O legendă urbană cu aplicații dâmbovițene

Una dintre cele mai hazoase legende urbane a circulat frenetic în ultimii ani pe Internet și a fost trimisă în mii de e-mailuri.

Ea spune că lângă Grădina Zoologică din Bristol este o parcare pentru 150 de mașini și 8 autocare. Timp de 25 de ani, plata pentru parcare (o liră pentru mașină și 5 lire pentru autocar - cam 1,40 euro și 7 euro) s-a făcut la un încasator simpatic.

Dar, într-o bună zi, după 25 de ani de serviciu credincios, încasatorul simpatic nu s-a mai arătat.

Administrația Grădinii Zoologice s-a adresat primăriei, cerându-i să trimită alt încasator.

Primăria a cercetat și a răspuns că parcarea este sub administrarea Grădinii Zoologice. 

Grădina Zoologică a răspuns că încasatorul era funcționar municipal. 

Primăria a răspuns că este o greșeală, pentru că persoana cu pricina nu a făcut parte niciodată dintre salariații instituției.

În acest timp, spune legenda, trăiește undeva, într-o vilă frumoasă, un om care, după cum se vede, și-a instalat lângă Zoo, pe teren municipal, propriul lui aparat de taxare și a venit în fiecare zi, timp de 25 de ani, ca să încaseze plata pentru parcare de la vizitatorii Grădinii Zoologice.

A lucrat 7 zile pe săptămână și a încasat sumulița de 560 de euro pe zi… ceea ce, în 25 de ani, i-a adus cam 7 milioane de euro. Și nimeni nu știe nici măcar cum îl cheamă.

 Cred că varianta autohtonă a legendei inteligentului englez ar trebui să se axeze pe parcagiul clasic bucureștean (în multe exemplare), mai colorat, care ne taxează prin centrul orașului.

Cu deosebirea că pe parcagiii noștri cred că știe cineva cum îi cheamă… măcar ca să nu se încurce când adună procentajul…

Fotografii de pe Internet

Octave Calleya – povestea unui arhitect bucureștean cosmopolit

Octave Calleya la 1900

Cosmopolit este cuvântul, pentru că vorbim de un arhitect bucureștean născut la Istanbul, într-o familie malteză de origine spaniolă, ai cărei membri au devenit cetățeni englezi după includerea Maltei în Imperiul Britanic, în 1814. Dacă mai adăugăm că mama lui era italiancă și că arhitectul și-a făcut studiile le Ecole des Beaux Arts din Paris, ca să nu mai vorbim de faptul că s-a căsătorit cu o româncă, fenomenul ilustrează din plin noțiunea de „cosmopolit”.

În Malta, prima atestare a numelui apare la 1271, notând existența unui Leo Calleya pe lista celor care transportau șoimi la Curtea Maltei – listă care cuprindea numai persoane cu statut nobiliar.

Maltagenealogy.com atestă la 1792 ușoara modificare a numelui, prin prezența pe răbojul nobiliar maltez a lui Ugolino Calleja Baron de San Cosimo. În volumul 627 din arhivele ordinului Cavalerilor de Malta (Ioaniți), stă scris: Calleja Noble Ugolino consegui dalla Munificenza del Gr. Mro titolo di Barone del Feudo di S. Cosmo, posto nel Gozo, per se e suoi discendenti Maschi in infinito, sotto l’obligo di dare, e presentare ogn’anno nel giorno di S. Martino Papa alle Gr. Mri pro tempore un fiore a segno di ricognizione. 27 Novembre 1792.

Insulele Malta și Gozo

Textul are poezia lui, consemnând că Ugolino Calleja a primit prin generozitatea Marelui Maestru (al Ordinului) titlul de Baron al feudei San Cosimo, situată pe insula Gozo, pentru el și descendenții lui masculini, pe veci, cu obligația de a da și a prezenta Marelui Maestru în funcție, în fiecare an de ziua Sf. Martin Papa, o floare în semn de recunoștință. În țara birurilor împovărătoare, floarea e mai greu de înțeles, dar în locurile unde, ca tribut pentru ocuparea teritoriilor Tripoli, Malta și Gozo, Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Ioaniți trebuia să-i plătească anual Împăratului Carol al V-lea un șoim, obligația de a-și manifesta recunoștința printr-o floare era mai normală.

Titlul de Baron de San Cosimo figurează, în Almanahul Gotha, pe lista titlurilor stinse, dar povestea merita spusă măcar pentru coincidența de nume... și pentru că e simpatică.

Revenind la vremuri mai apropiate, tatăl arhitectului Calleya, Xaverio, s-a stabilit la Istanbul împreună cu soția sa Maria, născută Parisi. Xaverio era de asemenea arhitect și a participat, între altele, la construirea palatului sultanilor, Dolmabahce. Se pare că o stradă din Istanbul poartă numele lui.

Xaverio și Maria au avut patru copii, Octave fiind cel de el treilea dintre ei, născut probabil spre 1860. Spre deosebire de ceilalți trei, care au trăit în Istanbul păstrându-și statutul de cetățeni englezi, Octave s-a desprins de marele oraș turcesc. A făcut între 1875-1880 studii la Ecole des Beaux Arts din Paris. Acolo a fost coleg cu musceleanul Traian Săvulescu, care l-a invitat ca, la întoarcerea la Istanbul, să se oprească din drum ca să viziteze România. Nu a fost singura vacanță petrecută aici.

Într-una dintre vizitele la prietenul său de la Câmpulung, acesta îi oferă să proiecteze și să execute un cavou de familie la moșia Pietroșani din Muscel. Moșia de cam 500 hectare era proprietatea tinerei doamne Zoe Albescu-Baldovin, căpătată moștenire de la tatăl ei adoptiv, boierul Gheorghe Baldovin, fost pârcălab domnesc.

Cavoul Baldovin-Calleya, în stare precară de conservare

Între tânăra doamnă divorțată și arhitectul cetățean englez se înfiripă o idilă, astfel încât, la terminarea construcției, în 1899, cei doi se căsătoresc.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost pentru România o perioadă de mare expansiune economică, foarte propice afacerilor, o vreme în care arhitecții și constructorii erau foarte căutați.

Octave Calleya se stabilește în primul moment la Câmpulung, unde construiește pe strada Negru-Vodă, în jurul vechii case Baldovin, șase noi corpuri de casă pentru familie, care în anii următori s-a mărit prin venirea pe lume a opt copii, dintre care au trăit șase.

În același timp, arhitectul înființează la București o antrepriză de construcții. Din păcate, multe dintre clădirile construite de Calleya sunt pierdute sau încă neidentificate.

Piața Romană 3

Printre casele pe care le ridică în acea perioadă se numără și frumoasa vilă construită la începutul secolului pentru un diplomat, păstrată și astăzi în Piața Romană nr. 3 (în prezent adăpostește magazinul Steilmann). Clădirea are parter înalt, etaj și mansardă. Fațadele au un decor elegant, cu traveele separate prin pilaștri angajați, cu caneluri și decor dantelat la partea de jos. 

Colțul rotunjit racordează trecerea între Piața Romană și Bulevardul Dacia. Parterul înalt are deschideri generoase, încheiate în arc în plin cintru, etajul are ferestre rectangulare cu balconașe de fier forjat. Cornișa este împodobită cu denticuli. Un mic bovindou la etaj personalizează fațada mai scurtă dinspre Bulevardul Dacia, încadrat de un pilastru angajat și de un pilastru adosat, soluție aleasă pentru a îndulci trecerea către volumul cilindric care marchează colțul. Intrarea se face prin curte, pe scările protejate de o copertină și încadrate de pilaștri adosați, la fel ca și cel care marchează colțul dintre fațada principală și cea laterală dinspre curte. Clădire de stil eclectic, casa are interioarele tot atât de elegante ca și exterioarele: mozaicuri, stucaturi; chiar și motivele decorative ale cahlelor sobelor sunt armonizate ca formă și culoare cu ornamentele stucate și policromate ale tavanelor și ale pereților.

După câțiva ani, familia Calleya se mută în Capitală. Ultimul lor copil se naște la București. În 1906, arhitectul primește cetățenia română, prin decret regal.

Construiește locuințe, ocupație care îi aduce venituri frumoase. Soția lui, fără să se lase împiedicată în activitate de numeroasele nașteri, administrează cu mână de fier moșia Pietroșani și proprietățile în număr mereu crescând ale familiei. Octave Calleya și doamna Zoe făceau parte, fără îndoială, din acea specie de oameni ai secolului XIX și ai începutului de secol XX care au pus bazele belșugului timpului nostru, oameni de fier, care nu știu ce înseamnă odihna. Istoria produce rar asemenea oameni și uneori transmite și urmașilor calitățile lor.

Zoe și Octave Calleya și cei 6 copii ai lor

Cei doi și copiii lor locuiesc în București într-o casă închiriată din strada Fântânei (azi Berthelot), dar starea lor materială se îmbunătățește din ce în ce mai mult în urma activității frenetice, astfel încât, în 1910, arhitectul ridică pentru propria familie o locuință elegantă pe strada Cometa 57, azi Căderea Bastiliei 45. 

Casa din strada Cometa 57, așa cum a fost construită de Octave Calleya

Familia locuiește la etajul acestei impozante vile neo-românești până în 1928, un an după moartea lui  Octave Calleya. Iată descrierea pe care Mihai, fiul arhitectului, o face vastului apartament în care locuiau:

„La fațada dinspre stradă se aflau dormitorul părinților mei cu un balcon deasupra grădinii ce despărțea casa de stradă, dormitorul sorei mele Mary, un hall mare, o terasă minunată și un salon mare de primire care servea și de cameră de muzică. Din hall se desfăcea o sală care avea pe ambele părți patru dormitoare pentru cei 5 băieți și o intrare camuflată ce ducea în podul clădirii. La capătul sălii coborau 5 trepte într-un al doilea hall din care se desprindea în stânga scara monumentală de intrare spre curte, în prelungire anticamera, camera de baie și wc-ul; în dreapta, biroul Tatei și intrarea în vasta sufragerie. Din sufragerie se desprindea sala de serviciu, cu un frumos balcon spre curte, la capătul căreia se găseau două camere pentru personalul de serviciu, o cămară, o bucătărie mare, un hall de intrare în care dădea scara de serviciu ce cobora în curte. Jos, în curte, două wc-uri și o cișmea.

Era un apartament de confort și lux: parchet peste tot, pereți în ulei sau tapet de mătase, lustre de bronz, lambriuri din lemn sculptat cu gobelinuri în sufragerie, vitralii, mobilier de epocă. […] Așa și-a început viața așezată familia Calleya, cu șase copii de școală, guvernantă, bucătăreasă, 2-3 fete în casă, șofeur și om de curte.”

Casa din Căderea Bastiliei 45, vândută de familie după moartea arhitectului, a fost total remaniată, astfel încât acum nici măcar nu mai amintește de vila neoromânească inițială. 

Octave Calleya la maturitate

Arhitectul muncea mult: devenise proprietar pe întinse suprafețe de teren și pădure, case în Câmpulung și București. A înființat în 1908 Societatea Forestieră Tămașu, Cicănești, Argeș, cu birou comercial: poseda pădurea Tămașu, tren forestier cu cale ferată îngustă, locomotivă cu abur, 10 vagonete platformă. În timp, Societatea Forestieră a fost dotată cu fabrică de cherestea și parchete.

După Primul Război Mondial, neobositul și întreprinzătorul Octave Calleya a înființat la București o Bancă de Credit, societate pe acțiuni cu sediul pe Calea Victoriei, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. Care nu a întârziat mult.

Epuizat de munca neîncetată, arhitectul Octave Calleya s-a stins la 27 octombrie 1927.

A fost înmormântat în cavoul Baldovin, construit de el la venirea în țară, pe moșia Pietroșița.

Pridvorul conacului Baldovin de la Pietroșița, astăzi dispărut

În 1947, Zoe Albescu-Baldovin-Calleya a fost izgonită de pe moșia care-i aparținea de drept, conacul a fost jefuit și distrus, cavoul a fost profanat.

La moartea ei, în 1955, nu a avut parte să fie înmormântată în cavoul de pe moșia ei.

De arhitectul Calleya mai aduce aminte astăzi vila din Piața Romană. Dar numai celor care știu să citească paginile străzilor și caselor orașului.

Câțiva arhitecți cu numele de familie Calleya/Calleja construiesc case frumoase prin Spania, Malta și o mulțime de alte părți ale lumii.

Strănepotul arhitectului, care-i poartă numele, Octav Calleya, plecat din țară în timpul comunismului, este astăzi un cunoscut dirijor în Spania. În 2012 a susținut un turneu de concerte în România. Parcă-mi aduc aminte că în ianuarie 2013 a dirijat la Ateneu.

 Bibliografie: Mihai Calleya, Al vostru, tata, ed. Aritmos, f.a.

                       Carmel Cassar, A concise history of Malta, Mireva, 2000

                       http://www.almanachdegotha.org/id218.html