Nicușor Dan își anunță intenția de a fonda un partid. În sfârșit!

Într-un interviu publicat în pe site-ul România curată, Nicușor Dan anunță că, în pregătirea alegerilor din 2016 pentru Primăria bucureșteană, intenționează să creeze un partid care, în primul rând, își va axa activitatea pe un program de administrare a haoticului nostru oraș. 

În sfârșit vom avea un candidat pe care nu ne va fi rușine să-l votăm.

"Din punctul meu de vedere, fără să-mi arog în vreun fel faptul că reprezint Piaţa Universităţii, vă pot spune că voi înfiinţa un partid politic cu toţi cei care s-au implicat în campania mea pentru primărie din vara lui 2012. Acest partid îşi va propune doar câştigarea alegerilor locale din Bucureşti din 2016, adică vizează funcţia de primar general şi cât mai multe poziţii în Consiliul General. După cum ştiţi legea alegerilor locale împiedică independenţii să formeze liste iar pentru a merge în alegerile pentru Consiliu, ai nevoie de un partid. De aceea probabil în prima jumătate a anului 2014 vom începe formalităţile de constituire a partidului. Faptul că nu ne propunem să guvernăm ţara, ne scuteşte de o alegere ideologică. Este vorba despre un program de administrare a oraşului pe care în esenţă l-am prezentat deja în campania din 2012."

Puteți citi restul interviului pe

http://www.romaniacurata.ro/articol-4336.htm?fb_action_ids=10202859395516353&fb_action_types=og.likes&fb_ref=.UsxAilqIdKV.like&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

Problema Matache analizată de Nicușor Dan

Două partide la picioarele lui Oprescu?

Nicuşor Dan

Nu reiau toata discutia legata de diametrala Berzei-Buzesti. Aduc in discutie o singura chestiune. Avem o sosea construita partial, monumentul istoric Hala Matache care se gaseste pe profilul proiectat al soselei, si doua solutii:
1) demolarea a trei case din spatele Halei Matache, demolarea Halei Matache si reconstruirea acesteia pe locatia celor trei case
2) devierea laterala cu 10 metri a traseului soselei, cu pastrarea latimii acesteia.

Proiectul celei de-a doua solutii a fost premiat la Anuala de Arhitectura 2012.

Prima solutie are mai multe dezavantaje:
a) este mai scumpa (presupune exproprierea celor trei cladiri),
b) reconstruirea este un fals atat din punctul de vedere al monumentului istoric cat si din perspectiva cartierului: cartierul s-a creat in jurul Halei Matache, pozitionarea acesteia ca insula in interiorul soselei tinand de evolutia istorica (morfologie pastrata in multe orase occidentale),
c) este ilegala, intrucat legea prevede reconstruirea monumentelor doar in cazuri extreme.

Dezavantajul celei de-a doua solutii consta in necesitatea inlocuirii la cativa ani a sinelor de tramvai suprasolicitate pe portiunea unde traseul deviaza (nu se pune problema reducerii vitezei de parcurgere intrucat in ambele proiecte sunt prevazute mai multe treceri de pietoni in zona Pietei Matache).

Nu vreau sa deschid aici o dezbatere asupra celor doua solutii. Ma voi referi doar la comportarea institutiilor statului.

Pe 15 iulie 2011 s-a incheiat o negociere intre ONG-uri, Ministerul Dezvoltarii, Ministerul Culturii, Ordinul Arhitectilor si Primaria Municipiului Bucuresti. S-a convenit reluarea lucrarilor (oprite din cauza incalcarilor legii) si adoptarea celei de-a doua solutii (pastrarea Halei Matache pe actualul amplasament). Primaria si Ministerul Dezvoltarii au dat comunicate de presa prin care isi insuseau aceasta decizie, iar Ministerul a emis un aviz pentru aceasta solutie.

Conform intelegerii, la sfarsitul anului 2011 soseaua putea fi terminata. Numai ca primaria a realizat ca nu are banii. Se grabise se demoleze fara sa aiba banii sa reconstruiasca. Aflat in campanie electorala, primarul Oprescu a acuzat ONG-urile de intarzierea lucrarilor. Niciunul din ziaristii in fata carora facea aceste afirmatii nu i-a amintit de intelegerea din iulie 2011 …

In toamna anului 2012 apar informatii ca primarul Oprescu preseaza Ministerul Dezvoltarii si Ministerul Culturii pentru modificarea solutiei prin demolarea Halei Matache. Ca Sorin Oprescu isi incalca o intelegere nu este o surpriza. Nici ca nu poate sa accepte, ca orice vlastar al aristocratiei de Primaverii, ca poate sa greseasca si ca exista o solutie mai buna. Important este cum au reactionat institutiile statului.

In septembrie 2012 Ministerul Dezvoltarii prin secretarul de stat Marcel Bolos promitea, iar Ministerul intarea printr-un comunicat de presa, o dezbatere publica in cazul in care se repune in discutie avizul dat de Minister. In noiembrie 2012 avizul a fost rediscutat. Nu numai ca nu a fost organizata o dezbatere publica, dar arhitectul Serban Sturdza, coordonatorul colectivului care a elaborat pro-bono varianta de pastrarte a Halei Matache, nu a fost primit la dezbateri. Ministerul si-a schimbat pozitia cu 180 de grade si a avizat demolarea Halei.

Pe 30 ianuarie 2013 a avut loc sedinta Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice. Subiectul Halei Matache nu figura pe ordinea de zi transmisa membrilor comisiei. Incalcand regulamentul, secretarul de stat Radu Boroianu (de doua saptamani in Ministerul Culturii) a introdus subiectul ca prim punct al ordinii de zi si a sustinut demolarea. Membrii Comisiei au fost consultati asupra a trei posibilitati de demolare si reconstruire a Halei, nu si asupra solutiei de deviere a soselei.

Decizia pe care urmeaza sa o ia ministrul Daniel Barbu este foarte importanta. Vom vedea, intr-un caz de mare notorietate, daca structura institutionala, organizatiile profesionale si ratiunea conteaza, sau traim intr-o oligarhie in care primeaza ambitia persoanei care imparte bugetul mai mare. Ii sugerez profesorului Daniel Barbu sa priveasca chestiunea si din aceasta perspectiva

Un 6,5% mai greu decât un 65%

Potrivit exit-poll-urilor, dl Oprescu este noul primar general al Capitalei, învingându-l zdrobitor pe dl Prigoană.

Surpriza o constituie cei 6,5 % (cifră aproximativă) câștigați de Nicușor Dan, candidatul independent apărut în ultima clipă a alegerilor, omul a cărui campanie electorală s-a făcut de către voluntari, fără fonduri de campanie de milioane de euro, fără un angrenaj uriaș de partid în spate, fără televiziuni, fără afișe... fără manipulare.

Nicușor Dan nu a câștigat primăria Capitalei. O mare speranță a murit, o mare speranță se naște. O sămânță abia semănată a încolțit, iar vlăstarul se anunță puternic.

Dacă, în scurtul timp în care Nicușor Dan a luptat pentru Primărie, aproape fără mijloace, a reușit să convingă 6,5% dintre bucureșteni că primariatul lui ar fi benefic pentru Capitală, în cei 4 ani care ne despart de alegerile viitoare el va avea timpul necesar pentru a face cunoscute majorității alegătorilor opțiunile lui pentru viitorul orașului, programul lui.

Ceea ce se poate spune de pe acum este că scorul de 6,5% câștigat în aceste condiții cântărește mult mai greu decât scorul de 65% al primarului Oprescu, câștigat nu neapărat prin acțiunea tăvălugului nemulțumirii maselor, ci mai ales cu ajutorul jalnicelor bacșișuri electorale, cu contribuția hotărâtoare a celei mai masive, mai lipsite de scrupule și mai bogate mașinării de partid din România. Și nu mașinăria unui singur partid, ci a unei coaliții de partide care merită în egală măsură calificativele din fraza anterioară.

Ceea ce mai trebuie subliniat este calitatea alegătorilor lui Nicușor Dan: spre deosebire de masa puțin gânditoare care a pus din automatism ștampila pe numele indicate de fanfara electorală televizată a Antenelor & Comp., pe Nicușor Dan l-au ales conștient și rațional bucureștenii din pătura superioară a electoratului, oameni cu conștiință civică, care au capacitatea de a înțelege în ce constă în mileniul III binele unui oraș și al locuitorilor săi, care știu ce înseamnă o locuire civilizată și doresc ca și Bucureștii să ajungă în rândul capitalelor europene moderne.

Rămâne ca în cei patru ani care urmează să facem cu toții efortul de a-i ajuta pe inocenții noștri concetățeni, abrutizați de ani de manipulare nemiloasă, să înțeleagă că merită mai mult respect de la autoritățile orașului lor și că, pentru taxele pe care le plătesc, au dreptul ca aleșii să se preocupe de binele lor și al urbei pe care sunt chemați s-o gospodărească.

După Nicușor Dan prin grădina lui Dumnezeu

Azi, cum am promis, mi-am făcut puțin timp pentru o plimbare prin București. Nu așa, hai-hui, fără țel. Voiam să văd și eu cum arată fața orașului în ajun de alegeri de primar. Așa, în secret, mai voiam și să văd dacă Nicușor Dan, pe care o să-l votez, apare pe undeva pe pereți, ca să-l vadă poporul. Fără să mă mai învârt în jurul cozii, iată rezultatele.

De departe, cel mai des și mai variat e spânzurat – pe toți pereții, stâlpii și alte componente urbane – primarul Chiliman. Pare hotărât să rămână la datorie (și cred că, pentru atâta propagandă electorală, a făcut ceva datorii, nu numai o datorie). Rezistă ba cu aceeași seriozitate, ba cu aceeași implicare.

Pe ecranul din Romană apare și rămâne la datorie vreo jumătate de minut. Apoi apare o reclamă de sterilizat câini și pisici. Gratis. Imediat după, pe ecran se arată și domnul Ponta, cu sloganul perimat cu schimbarea. Altă schimbare. Să se facă dreptate. Aşa ar fi drept, să le mai vină şi altora rândul la ciolan. Apoi iar sterilizarea. Apoi da capo. Te ia amețeala.

Chiar pe-alături, casa Solacolu, în Visarion 8, rămâne și ea la datorie sub formă de ruină. I-a dispărut afișul (neelectoral) „PERICOL DE PRĂBUȘIRE”, Doamne ferește, între atâtea afișe cu oferte de primari, să nu-și închipuie cineva cine știe ce.

Vis-à-vis, în fața casei Lipatti, pălățel cam handicapat despre care se spune că a fost moștenit de tovarășul Ion Iliescu (chiar DÂNSUL) de la Valentin Lipatti, diplomatul comunist, fratele pianistului necomunist, șade, ca de obicei, cogeamite Hummer, obiect cât se poate de nesocialist şi de nedemocrat. Ciudat! Afișul din curtea casei nu militează pentru PSD, ci îndeamnă bucureștenii să-și cumpere urgent o piscină de plastic.

Aproape tot atât de des ca și confratele Chiliman de la USL, li se adresează bucureștenilor primarul Oprescu. Insistă să-l votăm pentru că a demonstrat că se poate. Adevăr grăieşte, am văzut cu toţii. Se poate: în pofida legilor, în detrimentul locuirii civilizate, în batjocura istoriei orașului, în nesocotirea intereselor locuitorilor. Se pot dărâma monumentele istorice, se poate rade o bucată de oraș pentru fanteziile urbanistice șchioape ale unui primar de carton, pe care-l doare știm noi unde de felul în care trăiesc oamenii, se pot da autorizații la greu pentru construcții megalomanice, care se potrivesc ca nuca-n perete cu locurile unde se ridică – dar sunt fabrici de bani pentru „prieteni” –, se poate orice. Chiar în timpul ăsta, Moara lui Assan arde, casa Miclescu din Kiseleff cască spre cer hăul încăperilor fără acoperiș, hala Matache scârțâie din greu dar refuză să se prăbușească, Berzei-Buzești arată ca un imens maidan, casele Spiru Haret, Nanu-Muscel din Romană, Oromolu din piața Victoriei și multe altele se macină inexorabil, tot orașul e împestrițat de locuri virane pe care se înălțau până mai an monumente istorice... Totul se poate. S-ar putea ca în Bucureşti să nu se mai poată trăi, dacă domnul Oprescu mai iese primar încă o dată.

Prin sectorul 5 se vântură peste tot marele Vanghelie. Omul ăsta nu mai are casă, nu mai are familie, nu mai are nimic pe lumea asta decât pe noi. Sectorul 5 îi e casă și familia lui suntem noi. Cu atât mai rușine să ne fie că, în loc să ne îngrămădim ca oile și să behăim blând în jurul LUI, marele tătuc, care ne dă pomeni de mici şi de sarmale, lăsăm goale corturile pe care le-a răspândit prin oraș și în care imaginea lui deschide chemător brațele spre noi. Nerecunoștința de pe malurile Dâmboviței e intolerabilă!!!

Mâine o să mai postez pe-aici ceva poze tot atât de admirabile ca și cele de mai sus. Mai sunt și alții prin marea grădină a lui Dumnezeu. Toți vor să ne dea, să ne facă, să ne repare casele, să ne scape de bieții câini comunitari, să ne aspire străzile (nu banii din buzunare, nuuuuu), să se ocupe de bătrâni, să ne mărească leafa şi pensia, să ne dea la toţi câte 20.000 de euro, să ne umple de mici, bere şi fotbal şi câte şi mai câte.

Numai un afiş cu Nicuşor Dan n-am văzut prin Bucureşti. Nu zic, poate-or fi, dar eu n-am văzut. Dacă vrei să-i afli programul, trebuie să cauţi site-ul lui de pe Internet. Dar pe Calea Victoriei am trecut pe lângă doi tineri care discutau aprins despre... Nicuşor Dan. Păreau a fi foarte dornici să-l voteze, din câte am înţeles, ţinându-mă un pic după ei ca să aud ce vorbesc.

Însă afişe, repet, n-am văzut. Ce-o fi asta??? De ce nu dă şi el acolo, un milion, două de euro, pe afişe care să ne convingă să-l votăm? Ce mare lucru? Cuuuum? NU ARE? Cum adică? El nu e din specia catindaţilor? E un om obişnuit, aşa, ca noi? Nu minte? Nu fură? Nu dărâmă? Păi cum să voteze bizonul aşa ceva?

Nicuşor Dan, vinovăţia, şansa şi normalitatea

Sunt un locuitor al Bucureştilor. Trăiesc aici de când mă ştiu. Iubesc oraşul acesta, aşa cum e el. Probabil pentru că aşa cum e el sunt şi eu. Nu poţi să nu începi să semeni cu locul din care faci parte. Ca soţii bătrâni care, după 40 de ani de căsnicie cu bune şi cu rele, încep să arate ca nişte gemeni.

Pe de altă parte, simt o mare vinovăţie faţă de oraşul meu. Nu pentru ce i s-a întâmplat înainte de ’89. Atunci chiar n-aş fi putut să fac nimic pentru el. Eram, cum erau toţi, cu mâinile legate.

Dar după ’89… Ei, da, după, am început să greşesc faţă de el.

Nu m-am gândit destul la binele lui. Nu l-am apărat.

Şi, mai ales, l-am blagoslovit cu primari tot unul şi unul. I-am votat. Pe unii. Pe ceilalţi i-am suportat, cu resemnarea aceea moştenită din vechiul regim comunist, şi care acum nu-şi mai are locul. Azi, resemnarea e o vină.

Numai când mă gândesc la ţiganiada din Primăria domnilor Lis sau Halaicu, mă apucă ruşinea. Când îmi vin în minte găurile negre în care au dispărut banii oraşului în vremea tuturor primarilor, mă ia disperarea. Când îmi amintesc de şoseaua suspendată, de calea de ieşire rapidă din Bucureşti care ar trebui să distrugă frumoasa şosea Aviatori, de Berzei şi Matache în ruină, îmi vine, pentru prima oară în viaţa mea, să-mi iau câmpii.

Şi, în dezolarea în care mă aruncă propria neputinţă, combinată cu prostia, nepăsarea, nesimţirea, neştiinţa sau hoţomănia-lăcomia unora dintre concetăţenii mei, nu întrevăd decât o palidă şansă. Nicuşor Dan întruchipează o şansă.

Da, ştiu, Nicuşor Dan nu are talentul să dea din gură cu tupeu, vorbind vrute şi nevrute, cum fac versaţii lui contracandidaţi.

Nu promite marea cu sarea, ascunzând în colţul ochilor şmecheria dispreţuitoare cu care escrocul îşi pregăteşte terenul ca să te jecmănească până la os.

Nu vorbeşte cu tonul paternalist-superior cu care ne tratează de proşti domnul candidat favorit, parcă am fi cu toţii copii nevolnici pe care-i ademeneşti cu bomboana, ca să le iei lănţişorul de la gât şi banii de mâncare.

Nu are ştiinţa păcălirii oamenilor şi vorbeşte serios, de parcă i-am fi prieteni, de parcă am fi cu toţii îngrijoraţi de soarta oraşului şi am vrea să facem şi noi ce putem pentru binele tuturor.

Şi, pe lângă că nu are carisma escrocului, cred că e şi un pic timid. Nu-i place să vorbească despre ce nu ştie. Iar despre treburile oraşului sunt sigură că sunt multe lucruri pe care încă nu are de unde să le ştie.

Dar cred că va învăţa foarte repede, pentru că e inteligent, şcolit şi pentru că  iubeşte oraşul. Asta se vede din tot ce face, din felul în care se bate pentru Bucureşti.

Avem nevoie de un asemenea primar. De unul care înţeleagă că nu-i poţi fura unui oraş istoria, care să accepte că oraşul este căminul nostru, al tuturor, de unul care să ni se adreseze normal şi onest, fără vorbe groase, de unul care să nu fi fost clientul posturilor Tv de scandal, care să nu-şi facă sloganuri jenante din „plici” sau din ex-nevasta de moravuri uşoare.

Cred că trebuie să ne acordăm noi înşine şansa unui primar de capitală europeană. O şansă la normalitate.

De ce o să-l votez pe Nicuşor Dan

Nicuşor Dan şi Roxana Wring în dimineaţa demolării Rosetti-Soleşti

L-am văzut pe Nicuşor Dan de câteva ori în viaţă.

Ştiu, aşa cum probabil ştim toţi, din media şi dintr-o comunicare pe care am audiat-o la un simpozion, că datorită eforturilor Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul s-au făcut câţiva paşi în direcţia respectării patrimoniului bucureştean, a dreptului de decizie al locuitorilor Capitalei în privinţa păstrării monumentelor oraşului. Două precizări: 1. pe câte ştiu, eforturile despre care vorbesc s-au făcut prin voluntariat, şi 2. Salvaţi Bucureştiul nu are interese imobiliare, aşa cum insinua primarul demolator al Capitalei.

Nicuşor Dan mi-a câştigat respectul venind într-o dimineaţă să se împotrivească (zadarnic) la demolarea abuzivă a câtorva dintre clădirile-monument istoric Rosetti-Soleşti din Povernei 1-3. Eram atât de puţini, demersul era atât de vizibil sortit eşecului, forţele care ni se opuneau erau atât de puternice, încât aş fi înţeles dacă nu ar fi venit. A venit totuşi.

Nu mi-e simpatic, nu mi-e antipatic. Dar cred că, aşa cum spune, nu delirează, nu aruncă bani, ştie urbanism şi e onest. Pe deasupra, mi se pare şi sincer. Afirmaţiile lui sunt sprijinite de tot ce am aflat despre el până acum, atât din partea celor care-l susţin, cât şi din partea detractorilor lui.

Vechea clădire a ziarului Universul, în paragină

Cred că Bucureştii au nevoie de un asemenea primar. Oraşul nostru e într-o primejdie de moarte. Primejdia de a-şi pierde identitatea, istoria, rădăcinile, însăşi fiinţa.

Cred că, ajuns primar, Nicuşor Dan ar asana, în măsura posibilului, corupţia care roade instituţiile statului create întru apărarea patrimoniului istoric. Poate că ar pune o stavilă dezordinii urbanistice din Bucureştii ultimilor ani, uluitoarei lăcomii a cărei dezlănţuire a dus la distrugeri iremediabile ale comorilor istorice ale oraşului.

Monument istoric pe strada Franceză

Sunt totuşi mari şanse să nu fie ales. Sunt prea puţini bucureşteni cu dragoste faţă de oraşul lor şi prea multă gloată căreia nu-i pasă de el. Nu cred că Nicuşor Dan are banii, reţeaua de relaţii şi complicităţi a adversarilor lui.

Dar cred că reprezintă, în acest moment, o speranţă viabilă de salvare a oraşului.

De aceea, pur şi simplu, o să-l votez.