Crăciun 2012. An Nou 2013

Tuturor prietenilor care citesc acest blog le urez 

SĂRBĂTORI FERICITE! 

Să vă aducă Moș Crăciun nuci, mere și alune, pace și căldură și bucurie în casă!

Iar în anul care vine și în toți anii să fiți sănătoși, norocoși, ageri și veseli! 

Nesimțiri bucureștene. Misterele transparente ale casei Hristu

Trec în fiecare zi pe Calea Victoriei. Acesta e drumul meu de acasă spre redacție.

În ultimele luni, când treceam prin dreptul parcului de vis-a-vis de Academie, simțeam că mă deranjează ceva. Multă vreme am crezut că mă supără panoul prin care primarul Chiliman își lăuda meritele în amenajarea parcului.

Apoi, într-o bună zi, am înțeles. Mă deranja casa Hristu.

De fapt, nu ea. Termopanele cu care s-a pricopsit la parter.

Casa A. Hristu

Casa A. Hristu se află pe Calea Victoriei, la numărul 129. Prin 1888, când Caragiale locuia undeva aproape, la numărul  148, casa Hristu avea numărul 141. Mă fascinează ideea că se mai păstrează încă în București clădiri prin fața cărora probabil că s-au plimbat Eminescu sau Caragiale. Drept e că, așa cum merg lucrurile, s-ar putea ca, nu peste multă vreme, să nu mai existe nici una.

Casa datează de dinainte de 1843. Pe planul Borroczin figurează aici o casă numai cu parter și subsol, cu o mică anexă în curte. Nu este exclus ca actuala clădire să păstreze zidurile mai vechii case, mărită și supraetajată în 1871.

După moda timpului, fațadele sunt decorate în stil eclectic, de sorginte neoclasică. Nu lipsesc pilaștrii cu capiteluri compozite, semicoloane angajate cu capiteluri ionice, mascheroane la deschiderile în plin cintru de la parter, frize cu frunze de acant. Ușa de intrare, din lemn masiv, este cu siguranță cea de origine.

Casa e încununată în ax de un scut, pe care se păstrează inițialele proprietarului. 

,

La etajul I, un balcon cu feronerie decorativă, caracteristică epocii, e sprijinit pe trei console de piatră sculptată în formă de lei. Cam jerpelit, dar revelator pentru gusturile în arhitectură ale unei epoci ce pare să se topească din ce în ce mai vertiginos în depărtările timpului, decorul original e păstrat în întregime, ca printr-un miracol.   

Oameni gospodari, vechii proprietari erau abonați "la serv. ridicărei gunoielor" și asigurați la Dacia...

Bineînțeles, casa este inclusă pe lista Monumentelor Istorice.

Ei, bine, stai și te minunezi: cum a fost posibil ca geamurilor de la parter să li se monteze cercevele de plastic cu geam termopan? Știut fiind că, în cazul unui monument istoric, o asemenea autorizație este imposibil de obținut.

Încă unul din misterele dâmbovițene, atât de pline de-nțelesuri…

Copyright Silvia Colfescu, 2012

O carte despre București și o greșeală inexplicabilă

Am cumpărat la Gaudeamus cartea lui Narcis Dorin Ion București. Memoria unui oraș. Memory of a city, publicată de Institutul Cultural Român. Frumoasă carte. Informații succinte despre clădirile importante ale Capitalei (fie ele palate, clădiri publice, case, hoteluri etc.), imagini frumoase (imaginea palatului Știrbey de la pagina 77 m-a umplut de bucurie), hârtie groasă, satinată, paginare generoasă, de toate.
Numai că... se poate să nu-și bage dracul coada?
La pagina 151 apare fotografia hotelului Continental.
Din păcate, în fața ei, la pagina 150, nu scrie Hotel Continental, ci Hotel Hugues.

Or, hotelul Hugues a ființat în clădirea de alături de hotelul Continental, cea de la numărul 54.
Micul articol care prezintă fotografia este un amestec omogen între informațiile privitoare la hotelul Continental și datele hotelului Hugues.
Informația inițială Situat pe Calea Victoriei în PiațaTeatrului, hotelul i-a aparținut inițial lui Donat Hugues care, ulterior, l-a vândut lui Edmond Bourgeois. După moartea lui, hotelul a fost preluat de Georges Riegler. Acesta a deschis la parter faimoasa cofetărie Riegler... se referă cu certitudine la hotelul Hugues de la nr. 54.
Informațiile următoare se referă la hotelul Continental și la oaspeții care au fost găzduiți aici. Apoi e prezentat istoricul clădirii,  fostul hotel Brofft, demolat la 1885 pentru a face loc actualului hotel, construit de arhitectul Emil Rittern Forster și de arhitectul I. Rosnovanu. Aceasta este într-adevăr istoria hotelului Continental, situat pe Calea Victoriei 56, alături de clădirea care a adăpostit hotelul Hugues și cofetăria Riegler.
Câteva imagini de epocă elucidează problema.

 Succesiunea de clădiri de pe partea dreaptă a Căii Victoriei, înainte de demolarea hotelului Brofft (fotografie Szathmary, 1875); de la stânga spre dreapta: în fund casa Vanic, la colțul străzii Câmpineanu cu Calea Victoriei; pe partea cealaltă a intersecției, hotelul Brofft; urmează hotelul Hugues, apoi casa Resch, cu atelierul de bijuterie Resch, devenită după aceea hotel English.

O imagine de epocă înfățișând hotelul Hugues; ca și în fotografia precedentă, hotelul are două etaje, iar în partea dreaptă a fațadei se văd bine cele două deschideri geminate de la etajele I și II.

O fotografie din 1925, cu aceleași clădiri văzute dinspre strada Câmpineanu: de la stânga la dreapta hotelul Continental, cu fațada lui bogat decorată, păstrată în linii mari până astăzi; urmează clădirea fostului hotel Hugues, înălțată cu un etaj plus mansarda și devenită Riegler; urmează fosta casă Resch, devenită hotel English, cu fațada despuiată de toate podoabele și de bovindoul central de la etajul I. Casele de după casa Resch au fost înlocuite de clădirea cu pasaj Imobiliara, existentă și astăzi.

Nu știu cum s-a putut strecura o asemenea greșeală într-o carte a distinsului cercetător Narcis Dorin Ion. Poate că, în grabă, s-au încurcat niște fișe, poate, sub imperiul unui termen fix de predare, un redactor a făcut - sau n-a observat - o confuzie (nimeni nu poate ști mai bine ca mine ce nebunie este într-o redacție în ajunul unei dead-line), cert este că, la errata de la sfârșitul cărții, bine ar fi fost să figureze o clarificare a acestor detalii.  

Ca să încheiem, iată câteva date despre Hotelul Continental. Pe locul pe care se află, se înălţa la începutul sec. XIX casa Iancu Ghica (aici s-a născut în 1816 scriitorul Ion Ghica). Vândută în anii 1860 lui Charles Brofft, remaniată în deceniul următor, clădirea a adăpostit un hotel de lux şi mai multe magazine, între care cel al celebrului Jobin, de la care se trage numele românesc al pălăriei cilindru. Clădirea a fost cumpărată în anii 1880 de bogatul industriaş şi filantrop Jacques Menachem Elias. Acesta o reconstruieşte din temelii, după planurile arhitectului Emil Forster Rittern, şi deschide aici în 1894 hotelul Continental.  La fel ca şi antecesorul său, şi hotelul Continental a găzduit la parter magazine de lux. Hotelul a fost restaurat în anii 1970 şi a beneficiat de ample lucrări de consolidare şi de restaurare între anii 2008-2009. Este proprietatea Fundaţiei Menachem H. Elias a Academiei Române.

Copyright Silvia Colfescu 2012