Bucureștene. O seară

Lansare de carte la librăria și terasa Krețulescu. Soția din Paris de Paula McLain, apărută în colecția Raftul Denisei. O carte interesantă, despre Hemingway, prima lui soție și dragostea lor nebună.

Lume. Cartea o prezintă „proprietara” raftului, Denisa Comănescu, Iulia Gorzo, traducătoarea, Radu Paraschivescu și Dan C. Mihăilescu. Cu toții artiști ai cuvântului. Scris și rostit.

Zâmbesc: după vitrina din spatele Iuliei Gorzo, în librărie, un domn se uită absorbit în cartea Emil Prager. Un model, de Nicolae Noica, apărută la Vremea.

Actrița Mihaela Rădescu citește un fragment din carte. Maria Răducanu cântă „La vie en rose”: imensa umbră a Edithei Piaf se întinde pe terasă, risipind sunetele vocii de azi și umplând locul cu amintirea glasului unic, cel de ieri, cel de totdeauna.

Calea Victoriei, cu Biblioteca Universitară și cu călărețul tăcut din fața ei, arată de-a dreptul parizian. Noaptea toate pisicile sunt negre și toate statuile sunt frumoase…

Bucureștene. O zi

Azi, 2 octombrie, a fost sărbătoarea Sfântului Ciprian și a Sfintei Justina.

Poate că n-aș fi știut, dar am trecut prin fața bisericii Zlătari din Calea Victoriei și am văzut bannerul care, de deasupra ușii de intrare în biserică, anunța hramul.

În jurul bisericii, rânduri rânduri de bucureșteni așteptau liniștiți să depună acatistele adresate Sfântului. Coada se întindea până departe, în Lipscani.

I-am privit cu drag și cu un fel de compasiune.

Cât de amărât, cât de lipsit de sprijin trebuie să te simți, câtă încredere îți trebuie în ajutorul de sus, poate singurul, ca să aștepți astfel ore întregi!

În jurul acestei insule de nădejde deznădăjduită, orașul clocotea nepăsător, mașinile treceau în goană, clienții ieșeau și intrau în magazine…

Schițe fugare bucureștene. Termoizolarea și incendiul

 Azi a ars un bloc de vreo 10 etaje în Popești Leordeni, localitate apropiată de București.

A ars mansarda, după care focul a devorat și ultimele două etaje.

Am văzut știrea la televizor.

Nu discut aici despre senzaționalul știrii, despre eroismul pompierilor sau despre lipsa apei în sistemul de hidranți al orașului (!!! pentru că, oricât ar fi de comic, se pare că Popești Leordeni este oraș!). Despre toate acestea s-a vorbit la televizor.

Remarc ceva despre care nu s-a suflat nici o vorbă, cel puțin la postul de la care am aflat știrea. Și anume motivul pentru care focul s-a întins atât de repede.

Pe câte am putut vedea din imaginile de la televizor, de la etajele superioare curgeau foi mari, aprinse, care, după umila mea părere, nu puteau fi decât bucăți din căptușeala termoizolantă a blocului.

De multe ori, văzând materialul  cu care se termoizolează peste tot blocurile, m-am gândit că n-aș vrea să stau într-o casă căptușită cu așa ceva. Nu de alta, dar am impresia că e inflamabil. Așa arată.
Dar nu pot să cred că primăriile care termoizolează totul într-o veselie nu s-au gândit la asta. S-au gândit…

Sau poate nu?

Ce mai e nou în Povernei 2 - Alecsandri 4

Vastul maidan rămas în urma demolării scandaloase a casei generalului Adrian din Povernei 2, a clădirii Uzinelor Reșița din Alecsandri 4 și a casei neo-românești din Alecsandri 4 (fost 2) a rămas pustiu mai bine de un an. Locuitorii cartierului au găsit singurul motiv de a binecuvânta criza, considerând că din această cauză încă nu s-au construit anunțatele blocuri care amenințau să pocească locurile și să ia lumina și cerul caselor din jur.
Mai este un mic amănunt: micul bloc de colț Povernei 4/Alecsandri 2, care, potrivit planurilor, urma de asemenea să fie demolat, stă cu încăpățânare în picioare și are încă locatari. Mulți vecini se gândesc cu recunoștință la ei, sperând că nu au cedat probabilelor presiuni și preferă să-și păstreze căminul, ceea ce întârzie apariția mastodonților nu numai aducători de supraaglomerație și poluare, ci și în totală neconcordanță cu ambianța cartierului.
Ei, bine, veștile nu sunt bune. De două zile a fost adusă în mijlocul maidanului o macara enormă, care a trântit acolo două containere din acelea în care se țin sculele pe șantiere. Vechiul prieten al investitorilor, buldozerul, și-a făcut și el apariția. Vreo trei, patru persoane cu alură muncitorească au  început să stea cu hărnicie la umbră, lângă o gheretă rămasă din vechea zestre a Proiect-București, arătând ca niște îngeri exterminatori care anunță apocalipsa cartierului.

Decor, casa Prof. Dr. Ion Nanu-Muscel (1890)

Vecine: casa Ramonatxo(1898), casa Petrașcu (arh. Spiridon Popescu Cegăneanu, 1913-1915)

Mascheron, casă de arh. Eduard Ramonatxo (1898)

Decor, casă datorată arhitectului Eduard Ramonatxo (1898) 

Intrarea Art Nouveau a casei Lipatti de pe colțul Catargiu/Visarion, casă atribuită arhitectului

 Petre Antonescu (1906)

Biserica Visarion, arhitect Ernest Doneaud (1910-1913)

Casă bătrânească din strada Visarion, supraînălțată recent cu un oarecare simț al respectului pentru arhitectura imobilului și a vecinătăților (1890?)

Clădire interbelică, foarte îngrijită, cu un frumos ritm al mansardelor la nivelul superior 

Într-o postare de pe acest blog am reprodus proiectul care amenință liniștea și estetica acestei părți din Bucureștii tradiționali. Iată mai sus câteva fotografii înfățișând detalii din vecinătățile amenințate de lăcomia și lipsa de gust a celor care doresc să adauge cartierului excrescențele maligne ce vor transforma această oază de calm într-un loc de coșmar.

Neinvitați la nunta Elenei Băsescu

                                          Imagine România Liberă

Trăiam cu impresia că fac parte dintr-un popor cumsecade. Mi se părea că pe nedrept ne acuză o întreagă Europă de toate păcatele. Mă tem că m-am înșelat.

Nu vreau să intru acum în amănuntele politicii sordide. E sâmbătă, o zi în care, de 22 de ani, avem dreptul să ne desprindem de relele lumii, să lăsăm inima să se moaie la căldura familiei și a prietenilor și să ne bucurăm de ei.

 

                                          Imagine Mediafax

Cea mai fericită zi din viața unei perechi...

Cred că de asta, cele mai multe nunți și botezuri se fac sâmbătă, adăugând încă o binecuvântare acestei prime zile a week-end-ului.  

Ca un popor blând și creștin ce suntem, bănuiam deci că vom întâmpina cu toții cu simpatie cununia Elenei Băsescu și vom lăsa deoparte ura și neînțelegerea în momentul săvârșirii uneia dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, Cununia a două ființe tinere.

Ei bine, nu! S-au găsit câteva zeci de oameni care au încercat să strice bucuria nuntașilor. Fără să țină seama de omenie, fără să țină seama de bunul-simț, de buna-creștere, fără să țină seama de legile credinței creștine, care cer decență, respect, discreție și bunătate în asemenea momente.

Imagine Mediafax

Mai mare rușinea de atâta lipsă de obraz, domnule Octavian!  

Mi-a fost rușine când am văzut atâta… nesimțire. Iertare să-mi fie de vorba grea, dar e singura care se potrivește situației.

Atâta neomenie m-a făcut să fiu nedreaptă. M-a făcut să mă gândesc că suntem oameni fără Dumnezeu. Mi-a amintit de execuția lui Ceaușescu chiar în prima zi de Crăciun. De președintele care a chemat minerii să le rupă oasele nesupușilor bucureșteni, în bucuria concetățenilor lor de altă părere. De înveninarea ultimelor trei luni. Să ne mirăm că ne tot bate Dumnezeu?

Apoi mi-am dat seama că nu am dreptate. Cred că, în ciuda vântului de nebunie care ne-a lovit în ultima vreme, suntem un popor de oameni buni.

Dar, ce să-i faci, fiecare pădure are uscăturile ei!

Notă. Cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe: Botezul, Ungerea cu mir, Pocăința – spovedania, Împărtășania, Preoția – hirotonisirea, Cununia, Sfântul Maslu 

Schițe fugare bucureștene

E prea cald. Întotdeauna e prea cald vara în București.

S-a tras la umbră până și băbuța care cere pomană trecătorilor prin Piața Romană. Pe asemenea pojar, baierele sufletelor și ale pungilor rămân închise. Rarii trecători care se aventurează în plină caniculă, sâmbătă la orele prânzului, prin piața Romană, nu dau nimic. 

O dor picioarele încălțate în sandale scâlciate. Dar hainele negre îi strălucesc de curățenie. Și de vechime.

Alături de ea, toiagul și o pungă de plastic, în care se ghicesc patru roșii.

Stă pe trepte și mestecă fără grabă bucățele pe care le rupe delicat dintr-un colț de pâine.  

O bucățică pentru ea, o bucățică pentru porumbei.

Sau, mai des, una pentru ea, două pentru porumbei.  

Obsesia anti-Băsescu, CSM și mințile strălucite

E normal în România să reclami la CSM, atunci când te deranjează ceva în organizarea și funcționarea instanțelor și a parchetelor. Judecătorii și procurorii sunt și ei oameni, deci se poate întâmpla să greșească în munca lor. E un act de civism să ceri să se cerceteze corectitudinea funcționării justiției. Iar această cercetare face parte dintre atribuțiile CSM.

Dar mi se pare imposibil, nebunesc să te adresezi CSM cerându-i să împiedice parchetele să-și facă datoria. În cazul în care, în urma unor reclamații penale, procurorii sunt însărcinați cu aflarea adevărului și cu găsirea celor care au călcat legile, e firesc ca ei să-și facă meseria și nimeni nu poate avea ceva de zis împotriva activității lor.

De aceea, mi s-a părut mai mult decât ciudată inițiativa unor cetățeni români care au cerut CSM să oprească acțiunile (legale) declanșate de parchetul instanței supreme și de DNA pentru găsirea celor care au comis fraude la Referendumul din 29 iulie.

Printre fraude se numără votul multiplu (reamintesc că au fost descoperite persoane care au votat de câte 25 de ori!!!), turismul electoral, falsificarea semnăturilor (au fost găsite liste pe care semnăturile votanților erau identice din susul și până în josul paginii) etc. etc. Toate, fapte penale.

Cercetările procurorilor s-au concentrat în zonele cu procente fabuloase de votanți, în sate pierdute în care s-a votat în procente inexplicabile de 150-250%, în județe în care se susține că s-ar fi prezentat la urne un număr de alegători ciudat de mare față de celelalte județe ale țării.

În numeroase cazuri, bănuielile că acolo ar fi avut loc fraude electorale au fost adeverite de fapte.

Ceea ce justifică pe deplin acțiunile Parchetului, a cărui  menire este aceea de a investiga și de a pune în evidență infracțiunile.     

De aici mirarea mea la auzul inițiativei acelor concetățeni care au cerut CSM să oprească anchetarea legală a unor infracțiuni.

Mirarea mi s-a preschimbat în stupoare atunci când am citit lista celor care au semnat această contradicție în termeni. Cam toți sunt persoane cu școală, cu un IQ de elită, multe cu educație, unele chiar cu operă, scriitori, profesori universitari, critici. Câțiva dintre ei sunt oameni pe care îi admir, îi respect, îi citesc; pe unul, doi îi consider chiar prieteni.

Nu-mi explic.

Definiția obsesiei: „Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare” (DEX).

„În cadrul acestei maladii psihice, o persoană devine blocată mintal într-un model de gânduri și comportamente repetitive, care sunt lipsite de sens și supărătoare, dar sunt dificil de depășit” (www.sfatulmedicului).

Nu m-am temut niciodată de ziua de mâine.

Însă atunci când obsesia anti-Băsescu depășește categoria minților modeste și începe să împiedice buna funcționare a unor minți strălucite, până-ntr-atât încât să-i facă pe posesorii lor să ceară oficial unei instituții a statului să-și încalce atribuțiile și să împiedice o altă instituție a statului să-și facă datoria, încep să mă tem.