sâmbătă, 7 iulie 2012

De-acum, în România vor curge laptele și mierea



Fraților, am scăpat!
Gata cu austeritatea, la naiba cu criza, de-acum vor curge laptele și mierea!
Acum două luni, când a venit la guvernare USL, cu dl Ponta în cap, dumnealor au început să arunce cu promisiuni în populație. Încununau astfel anii de critici la adresa guvernării Boc (că MRU nu contează, a fost scos din pâine cât ai zice pește), critici dublate de laude deșănțate ale isprăvilor pe care le-ar face ei, dacă ar avea puterea.

E criză mondială? Jos Băsescu! Jos Boc!
FMI ne cere să dăm înapoi împrumuturile de consum făcute de guvernul Tăriceanu? Jos Băsescu! Jos Boc!
N-avem productivitate? Jos Băsescu! Jos Boc!
Trebuie să strângem cureaua? Jos Băsescu! Jos Boc!
Plouă? Jos Băsescu! Jos Boc!
E caniculă? Jos Băsescu! Jos Boc!

Dar, deși până acum dl Ponta a avut două luni în care să înceapă să-și demonstreze capacitatea de a-și îndeplini promisiunile, înțelegem că n-a putut, mai ales că ne-a informat chiar dumnealui că n-a avut timp de nevoile poporului, fiind ocupat 75% din timpul ședințelor de guvern cu planurile pentru înlăturarea domnului Băsescu. Ce să faci pentru popor într-un sfertuleț din timpul de muncă?
În sfârșit, acum a scăpat de dl Băsescu.
Și poate, în sfârșit, să se ocupe și de noi.

Deja, urmările benefice ale preluării puterii de către domnii Ponta și Antonescu și de către USL au început să se arate pe plan mondial.
În ultima vreme, tot mapamondul vorbește de noi.
Capacitatea științifică și probitatea morală ale noului nostru prim-ministru sunt subiectul tuturor gazetelor de pe glob.
Respectarea statului de drept în România a devenit subiectul de conversație al tuturor guvernelor și organismelor politice (și, din păcate, și financiare) din lume.  
Perspective luminoase de investiții străine strălucesc la orizont, iar investitorii vor veni ca muștele la mierea care va curge.
Vorba poetului, o s-avem islazuri, dacă ni s-or da.

miercuri, 4 iulie 2012

Bugetarii vor primi bani



Azi, la televizor, ministrul de Finanțe a anunțat că bugetarii vor primi bani: salariaților de la Stat li se va înapoia ceea ce au pierdut, iar pensionarilor li se va reîntregi pensia.

Dar bucuria norocoșilor cu simț de observație a fost întrucâtva umbrită de anunțul care apărea jos pe ecran: Euro a crescut la 4,47 Ron, un nou maxim istoric.

Și tare mă tem că nu vedem decât începutul.
Mă tem că vom vedea o rapidă creștere a valorii Euro și o explozie a prețurilor legate de această monedă, adică a tuturor prețurilor, ceea ce va anihila sărmanii bănuți acordați bugetarilor, încă dinainte de a începe să-i primească.

Unii conaționali cu minte puțină cred (poate cu sinceritate) că acesta ar putea fi rezultatul coluziunii președintelui Băsescu cu forțe oculte străine.

Nu, dragi concetățeni, e mult mai simplu: este rezultatul neîncrederii investitorilor străini, ca urmare a încălcării sfruntate a Legilor și a Constituției în România.
Și ca urmare a promovării fără precedent a hoției pe scena politică românească, în frunte cu plagiatul nerușinat al dlui Ponta și cu minciunile înscrise în CV-ul său.

marți, 3 iulie 2012

Lovitură de Stat


Halucinant! La 22 de ani după ce peste 1000 de români și-au pierdut viața pentru democrație și libertate, România se întoarce în întunericul lipsei totale de democrație, la fel ca pe timpul atotputerniciei partidului comunist în frunte cu Ceaușescu. Bunul plac al conducătorilor unui partid devine lege supremă în România.
În câteva zile, prin manevre de forță executate pe față, au fost decapitate Instituțiile Statului care nu s-au arătat total aservite PSD, urcat la putere prin manipularea maselor. Numai în câteva zile, Institutul Cultural a fost pus la cheremul Parlamentului, adică al majorității formate de USL.
Monitorul oficial, instrument al manipulării Legilor prin întârzierea sau prin grăbirea publicării lor, a fost preluat de Guvernul domnului plagiator Ponta.
Consiliul de Administrație al Televiziunii Române a fost înlocuit cu un altul, format din persoane obediente, ceea ce va permite folosirea TVR pentru manipularea cu și mai mare succes a maselor. În disprețul legii, care cere ca în respectivul Consiliu să fie reprezentate toate partidele parlamentare, PDL nu a primit nici unul dintre cele 3 locuri la care avea dreptul.
Curtea Constituțională, forul suprem care decide constituționalitatea  Legilor și a actelor politice, este amenințată cu demantelarea, prin tertipuri vizibile cu ochiul liber.
Președintele Senatului a fost înlocuit cu cel mai absenteist membru al Senatului, Crin Antonescu.
Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a fost înlăturat din funcție, înlocuit de un membru al USL, Valer Dorneanu.
Președinta Camerei Deputaților va fi probabil înlăturată din funcție în următoarele ore.
Alte asemenea samavolnicii vor urma.
Răsturnarea bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui Stat și preluarea puterii politice de către persoane sau grupuri de persoane, printr-o acțiune rapidă, se numește Lovitură de Stat.
Exact aceasta se petrece astăzi acum în România. Nu este o revoluție, pentru că nu există participarea maselor. 
Pur și simplu, sub ochii populației inerte, un grup de câteva zeci sau câteva sute de persoane preia puterea votată de majoritatea românilor care s-au prezentat la alegeri, întrerupând mandatul politic al aleșilor.
O parte a populației va protesta.
În ceea ce mă privește, sunt sceptică. Crezând în forța democrației recent câștigate, am stat în 1990 timp de 52 de zile în Piața Universității, cerând demisia dlui Iliescu, ajuns ilegitim președinte al Statului, după ce promisese că FDSN nu va participa la alegeri. Dl Iliescu a decretat cu cinism: „Câinii latră, caravana trece.”
Bănuiesc că așa se va petrece și acum. Câinii vor lătra și caravana își va vedea de interesele ei.

vineri, 29 iunie 2012

Poporul plătește


Judecând după capul lui pragmatic, bunicul meu spunea că revoluțiile, ca și marile furtuni, scot la suprafața apei toate gunoaiele. 
De 22 de ani contemplu viața politică a României și mă minunez de înțelepciunea bătrânului domn. 
Gunoaiele au ieșit la suprafață și se războiesc între ele. Pentru bani, pentru putere, pentru prestigiu și, mai presus de orice, pentru privilegiul de a exploata (citește „fura”) în deplină impunitate  tot ce e de furat în țara aceasta.
Amețiți de succes, avansând din ce în ce mai feroce pe calea interesului personal, făcându-și mendrele și furând ca în codru fără ca populația, mânată cu zăhărelul și cu televizorul, să reacționeze, ciocoii moderni au căpătat o mentalitate de zei și au ajuns să-și închipuie că au toate drepturile și că nu pot fi pedepsiți niciodată, orice mârșăvie ar face.
Ceea ce explică reacția domnului Năstase în fața prăbușirii cosmice, de neimaginat: EL, la închisoare??? Imposibil.

Bătăliile se câștigă, bătăliile se pierd, iar războiul continuă. Cu un singur mare învins: poporul român. El plătește totul, fără ca măcar să înțeleagă asta.

Pentru că a fost nevoie ca ridiculul Ceaușescu să cadă și aghiotanții lui să-i ia locul, s-a urzit un plan spectaculos, care ne-a adus în atenția întregului mapamond. Autorii planului au pus mâna pe putere, în uralele mulțimii. Poporul român a plătit cu sângele a peste 1000 de victime.

Pentru că dl Iliescu, avid de putere, a forțat nota ca să rămână la președinție trei mandate, nu două, Constituția a fost siluită; președintele a plătit închizând ochii la crearea celei mai puternice clici mafiote care a existat vreodată în România, avuțiile țării au intrat în buzunarele nesătule ale mafioților, s-au furat industria, pământurile, proprietățile de stat și private. Poporul a sărăcit cu entuziasm, strigând pe străzi: ”Noi nu ne vindem țara!”
Istoria e lungă și riscă să devină plictisitoare prin repetiție.

Să trecem la zilele noastre.
Pentru că în anii în care au stat despărțiți de mamelele acestei vaci de muls care e România, oamenilor PSD-ului li s-a lipit burta de șira spinării, au adoptat metoda forte: ca să recapete puterea, au mânat populația cu televiziunile așa cum mâni un măgar cu morcovul. Într-o țară în care tot ce se spune la televizor e literă de lege, Legile țării devin scenarii de telenovelă și telenovelele devin adevăr absolut. 
Poporul, care a fost obligat să înfrunte criza mondială strângând cureaua, a urmat morcovul și i-a pus PSD-ului în mână cheia de la casa de bani. Acum, cu nevinovăția lui dintotdeauna, poporul așteaptă morcovul promis. Dar deja promisiunile sunt uitate și morcovul a dispărut în ceața deasă a minciunilor de stat și de partid.  

Turbați de foamea de putere și de avere ținută în frâu de ani de zile, noii guvernanți, ajunși în pâine, își dau arama pe față din ce în ce mai mult, pe zi ce trece. Nu mai funcționează decât legea bunului lor plac, abuzurile se fac instituționalizat, pe față, rușinea e abolită.
Plagiator dovedit cu dovezile afișate pe Internet, dl Ponta se repede cu lăcomie să ne reprezinte la instituțiile europene. Mă întreb ce se gândesc partenerii europeni despre poporul reprezentat fără jenă de un hoț de ale cărui furăciuni vuiesc ziarele de pe tot globul? Ne mai mirăm de reputația de popor de hoți care ne urmărește ca un blestem, de la „Loviluție” încoace?  Poporul plătește.  
  


joi, 28 iunie 2012

Dl Ponta, furăciunile și troglodiții


historia.ro/adhfiles/5.pdf
Aruncați o privire pe acest site. Cineva s-a ostenit să pună unele lângă altele paginile din “teza de doctorat” a dlui Ponta și paginile din cărțile pe care marele mic Titulescu le-a copiat fără rușine în “teza” lui.
Rezultatul te lasă cu gura căscată : nici în cele mai negre visuri nu și-ar fi putut imagina cineva sutele de pagini copiate (FURATE) cuvânt cu cuvânt.
Când știi că ai o asemenea pată rușinoasă pe obraz, te ascunzi în gaură de șarpe. Dacă mai ai cât de puțin obraz.
Dar se pare că domnul cu pricina nu mai are nici urmă de așa ceva. Rânjește cu tupeu și încearcă să-și ascundă furăciunile cu tot felul de argumente pe care numai un troglodit le-ar putea crede.
Cu siguranță că ne consideră proști și troglodiți pe toți.
Sau poate că bietul om o fi nevinovat.
Poate că nici nu și-a văzut vreodată “teza de doctorat“.  Cum e, de când îl știm, un om ocupat, poate i-o fi scris-o altcineva. Vreun binevoitor - sau mai mulți. Iar el nu s-o fi ostenit să verifice dacă negrii care i-au scris-o au comis o creație originală sau au copiat-o de ici, de colo.
Mă întrebați ce caută articolașul ăsta în Istorioare bucureștene? Vai, grozăvia de mai sus nu se întâmplă în cine știe ce sat din Africa, se întâmplă în București...
              

joi, 21 iunie 2012

Adrian Năstase – o telenovelă vie


Ca într-o adevărată telenovelă sud-americană, dl Adrian Năstase și-a încununat acțiunile anti-justiție printr-o iscusită „încercare” de sinucidere.
Vaaaaai!
Glonțul (din arma pe care nu avea dreptul să o posede, în calitatea sa de cercetat penal) a trecut cât se poate de departe de orice organ vital, dar, paradoxal, a nimerit drept la țintă: în inimile amatorilor de telenovele, care au început instantaneu să lăcrimeze, înduioșați de soarta crudă care se înverșunează asupra nevinovatului domn infractor.
Amatorii de telenovele nu pot fi condamnați pentru lipsa lor de judecată: așa cum spunea un personaj a cărui părere o respect, cantitatea de inteligență din lumea asta e constantă, dar populația crește exponențial, așa încât marfa deficitară nu mai ajunge pentru toată lumea.
Și, la urma urmei, cum să te superi pe inocenții amatori de telenovele???  
Se știe că ei, săracii, nu prea au capacitate de analiză și sinteză, cu mintea plutesc într-un abur roz, sentimental și plângăcios, care le încețoșează imaginea realității până la ștergerea completă, iar cu memoria stau și mai prost. Altfel și-ar aminti de lunga cârdășie între dl Năstase și dl Iliescu, în timpul căreia țara a fost spoliată de majoritatea avuțiilor, iar Constituția și dreptatea au fost aduse la starea de batjocură a politicienilor.
E drept că bieții oameni nici nu prea au șanse la obiectivitate, puși în fața unei forțe telenovelistice de calibrul domnului Adrian Năstase.
Biografia lui și cea a familiei domniei sale constituie un adevărat scenariu de telenovelă (cine bate pe Google cuvintele „Nastase scatiu” va avea o adevărată surpriză).
Viața lui politică și cea infracțională parcă ar fi copiate după cele ale unui personaj dintr-o cărțulie ieftină cu tiraj de masă.
În sfârșit, sinuciderea - ultim act lacrimogen al poveștii - a dat gata toate inimile simțitoare ale menajerelor, bonelor & Comp. Și să nu uităm că nu numai în pieptul acestor doamne bat inimi simțitoare de menajeră, această înzestrare e mult mai răspândită și nu e rezervată numai sexului slab.
Cu aportul televiziunilor la vânătoare de audiență, panarama are toate șansele să se transforme într-o vijelie națională, dublată, din păcate, de o comedie internațională. Adică, pe scurt, ne vom face încă o dată de râsul lumii.
Chiar acum, la ProTV se vorbește cu clăbuci de testamentul (Vai, vai!!!) pe care mâine, de ziua marelui om, fiul său devotat îl va citi la spital, la patul marelui rănit al națiunii!
Un nou episod  al telenovelei, tot atât de lăcrimos, în care fiul nefericitei victime face primul pas in partitura unui nou personaj principal, aducând ca zestre versurile șchioape pe care le comite pe blogul său, sub semnul defunctului personaj de telenovelă Adrian Păunescu.
  




Cronica unei „sinucideri” anunțate


Chiar acum, la Pro TV se discută despre motivul pentru care polițiștii trimiși să-l aresteze pe  Adrian Năstase au fost atât de pe fază, iar ambulanța s-a prezentat fulgerător la poarta „sinucisului”!
Se afirmă că, ieri seară, Ioan Rus, ministrul de Interne, i-a dat un telefon domnului Năstase ca să-i ceară voie să-l aresteze și să-și ducă astfel la îndeplinire mandatul legal. 
Din cuvintele cu care i-a răspuns dl Năstase, prietenul „Ucu” a tras concluzia că viitorul arestat ar intenționa să-și pună capăt zilelor, drept care a trimis repede ajutoare care să-l asiste cu competență și rapiditate. 
Astfel anunțată, „sinuciderea” a fost ratată cu succes, iar furia mediatică s-a dezlănțuit cu un și mai evident succes.
Am și eu o întrebare de om nedumerit: oare, atunci când un nenorocit fură ceva de mâncare și capătă drept răsplată o condamnare fermă de trei ani la bulău, comandantul secției de poliție în raza căreia domiciliază infractorul îi dă telefon să-i ceară voie să-l aresteze și să-l întrebe cum îi convine s-o facă?