Se afișează postările cu eticheta Antonescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Antonescu. Afișați toate postările

vineri, 13 decembrie 2013

Dl.Ponta, apărător al proprietății private, trezirea crinului și modificarea modificării

                                Foto Mediafax - Octav Ganea

S-a trezit dl Crin Antonescu!
A luat cunoștință de modificările penale ale codului penal (acceptate de numeroși liberali) și cere modificarea modificărilor!

Și dl. Ponta vrea modificări.
Vrea chiar modificări care să fie acceptate de juriștii Uniunii Europene, pentru că, nu-i așa, nu se poate lipsi de banii UE... deși, așa cum face câinele rău, pândește mereu prilejul de a mușca mâna de ajutorul căreia se folosește când trebuie plătite salariile bugetarilor și pensiile.

În schimb, dl Ponta e foarte mâhnit de nerecunoștința Chevron. Cu toate că le-a apărat proprietatea privată cu ghearele și cu dinții.
Așa e.
Să nu uităm: a apărat proprietatea privată a Chevron, în dauna proprietății private a cetățenilor români.

joi, 2 august 2012

Lista electorală și sufletul meu pierdut


Sunt un suflet pierdut. Rătăcesc prin brumele neantului, nici nu trăiesc, nici nu sunt moartă.
Până mai anul trecut, trăiam. Mă auzea câte cineva,  mă vedea câte cineva, simțeam că fac umbră pământului.
Până la recensământ.
M-am pregătit temeinic pentru această importantă zi. Am citit fițuicile în care se explica populației ce și cum să declare, am consultat actele de proprietate, am pregătit cartea de identitate.
Tata – un domn de vârstă respectabilă – fremăta la gândul că a trăit destul cât să mai prindă un recensământ. Toți locatarii din casa cu 4 apartamente, în care stau, așteptau disciplinați, cu arma la picior, venirea mesagerului recenzoricesc.  
În ziua cu pricina, nu m-am mișcat de-acasă. Nu cumva, din lipsa mea de seriozitate, să viciez rezultatele numărătorii.
N-a venit nimeni.
Seara, am dat telefon la vecini. La voi a venit? N-a venit.
O cucoană mai în vârstă și mai istericoasă, de la etajul 2, a dat telefon la nu știu ce centru de recensământ, să reclame că pe strada noastră n-a venit recenzorul, dar un domn vizibil deranjat de-acolo a repezit-o nepoliticos, după care i-a sugerat că, dacă nu poate trăi fără să fie numărată, n-are decât să vină ea acolo, că la ea n-are cine să vină.
Nici la noi, ceilalți din casă, n-a avut cine să vină.
I-am întrebat pe vecinii din stradă.
Nici la ei.
Mă rog, mi-am făcut socoteala că putem trăi și ne-numărați. Am greșit.
Treptat, am început să observ un fenomen ciudat.
Pierdute la recensământ, sufletele de pe strada noastră, deși își păstrează în mare aspectul omenesc, încep, nu știu cum, să se subțieze. Să devină parcă mai transparente.
Vocile li se aud din ce în ce mai încet, ca printr-o ușă groasă de lemn.
De pildă, dacă mă duc să iau pâine de la tarabagioaica din colț, e în regulă, mă aude și mi-o dă imediat. Nici o scofală, stă la noi pe stradă, nici ea n-a fost numărată.
Dacă însă mă duc la brutăria de la piață, trebuie să cer de trei ori și să ridic vocea binișor, până reușesc să mă fac auzită și servită.
Pe scurt, între noi și numărați, comunicarea se face din ce în ce mai greu. Lor, norocoșilor, numărătoarea le-a conferit o anume materialitate, pe care noi, ne-numărații, o pierdem cu încetul. Nu ne-o recăpătăm decât când vine vorba de plătit impozite sau amenzi la fisc: doar atunci ne recorporalizăm de-a binelea.
Alegerile locale ne-au adus o surpriză plăcută. Mă temeam că, nefiind numărați, nici cei de la circa de votare nu ne vor vedea. Aiurea. Ne-au văzut foarte bine.
Am avut explicația: listele electorale erau de dinainte de recensământ. Pe ele figuram, eram numărați. Cei de pe strada mea au răsuflat ușurați. Suntem pe listele electorale, deci trăim.
N-a durat mult.
Acum, la referendum, o îndărătnicie ne-a apucat pe mulți dintre cei din ceata ne-număraților (și de altfel și pe mulți din tagma număraților), și am refuzat să votăm.
Am înțeles că vom fi tratați ca niște suflete pierdute, așa cum merităm, și am acceptat asta. Nu zic, poate, cu un dram de răutate, ne-am gândit și noi că, dacă nu votăm așa cum vor domnii Ponta, Antonescu și ciracii lor de la USL, vor avea și ei soarta noastră, și vor dispărea ușurel. Dar nu a fost așa. Sunt bine mersi, chiar supărător de vizibili, pe toate canalele, pe toate televizoarele, prin toate ziarele, peste tot unde ai vrea să mai vezi și alte figuri decât ale dumnealor.
Acum, aflăm că vor să ne lipsească și de ultima noastră ancoră în lumea materială. Cum nu figurăm în recensământ, singurele liste din care ne tragem vizibilitatea sunt cele electorale. Și se-aude că, acum, vor să le pună în acord cu cele de la recensământ. Deci, pentru că nu ne vor găsi în recensământ,  ne vor șterge și de pe listele electorale.
Vai, condamnarea noastră la invizibilitate va fi definitivă.
Avem o singură consolare. Poate că atunci nici fiscul nu ne va vedea pentru impozite. Și nici poliția nu ne va observa când conducem fără centură, deci nu ne va mai putea da amenzi.
Sau poate că nu?

marți, 24 iulie 2012

De ce nu o să votez la Referendum


PENTRU CĂ E DREPTUL MEU CONSTITUȚIONAL.
Consider că îmi exprim tot atât de valabil opțiunea nemergând la vot: ori pun în urnă un buletin de vot cu NU, ori nu mă duc pur și simplu la vot, aceasta înseamnă un singur lucru: sunt împotriva demiterii președintelui Băsescu. Am dreptul legal să-mi exprim opțiunea în aceste două feluri.
Dacă mă duceam, aș fi votat oricum împotriva demiterii președintelui Băsescu, deși nu am o mare simpatie pentru el. Da, a făcut greșeli. E om. Îi văd multele slăbiciuni, minusurile, defectele. Dar, cântărind cinstit lucrurile, aș fi votat NU, dintr-o mie de motive.
Pentru că nu avem dreptul să-i întrebăm pe oameni dacă vor sau nu vor să-l demită pe Președinte. Electoratul s-a exprimat deja la timpul cuvenit, conferindu-i președintelui Băsescu legitimitate: a fost ales potrivit Constituției, cu o majoritate legală de peste 5 milioane de votanți, pentru un mandat de 5 ani. Are dreptul, timp de cinci ani, să facă ceea ce crede că e bine pentru țară. O țară civilizată nu-și schimbă președinții ca șosetele.
Crin Antonescu, cu palmaresul lui rușinos de chiulangiu parlamentar și cu numărul de voturi în urma căruia a ajuns în Parlament (puțin peste 9 mii de voturi!!!) nu are nici un drept moral să jinduiască scaunul de la Cotroceni.
Așa cum am mai spus, nu l-a contestat nimeni pe președintele Iliescu, despre care se vorbește că ar fi vinovat de cei peste 1000 de morți ai Revoluției, pe care l-am văzut cu ochii mei chemând minerii să ne ciomăgească și mulțumindu-le pentru prestație, care a îndrăznit să candideze (și să ocupe locul de Președinte) pentru un al treilea mandat, în disprețul Constituției și Legilor.
Nu l-a deranjat nimeni pe președintele Iliescu, în timpul mandatelor căruia s-a instituționalizat hoția, s-au furat și s-au părăduit industria, agricultura, resursele țării, s-a fundamentat în toată lumea opinia că românii sunt escroci, hoți, infractori, cerșetori.
Nu l-a deranjat nimeni nici pe președintele Constantinescu, a cărui neputință și slăbiciune s-au făcut vinovate de nimicirea pentru îndelungă vreme a speranțelor poporului într-o viață mai demnă.
Un alt element de care țin seama este faptul că, în timpul mandatelor celorlalți președinți, trendul economiei mondiale a fost ascendent, ceea ce a permis o îmbunătățire a condițiilor economice și în România, oricât de anarhic și de lipsit de profesionalism ar fi fost condusă țara.
Al doilea mandat al președintelui Băsescu nu a avut acest noroc. Iar președintele Băsescu și primul ministru Boc și-au sacrificat viitorul politic și simpatia populației, făcând ceea ce era necesar pentru a nu lăsa țara să alunece în faliment.
Mă întreb care ar fi fost situația dacă o criză mondială de amploarea celei actuale ar fi avut loc în timpul mandatelor domnilor Iliescu sau Constantinescu? Asemenea președintelui Băsescu (și guvernului Boc), cu riscul de a-și pierde popularitatea, și-ar fi luat ei răspunderea de a promova măsurile de austeritate care au salvat România de crahul în care se zbat azi Grecia, Spania, Irlanda? 
Răspunsul îl avem: în mandatele domnului Iliescu a avut loc cea mai teribilă inflație de după cea din anii 1945-1947, când, după război, ajunsese să coste 1 milion o cutie de chibrituri. Neputând face față cerințelor populației și vrând să evite dreapta mânie a poporului, guvernele domnului Iliescu au tipărit bani cu duiumul, aruncând leul în groapa inflației și sărăcindu-ne pe toți – în afară de clientela politică a PSD, fără nici un scrupul.
E logic că aceasta va fi soluția și acum, când guvernul Ponta a discreditat România pe plan internațional, periclitând programul de atribuire a ajutoarelor europene și lipsind astfel România de singurul sprijin pe care puteam conta pentru menținerea țării la nivel de plutire. Tipărirea banilor fără acoperire este singura soluție în atare împrejurări.
Semnalele de alarmă pe care le trag, asurzitor, avertismentele tuturor liderilor țărilor europene, dar și devalorizarea dezastruoasă a leului de la ultimele evenimente caracterizate unanim drept lovitură de stat, ar fi trebuit să fie auzite de orice cetățean român cu judecată. 
În sfârșit, nu înțeleg și nu accept lăcomia cu care, trimițând țara într-o zonă a disprețului și condamnării de către toate țările europene, liderii USL s-au aruncat asupra ciolanului puterii, în loc să aștepte cuviincios alegerile, care ar fi validat (sau nu) pretențiile lor la conducerea țării.
Pentru aceste motive, nu mă voi duce să votez la Referendum.
Dacă aș vrea ca președintele Băsescu să fie demis, m-aș duce și aș vota Da.  Simplu.
Cum nu vreau, nu mă duc.
E un mod de a-mi exprima opțiunea.
Simplu și clar.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Domnii Antonescu, Ponta, promisiunile și cuadratura cercului



Cum, luați de entuziasmul victoriei, s-ar putea ca dl Ponta & Comp să uite ce au promis atunci când au preluat guvernul României, le reamintim că, în urmă cu vreo două luni, susțineau că, în ciuda crizei mondiale, sunt capabili:

- să renegocieze acordul actual cu FMI și să încheie unul mult mai favorabil în 2013;
- să determine în România o creștere economică de 4% pe an;
- să creeze 1.000.000 de locuri de muncă în următorii 4 ani, adică 250.000 de locuri de muncă într-un an, adică peste 20.000 pe lună… adică, în cele două luni care au trecut, peste 40.000… le-a văzut cineva?
- să desființeze 6.000 de posturi create pe criterii politice de fosta guvernare în ultimii ani (deocamdată, s-au preocupat numai de așezarea oamenilor lor în posturile principale ale statului);
- să restituie bugetarilor salariile de dinaintea ciuntirilor forțate;
- să redea pensionarilor pensiile de dinaintea micșorărilor;
- să micșoreze impozitele pe veniturile mici (mai precis: 8% – până la 800 lei/lună,  12% – de la 800 lei/lună până la 1600 lei/ lună şi  16% – pentru ce depăşeşte 1600 lei lună);
- să reducă TVA cu 15% pentru producătorii alimentelor de bază;
- să micșoreze cu 50% cheltuielile cu bunurile și cu serviciile;
- să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii și să le dea carduri de credit pentru sume între 5.000 și 100.000 Euro;
- să reorganizeze Vama, Garda Financiară și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Așteptăm cu interes să vedem cum vor rezolva domnii Ponta și Antonescu, împreună cu acoliții dumnealor din USL, aceste adevărate încarnări ale problemei cuadraturii cercului.
Nu de alta, dar, dacă nu se țin de cuvânt, am putea considera că promisiunile domniilor lor sunt numai niște jalnice minciuni. 

Până una, alta, vestea isprăvilor dumnealor prea puțin constituționale a făcut înconjurul lumii, ceea ce, în plan financiar, s-a oglindit în creșterea neabătută a valorii Euro, în detrimentul, vai, al Leului, adică al buzunarelor noastre…



De-acum, în România vor curge laptele și mierea



Fraților, am scăpat!
Gata cu austeritatea, la naiba cu criza, de-acum vor curge laptele și mierea!
Acum două luni, când a venit la guvernare USL, cu dl Ponta în cap, dumnealor au început să arunce cu promisiuni în populație. Încununau astfel anii de critici la adresa guvernării Boc (că MRU nu contează, a fost scos din pâine cât ai zice pește), critici dublate de laude deșănțate ale isprăvilor pe care le-ar face ei, dacă ar avea puterea.

E criză mondială? Jos Băsescu! Jos Boc!
FMI ne cere să dăm înapoi împrumuturile de consum făcute de guvernul Tăriceanu? Jos Băsescu! Jos Boc!
N-avem productivitate? Jos Băsescu! Jos Boc!
Trebuie să strângem cureaua? Jos Băsescu! Jos Boc!
Plouă? Jos Băsescu! Jos Boc!
E caniculă? Jos Băsescu! Jos Boc!

Dar, deși până acum dl Ponta a avut două luni în care să înceapă să-și demonstreze capacitatea de a-și îndeplini promisiunile, înțelegem că n-a putut, mai ales că ne-a informat chiar dumnealui că n-a avut timp de nevoile poporului, fiind ocupat 75% din timpul ședințelor de guvern cu planurile pentru înlăturarea domnului Băsescu. Ce să faci pentru popor într-un sfertuleț din timpul de muncă?
În sfârșit, acum a scăpat de dl Băsescu.
Și poate, în sfârșit, să se ocupe și de noi.

Deja, urmările benefice ale preluării puterii de către domnii Ponta și Antonescu și de către USL au început să se arate pe plan mondial.
În ultima vreme, tot mapamondul vorbește de noi.
Capacitatea științifică și probitatea morală ale noului nostru prim-ministru sunt subiectul tuturor gazetelor de pe glob.
Respectarea statului de drept în România a devenit subiectul de conversație al tuturor guvernelor și organismelor politice (și, din păcate, și financiare) din lume.  
Perspective luminoase de investiții străine strălucesc la orizont, iar investitorii vor veni ca muștele la mierea care va curge.
Vorba poetului, o s-avem islazuri, dacă ni s-or da.