marți, 3 noiembrie 2015

Vinovați

                                               Foto Alex Mihăileanu

Lista e lungă.
Și se poate discuta mult pe marginea ei.
Dar sunt câțiva pe listă a căror vină e indiscutabilă.

Primarul Piedone. Fie că a semnat „ca primarul”, fără să știe ce semnează, fie că a știut ce semnează, dar au existat niște „argumente” care l-au convins. Nu insist, știe toată lumea despre ce vorbesc. Oricum, de vinovat e VINOVAT.
Proprietarii clubului. Fie că, din inconștiență tinerească, au căptușit clubul cu burete inflamabil, „că doar tot merge și-așa”, fie că, zdrobiți sub poverile cu care generosul nostru stat își copleșește investitorii mici și mijlocii (că ăia mari au alte mijloace cu care „se descurcă”), au optat pentru acest burete mai ieftin, în lipsă de bani. Nu insist, știu toți micii investitori despre ce vorbesc. Oricum, de vinovați sunt VINOVAȚI.

Guvernul Ponta și TOATE guvernele care l-au precedat. Fiecare guvern, la rândul lui, a adâncit exponențial corupția pe care a moștenit-o, mergând înapoi în timp până la celebrul guvern Roman din ’90, inițiatorul direcției pe care s-a așezat de-atunci cu fermitate democrația originală românească. Așa am ajuns de poveste, singura țară din lume cu prim-ministru penal, hoț dovedit, și cu primarul capitalei prins cu mita în buzunar și vârât la răcoare.  Guvernul Ponta este responsabil direct de ceea ce se întâmplă ACUM în Țara Românească – adică de corupția care se adâncește și se generalizează înnebunitor, de hoția care a devenit o stare de normalitate, de nepăsarea criminală a autorităților la adresa poporului de care răspund. A tuturor autorităților românești aflate direct sub conducerea guvernului condus de Victor Ponta. Nu insist, știm toți despre ce vorbesc. VINOVAT.

 Noi. Pentru că îi răbdăm. Pentru că acceptăm că „merge și-așa” și, la rândul nostru, facem din concesie felul nostru de viață. Pentru că nu avem demnitate, nu ne respectăm pe noi înșine și acceptăm să trăim într-o țară în care fărădelegea e normală, în care plagiatul (adică hoția) e fleac, în care nerespectarea legii nu contează, în care un infractor care adună milioane de euro din hoții și din șpăgi e „deștept”. Și, din când în când, mai fentăm și noi legea, măcar așa, puțintel: mai parcăm acolo unde nu e voie, mai aruncăm o hârtioară pe jos, fleacuri dintr-astea. Merge și-așa. VINOVAȚI.

Sper ca pierderea atâtor vieți omenești să ne dea tuturor de gândit. Viața e scurtă și e păcat să o trăiești altfel decât curat, într-un loc curat.

UPDATE 4 noiembrie: Dl Ponta, simțind, în sfârșit, în... spate lovitura de mătură dată de manifestația de ieri, a demisionat. Ceea ce nu-l absolvă de judecată și de plata pentru toate matrapazlâcurile din care a făcut moneda curentă a vieții politice a României din ultimii ani.
Dl. Piedone tace ca... mortul în păpușoi (zicala românească e încă mai sugestivă). Demisia, ceva?

2 comentarii:

Oleg spunea...

Vreau să împărtășesc o mărturie despre modul în care serviciul de finanțare Le_Meridian m-a ajutat cu un împrumut de 2.000.000,00 USD pentru a-mi finanța proiectul de fermă de marijuana, sunt foarte recunoscător și mi-am promis să împărtășesc această companie de finanțare legitimă oricui caută o modalitate de a-și extinde afacerea. project.compania este compania de finanțare din Marea Britanie / SUA. Oricine caută sprijin financiar ar trebui să le contacteze pe lfdsloans@outlook.com Sau lfdsloans@lemeridianfds.com Domnul Benjamin este de asemenea pe whatsapp 1-989-394-3740 pentru a facilita lucrurile oricărui solicitant.

Vita Lestari spunea...

Pusat Permainan Judi Online Terpercaya dan Terlengkap Di Indonesia

Untuk Minimal Deposit Hanya Rp.25.000,-

Tersedia Deposit Via Pulsa Telkomsel | Deposit Pulsa XL | Gopay | OVOpay |LinkAja | DANA Serta Via Semua Rekening Bank Indonesia

Judi Sabung Ayam Online

Situs Pemainan Slot Terlengkap

Situs Judi Bola Resmi Dan Terpercaya

Bandar Togel Online SGP HK Terpercaya

Agen Casino Online Terbaik