Primarul OPRESCU OPRIT din campania de adunare febrilă a MITEI

În sfârșit, ceea ce sperau bucureștenii de multă vreme (văzând cu moartea în suflet că, împotiva evidenței, primarul cu gura-pungă își face de cap în continuare nepedepsit) S-A ÎNTÂMPLAT!

http://www.mediafax.ro/social/sorin-oprescu-retinut-dna-luare-mita-dna-primarul-primit-25-000-euro-patru-denuntatori-oprescu-scos-catuse-maini-casa-ciolpani-edilul-ajuns-arestul-politiei-capitalei-foto-14701769/foto/#title

Primarul Oprescu a fost prins asupra faptului, luând o nenorocită de mită de 25 000 Euro.
Zic nenorocită, pentru că, de fapt, ce înseamnă această sumă (imensă pentru bucureșteanul de rând) pentru marii rechini care nu se uită decât la mite de sute de mii de Euro? Câtă lăcomie, nerușinare și certitudine a impunității îl pot mâna pe un om deja foarte bogat, încât să-l împiedice să fie măcar prudent și să nu se lăcomească la o sumă pentru el de nimic.

Ne întrebăm ce MITĂ a primit Oprescu ca să tergiverseze la nesfârșit îndeplinirea unei hotărâri definitive a Justiției, obligatorii pentru Primărie, aceea de a demola imediat blocul Cathedral Plaza, construit în batjocura legii, fără autorizațiile necesare? Blocul stă în picioare și azi, ca o sfidare pe față a legalității și a bunului simț.

Piața Universității înainte de "sistematizare" și acum, fotografii de Lazar Dinu

Câți bani au fost dați pentru ca Piața Universității, spațiu sacru de amintire pentru Bucureșteni, să se transforme într-un deșert de ciment populat de dughene? Amintirile noastre prin raiul dughenelor? O rușine pentru orașul a cărui memorie este sistematic ciuntită prin grija Primăriei Capitalei... și, cu siguranță, nu degeaba.

Un caz halucinant, despre care scriu (degeaba) de ani de zile pe blog și pe care l-am raportat (degeaba) la Primăria sectorului I este cel al demolării ilegale a vilei Gen. Adrian de pe Povernei 2, construită de Louis Blanc, afișându-se cu tupeu o autorizație obținută pentru Alecsandri 4, cu al cărui teren se învecinează spate-n spate. Numărul Povernei 2 A DISPĂRUT din planul cadastral al Primăriei !!!
http://silviacolfescu.blogspot.ro/2011/05/o-bijuterie-arhitecturala-fata-in-fata.html

Mă întreb CE MITĂ a plătit "investitorul" care construiește aici un bloc-mamut total impropriu pentru acest cartier rezidențial, pentru a fi ȘTERS UN NUMĂR DE STRADĂ dintr-un plan cadastral oficial, pe care figurează încă de la sfârșitul sec. XIX ???

Pe lângă străzile veșnic desfundate, clădirile oficiale de pe care curge veșnic tencuiala, drumul de centură în suferință, traficul auto care oscilează între delir și disperare, poluarea masivă, distrugerea sistematică a spațiilor verzi și a monumentelor istorice, murdăria omniprezentă, administrarea absolut dezastruoasă a orașului, lăsarea de izbeliște a clădirii monumentale a Primăriei construite de Petre Antonescu, pentru a se plăti o chirie fantasmagorică proprietarului (???) blocului închiriat în care se adăpostește de câțiva ani Primăria Capitalei, ce să mai vorbim despre promisiunile făcute de primar în campania electorală și care s-au dovedit a fi crunte bătăi de joc și minciuni?
Iată câteva din cele 100 citate de Nicușor Dan:

• Refacerea centurii verzi a Bucureştiului.

• Demararea unui program de înfiinţare de noi parcuri.

• Dezvoltarea, în parteneriat cu primăriile de sector, a unui plan de construire de locuinţe sociale în funcţie de nevoile reale ale populaţiei.

• Inventarierea, vaccinarea şi marcarea prin microcipuri a tuturor câinilor comunitari pentru a putea realiza localizarea acestora.

• Consultarea comunităţilor religioase cu privire la proiectele de infrastructura şi edilitare din vecinatatea lăcaşurilor de cult.

• Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului va conţine specialişti în antropologie, sociologie, inginerie, economie urbană, dreptul urbanismului, un reprezentant al societaţii civile şi va funcţiona după un nou regulament.

Nu îmi place să mă bucur de nenorocirea cuiva, dar recunosc că nu m-a deranjat corul bicicliștilor adunați azi pe treptele Primăriei Capitalei, care i-au cântat primarului "Mulți ani primească!".

Să-i ajute Dumnezeu să-și vadă urarea împlinită!

În ce oraș trăim?

Împreună cu o prietenă dragă, m-am plimbat ieri prin centrul Capitalei.

Poți să numești acel loc altfel decât centru?

Un loc aflat la câteva sute de metri de piața Victoriei, unde se află sediul Guvernului.

La cel mult 1 km de Ateneul Român și de Palatul Regal-Muzeul Național de Artă, centre ale vieții culturale a țării.

La mai puțin de 1 km de Cișmigiu, lângă care vechea și frumoasa clădire de stil neoromânesc a Primăriei orașului așteaptă de ani de zile renovarea, care nu mai vine.

Ne-am plimbat prin acel fragment al centrului, ca printr-un oraș bombardat.

O imensă hârtoapă plină de praf, de mizerie, de necurățenii.

Duhorile. Ruinele.

Ruinele umane, tăvălindu-se în mizerie, cu petul de bere în mână.

 

Chipurile lipsite de speranță ale oamenilor cumsecade, strecurându-se cu fereală printre murdării, prin spatele paravanelor de cârpe murdare, pe lângă zidurile pe jumătate dărâmate, gata să li se prăbușească în cap, cărând plasa cu de-ale gurii către casa în care sunt condamnați să trăiască, în mijlocul coșmarului.

Fețele frumoase și întunecate ale copiilor, jucându-se cu gunoaie, în gunoaie. 

Copii neprietenoși, în sufletul cărora parcă s-a adunat dușmănia mediului în care cresc.

Clădirile altădată frumoase. Mici palate pline de grație.

Case gândite elegant, care-și datorează cu siguranță desenul unor arhitecți cu școală multă și cu talent. 

Stafii ale unor vremuri când omul era mândru de casa lui făcută prin muncă, îngrijită și iubită. Amintiri ale timpurilor în care bunicii își beau în tihnă cafeaua la umbra nucului din curte, iar mama familiei se mândrea cu trandafirii ei multicolori.

Case asasinate, case batjocorite, case cu ochii scoși. Azi dărăpănături jegoase, oglindă a dezinteresului autorităților față de păstrarea identității, a istoriei și a mândriei orașului.

 

Către piața Victoriei, perspectiva viitorului. Volume paralelipipedice de beton și sticlă, asemănătoare până la identitate. Fața curată a coșmarului, depersonalizarea, viața fără identitate, locuirea în celule asemenea, munca în celule asemenea.

Încep să mă întreb în ce oraș trăim.

Încep să mă întreb lângă cine trăim.

Cine sunt bucureștenii aceștia care, în vremuri de libertate, realeg un primar care a pricinuit orașului răni la fel de întinse și de ireparabile ca și Ceaușescu? Cum poate rezista la cârma destinelor orașului un primar care disprețuiește opinia unui număr important de bucureșteni, căruia nu-i pasă de tradiție, de istorie, de patrimoniu?

Cine sunt concetățenii noștri care aplaudă distrugerea mărturiilor trecutului nostru și înlocuirea lor cu construcții standard, lipsite de personalitate?

Dacă, pe vremea lui Ceaușescu, teroarea constituia o scuză a lipsei de reacție, acum scuza aceea nu mai există.

Acum numele ei este nesimțire.

Un 6,5% mai greu decât un 65%

Potrivit exit-poll-urilor, dl Oprescu este noul primar general al Capitalei, învingându-l zdrobitor pe dl Prigoană.

Surpriza o constituie cei 6,5 % (cifră aproximativă) câștigați de Nicușor Dan, candidatul independent apărut în ultima clipă a alegerilor, omul a cărui campanie electorală s-a făcut de către voluntari, fără fonduri de campanie de milioane de euro, fără un angrenaj uriaș de partid în spate, fără televiziuni, fără afișe... fără manipulare.

Nicușor Dan nu a câștigat primăria Capitalei. O mare speranță a murit, o mare speranță se naște. O sămânță abia semănată a încolțit, iar vlăstarul se anunță puternic.

Dacă, în scurtul timp în care Nicușor Dan a luptat pentru Primărie, aproape fără mijloace, a reușit să convingă 6,5% dintre bucureșteni că primariatul lui ar fi benefic pentru Capitală, în cei 4 ani care ne despart de alegerile viitoare el va avea timpul necesar pentru a face cunoscute majorității alegătorilor opțiunile lui pentru viitorul orașului, programul lui.

Ceea ce se poate spune de pe acum este că scorul de 6,5% câștigat în aceste condiții cântărește mult mai greu decât scorul de 65% al primarului Oprescu, câștigat nu neapărat prin acțiunea tăvălugului nemulțumirii maselor, ci mai ales cu ajutorul jalnicelor bacșișuri electorale, cu contribuția hotărâtoare a celei mai masive, mai lipsite de scrupule și mai bogate mașinării de partid din România. Și nu mașinăria unui singur partid, ci a unei coaliții de partide care merită în egală măsură calificativele din fraza anterioară.

Ceea ce mai trebuie subliniat este calitatea alegătorilor lui Nicușor Dan: spre deosebire de masa puțin gânditoare care a pus din automatism ștampila pe numele indicate de fanfara electorală televizată a Antenelor & Comp., pe Nicușor Dan l-au ales conștient și rațional bucureștenii din pătura superioară a electoratului, oameni cu conștiință civică, care au capacitatea de a înțelege în ce constă în mileniul III binele unui oraș și al locuitorilor săi, care știu ce înseamnă o locuire civilizată și doresc ca și Bucureștii să ajungă în rândul capitalelor europene moderne.

Rămâne ca în cei patru ani care urmează să facem cu toții efortul de a-i ajuta pe inocenții noștri concetățeni, abrutizați de ani de manipulare nemiloasă, să înțeleagă că merită mai mult respect de la autoritățile orașului lor și că, pentru taxele pe care le plătesc, au dreptul ca aleșii să se preocupe de binele lor și al urbei pe care sunt chemați s-o gospodărească.

După Nicușor Dan prin grădina lui Dumnezeu

Azi, cum am promis, mi-am făcut puțin timp pentru o plimbare prin București. Nu așa, hai-hui, fără țel. Voiam să văd și eu cum arată fața orașului în ajun de alegeri de primar. Așa, în secret, mai voiam și să văd dacă Nicușor Dan, pe care o să-l votez, apare pe undeva pe pereți, ca să-l vadă poporul. Fără să mă mai învârt în jurul cozii, iată rezultatele.

De departe, cel mai des și mai variat e spânzurat – pe toți pereții, stâlpii și alte componente urbane – primarul Chiliman. Pare hotărât să rămână la datorie (și cred că, pentru atâta propagandă electorală, a făcut ceva datorii, nu numai o datorie). Rezistă ba cu aceeași seriozitate, ba cu aceeași implicare.

Pe ecranul din Romană apare și rămâne la datorie vreo jumătate de minut. Apoi apare o reclamă de sterilizat câini și pisici. Gratis. Imediat după, pe ecran se arată și domnul Ponta, cu sloganul perimat cu schimbarea. Altă schimbare. Să se facă dreptate. Aşa ar fi drept, să le mai vină şi altora rândul la ciolan. Apoi iar sterilizarea. Apoi da capo. Te ia amețeala.

Chiar pe-alături, casa Solacolu, în Visarion 8, rămâne și ea la datorie sub formă de ruină. I-a dispărut afișul (neelectoral) „PERICOL DE PRĂBUȘIRE”, Doamne ferește, între atâtea afișe cu oferte de primari, să nu-și închipuie cineva cine știe ce.

Vis-à-vis, în fața casei Lipatti, pălățel cam handicapat despre care se spune că a fost moștenit de tovarășul Ion Iliescu (chiar DÂNSUL) de la Valentin Lipatti, diplomatul comunist, fratele pianistului necomunist, șade, ca de obicei, cogeamite Hummer, obiect cât se poate de nesocialist şi de nedemocrat. Ciudat! Afișul din curtea casei nu militează pentru PSD, ci îndeamnă bucureștenii să-și cumpere urgent o piscină de plastic.

Aproape tot atât de des ca și confratele Chiliman de la USL, li se adresează bucureștenilor primarul Oprescu. Insistă să-l votăm pentru că a demonstrat că se poate. Adevăr grăieşte, am văzut cu toţii. Se poate: în pofida legilor, în detrimentul locuirii civilizate, în batjocura istoriei orașului, în nesocotirea intereselor locuitorilor. Se pot dărâma monumentele istorice, se poate rade o bucată de oraș pentru fanteziile urbanistice șchioape ale unui primar de carton, pe care-l doare știm noi unde de felul în care trăiesc oamenii, se pot da autorizații la greu pentru construcții megalomanice, care se potrivesc ca nuca-n perete cu locurile unde se ridică – dar sunt fabrici de bani pentru „prieteni” –, se poate orice. Chiar în timpul ăsta, Moara lui Assan arde, casa Miclescu din Kiseleff cască spre cer hăul încăperilor fără acoperiș, hala Matache scârțâie din greu dar refuză să se prăbușească, Berzei-Buzești arată ca un imens maidan, casele Spiru Haret, Nanu-Muscel din Romană, Oromolu din piața Victoriei și multe altele se macină inexorabil, tot orașul e împestrițat de locuri virane pe care se înălțau până mai an monumente istorice... Totul se poate. S-ar putea ca în Bucureşti să nu se mai poată trăi, dacă domnul Oprescu mai iese primar încă o dată.

Prin sectorul 5 se vântură peste tot marele Vanghelie. Omul ăsta nu mai are casă, nu mai are familie, nu mai are nimic pe lumea asta decât pe noi. Sectorul 5 îi e casă și familia lui suntem noi. Cu atât mai rușine să ne fie că, în loc să ne îngrămădim ca oile și să behăim blând în jurul LUI, marele tătuc, care ne dă pomeni de mici şi de sarmale, lăsăm goale corturile pe care le-a răspândit prin oraș și în care imaginea lui deschide chemător brațele spre noi. Nerecunoștința de pe malurile Dâmboviței e intolerabilă!!!

Mâine o să mai postez pe-aici ceva poze tot atât de admirabile ca și cele de mai sus. Mai sunt și alții prin marea grădină a lui Dumnezeu. Toți vor să ne dea, să ne facă, să ne repare casele, să ne scape de bieții câini comunitari, să ne aspire străzile (nu banii din buzunare, nuuuuu), să se ocupe de bătrâni, să ne mărească leafa şi pensia, să ne dea la toţi câte 20.000 de euro, să ne umple de mici, bere şi fotbal şi câte şi mai câte.

Numai un afiş cu Nicuşor Dan n-am văzut prin Bucureşti. Nu zic, poate-or fi, dar eu n-am văzut. Dacă vrei să-i afli programul, trebuie să cauţi site-ul lui de pe Internet. Dar pe Calea Victoriei am trecut pe lângă doi tineri care discutau aprins despre... Nicuşor Dan. Păreau a fi foarte dornici să-l voteze, din câte am înţeles, ţinându-mă un pic după ei ca să aud ce vorbesc.

Însă afişe, repet, n-am văzut. Ce-o fi asta??? De ce nu dă şi el acolo, un milion, două de euro, pe afişe care să ne convingă să-l votăm? Ce mare lucru? Cuuuum? NU ARE? Cum adică? El nu e din specia catindaţilor? E un om obişnuit, aşa, ca noi? Nu minte? Nu fură? Nu dărâmă? Păi cum să voteze bizonul aşa ceva?

Nicuşor Dan, vinovăţia, şansa şi normalitatea

Sunt un locuitor al Bucureştilor. Trăiesc aici de când mă ştiu. Iubesc oraşul acesta, aşa cum e el. Probabil pentru că aşa cum e el sunt şi eu. Nu poţi să nu începi să semeni cu locul din care faci parte. Ca soţii bătrâni care, după 40 de ani de căsnicie cu bune şi cu rele, încep să arate ca nişte gemeni.

Pe de altă parte, simt o mare vinovăţie faţă de oraşul meu. Nu pentru ce i s-a întâmplat înainte de ’89. Atunci chiar n-aş fi putut să fac nimic pentru el. Eram, cum erau toţi, cu mâinile legate.

Dar după ’89… Ei, da, după, am început să greşesc faţă de el.

Nu m-am gândit destul la binele lui. Nu l-am apărat.

Şi, mai ales, l-am blagoslovit cu primari tot unul şi unul. I-am votat. Pe unii. Pe ceilalţi i-am suportat, cu resemnarea aceea moştenită din vechiul regim comunist, şi care acum nu-şi mai are locul. Azi, resemnarea e o vină.

Numai când mă gândesc la ţiganiada din Primăria domnilor Lis sau Halaicu, mă apucă ruşinea. Când îmi vin în minte găurile negre în care au dispărut banii oraşului în vremea tuturor primarilor, mă ia disperarea. Când îmi amintesc de şoseaua suspendată, de calea de ieşire rapidă din Bucureşti care ar trebui să distrugă frumoasa şosea Aviatori, de Berzei şi Matache în ruină, îmi vine, pentru prima oară în viaţa mea, să-mi iau câmpii.

Şi, în dezolarea în care mă aruncă propria neputinţă, combinată cu prostia, nepăsarea, nesimţirea, neştiinţa sau hoţomănia-lăcomia unora dintre concetăţenii mei, nu întrevăd decât o palidă şansă. Nicuşor Dan întruchipează o şansă.

Da, ştiu, Nicuşor Dan nu are talentul să dea din gură cu tupeu, vorbind vrute şi nevrute, cum fac versaţii lui contracandidaţi.

Nu promite marea cu sarea, ascunzând în colţul ochilor şmecheria dispreţuitoare cu care escrocul îşi pregăteşte terenul ca să te jecmănească până la os.

Nu vorbeşte cu tonul paternalist-superior cu care ne tratează de proşti domnul candidat favorit, parcă am fi cu toţii copii nevolnici pe care-i ademeneşti cu bomboana, ca să le iei lănţişorul de la gât şi banii de mâncare.

Nu are ştiinţa păcălirii oamenilor şi vorbeşte serios, de parcă i-am fi prieteni, de parcă am fi cu toţii îngrijoraţi de soarta oraşului şi am vrea să facem şi noi ce putem pentru binele tuturor.

Şi, pe lângă că nu are carisma escrocului, cred că e şi un pic timid. Nu-i place să vorbească despre ce nu ştie. Iar despre treburile oraşului sunt sigură că sunt multe lucruri pe care încă nu are de unde să le ştie.

Dar cred că va învăţa foarte repede, pentru că e inteligent, şcolit şi pentru că  iubeşte oraşul. Asta se vede din tot ce face, din felul în care se bate pentru Bucureşti.

Avem nevoie de un asemenea primar. De unul care înţeleagă că nu-i poţi fura unui oraş istoria, care să accepte că oraşul este căminul nostru, al tuturor, de unul care să ni se adreseze normal şi onest, fără vorbe groase, de unul care să nu fi fost clientul posturilor Tv de scandal, care să nu-şi facă sloganuri jenante din „plici” sau din ex-nevasta de moravuri uşoare.

Cred că trebuie să ne acordăm noi înşine şansa unui primar de capitală europeană. O şansă la normalitate.

De ce o să-l votez pe Nicuşor Dan

Nicuşor Dan şi Roxana Wring în dimineaţa demolării Rosetti-Soleşti

L-am văzut pe Nicuşor Dan de câteva ori în viaţă.

Ştiu, aşa cum probabil ştim toţi, din media şi dintr-o comunicare pe care am audiat-o la un simpozion, că datorită eforturilor Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul s-au făcut câţiva paşi în direcţia respectării patrimoniului bucureştean, a dreptului de decizie al locuitorilor Capitalei în privinţa păstrării monumentelor oraşului. Două precizări: 1. pe câte ştiu, eforturile despre care vorbesc s-au făcut prin voluntariat, şi 2. Salvaţi Bucureştiul nu are interese imobiliare, aşa cum insinua primarul demolator al Capitalei.

Nicuşor Dan mi-a câştigat respectul venind într-o dimineaţă să se împotrivească (zadarnic) la demolarea abuzivă a câtorva dintre clădirile-monument istoric Rosetti-Soleşti din Povernei 1-3. Eram atât de puţini, demersul era atât de vizibil sortit eşecului, forţele care ni se opuneau erau atât de puternice, încât aş fi înţeles dacă nu ar fi venit. A venit totuşi.

Nu mi-e simpatic, nu mi-e antipatic. Dar cred că, aşa cum spune, nu delirează, nu aruncă bani, ştie urbanism şi e onest. Pe deasupra, mi se pare şi sincer. Afirmaţiile lui sunt sprijinite de tot ce am aflat despre el până acum, atât din partea celor care-l susţin, cât şi din partea detractorilor lui.

Vechea clădire a ziarului Universul, în paragină

Cred că Bucureştii au nevoie de un asemenea primar. Oraşul nostru e într-o primejdie de moarte. Primejdia de a-şi pierde identitatea, istoria, rădăcinile, însăşi fiinţa.

Cred că, ajuns primar, Nicuşor Dan ar asana, în măsura posibilului, corupţia care roade instituţiile statului create întru apărarea patrimoniului istoric. Poate că ar pune o stavilă dezordinii urbanistice din Bucureştii ultimilor ani, uluitoarei lăcomii a cărei dezlănţuire a dus la distrugeri iremediabile ale comorilor istorice ale oraşului.

Monument istoric pe strada Franceză

Sunt totuşi mari şanse să nu fie ales. Sunt prea puţini bucureşteni cu dragoste faţă de oraşul lor şi prea multă gloată căreia nu-i pasă de el. Nu cred că Nicuşor Dan are banii, reţeaua de relaţii şi complicităţi a adversarilor lui.

Dar cred că reprezintă, în acest moment, o speranţă viabilă de salvare a oraşului.

De aceea, pur şi simplu, o să-l votez.