

Judecând după capul lui pragmatic, bunicul meu spunea că revoluțiile, ca și marile furtuni, scot la suprafața apei toate gunoaiele. 

De 22 de ani contemplu viața politică a României și mă minunez de înțelepciunea bătrânului domn. 

Gunoaiele au ieșit la suprafață și se războiesc între ele. Pentru bani, pentru putere, pentru prestigiu și, mai presus de orice, pentru privilegiul de a exploata (citește „fura”) în deplină impunitate  tot ce e de furat în țara aceasta.

Amețiți de succes, avansând din ce în ce mai feroce pe calea interesului personal, făcându-și mendrele și furând ca în codru fără ca populația, mânată cu zăhărelul și cu televizorul, să reacționeze, ciocoii moderni au căpătat o mentalitate de zei și au ajuns să-și închipuie că au toate drepturile și că nu pot fi pedepsiți niciodată, orice mârșăvie ar face.

Ceea ce explică reacția domnului Năstase în fața prăbușirii cosmice, de neimaginat: EL, la închisoare??? Imposibil.

Bătăliile se câștigă, bătăliile se pierd, iar războiul continuă. Cu un singur mare învins: poporul român. El plătește totul, fără ca măcar să înțeleagă asta.

Pentru că a fost nevoie ca ridiculul Ceaușescu să cadă și aghiotanții lui să-i ia locul, s-a urzit un plan spectaculos, care ne-a adus în atenția întregului mapamond. Autorii planului au pus mâna pe putere, în uralele mulțimii. Poporul român a plătit cu sângele a peste 1000 de victime.

Pentru că dl Iliescu, avid de putere, a forțat nota ca să rămână la președinție trei mandate, nu două, Constituția a fost siluită; președintele a plătit închizând ochii la crearea celei mai puternice clici mafiote care a existat vreodată în România, avuțiile țării au intrat în buzunarele nesătule ale mafioților, s-au furat industria, pământurile, proprietățile de stat și private. Poporul a sărăcit cu entuziasm, strigând pe străzi: ”Noi nu ne vindem țara!”

Istoria e lungă și riscă să devină plictisitoare prin repetiție.

Să trecem la zilele noastre.

Pentru că în anii în care au stat despărțiți de mamelele acestei vaci de muls care e România, oamenilor PSD-ului li s-a lipit burta de șira spinării, au adoptat metoda forte: ca să recapete puterea, au mânat populația cu televiziunile așa cum mâni un măgar cu morcovul. Într-o țară în care tot ce se spune la televizor e literă de lege, Legile țării devin scenarii de telenovelă și telenovelele devin adevăr absolut. 

Poporul, care a fost obligat să înfrunte criza mondială strângând cureaua, a urmat morcovul și i-a pus PSD-ului în mână cheia de la casa de bani. Acum, cu nevinovăția lui dintotdeauna, poporul așteaptă morcovul promis. Dar deja promisiunile sunt uitate și morcovul a dispărut în ceața deasă a minciunilor de stat și de partid.  

Turbați de foamea de putere și de avere ținută în frâu de ani de zile, noii guvernanți, ajunși în pâine, își dau arama pe față din ce în ce mai mult, pe zi ce trece. Nu mai funcționează decât legea bunului lor plac, abuzurile se fac instituționalizat, pe față, rușinea e abolită.

Plagiator dovedit cu dovezile afișate pe Internet, dl Ponta se repede cu lăcomie să ne reprezinte la instituțiile europene. Mă întreb ce se gândesc partenerii europeni despre poporul reprezentat fără jenă de un hoț de ale cărui furăciuni vuiesc ziarele de pe tot globul? Ne mai mirăm de reputația de popor de hoți care ne urmărește ca un blestem, de la „Loviluție” încoace?  Poporul plătește.  

  

Dl Ponta, furăciunile și troglodiții

historia.ro/adhfiles/5.pdf

Aruncați o privire pe acest site. Cineva s-a ostenit să pună unele lângă altele paginile din “teza de doctorat” a dlui Ponta și paginile din cărțile pe care marele mic Titulescu le-a copiat fără rușine în “teza” lui.

Rezultatul te lasă cu gura căscată : nici în cele mai negre visuri nu și-ar fi putut imagina cineva sutele de pagini copiate (FURATE) cuvânt cu cuvânt.

Când știi că ai o asemenea pată rușinoasă pe obraz, te ascunzi în gaură de șarpe. Dacă mai ai cât de puțin obraz.

Dar se pare că domnul cu pricina nu mai are nici urmă de așa ceva. Rânjește cu tupeu și încearcă să-și ascundă furăciunile cu tot felul de argumente pe care numai un troglodit le-ar putea crede.

Cu siguranță că ne consideră proști și troglodiți pe toți.

Sau poate că bietul om o fi nevinovat.

Poate că nici nu și-a văzut vreodată “teza de doctorat“.  Cum e, de când îl știm, un om ocupat, poate i-o fi scris-o altcineva. Vreun binevoitor - sau mai mulți. Iar el nu s-o fi ostenit să verifice dacă negrii care i-au scris-o au comis o creație originală sau au copiat-o de ici, de colo.
Mă întrebați ce caută articolașul ăsta în Istorioare bucureștene? Vai, grozăvia de mai sus nu se întâmplă în cine știe ce sat din Africa, se întâmplă în București...