București, fărâme din sufletul orașului

 Da, pentru că sufletul orașului există.

A existat în vechime, a existat ieri, există și acum.

E suficient să citești străzile, chipurile, clădirile.

Îl vezi în detaliile cu care înaintașii noștri și-au înfrumusețat casele, 

în dragostea cu care au așezat ornamentele în interioarele clădirilor publice, 

în încăpățânarea generoasă cu care au ieșit iarăși mii de oameni, în ploaie și în frig, să apere de devastare un colț al țării, 

Foto Facebook, Save Roșia Montană

în răsfățul cățelului care se uită pe fereastră, stând la căldură în casă. 

Peste tot e suflet. Și minte, și știință.

Chiar și în vremurile noastre sluțite de lăcomie, de grabă, de cruzime prostească.

Să ne uităm în jur, să căutăm fărâme din sufletul orașului și să ne bucurăm de ele.

Mitocanii la Ateneu ; câteva reguli simple pentru cei care-și cumpără bilete la concert

Ieri noapte, către ora 1, șchiopătând cu piciorul meu cu ligamentul rupt, coboram scara Ateneului. Sufletul îmi rămăsese în sală, plutind ușor sub cupola prețioasă, înălțat acolo de bătrânul lord Sir Neville Mariner. Cu obișnuita lui strălucire, venerabilul dirijor în vârstă de 89 de ani cârmuise valurile muzicii lui Elgar cântate de Saint Martin in the Fields, copleșind publicul cu armonie și frumusețe. Mulți dintre cei care asistaseră la concert zâmbeau visător. În viața noastră ternă și apăsată de umbra întunecată a zilei de mâine, Festivalul Enescu e un izvor de lumină.

Era totuși cineva care nu zâmbea.

Dimpotrivă.

Negru la față, un meloman, pe care-l cunosc, mârâia.

Mai întâi, bietul om a emis câteva considerații bine simțite la adresa mitocanilor care au făcut rost de bilete din snobism, în detrimentul nenumăraților adevărați iubitori ai muzicii care nu pot decât să urmărească la radio concertele.

După care ne-a povestit cum, pe întregul parcurs al părții I, a fost nevoit să suporte tot soiul de foșnete și alte zgomote produse de o duduie. Troglodita, foarte la largul ei, și-a pregătit ÎN SALĂ un Nescafé dintr-un pliculeț, l-a îndulcit cu zahăr din alt pliculeț, l-a amestecat bine și l-a băut tacticos, probabil ca să o ajute să suporte mai ușor pilula amară a muzicii clasice.

Bietul ghinionist!

Cu vreo două zile înainte, tot el avusese parte la Ateneu de altă duduie, dotată cu un smartphone cu care, tot timpul concertului, executase diverse operațiuni, probabil pentru a comunica prietenilor cât e de încântată că audiază un concert la Ateneu.

Încântarea mi s-a șters întrucâtva și i-am povestit și eu cum, cu câteva zile înainte, am avut pe rândul din față doi domni și o doamnă care toată seara s-au foit nervoși pe scaune, chinuiți insuportabil de muzica lui Haendel. Tânăra doamnă a sorbit tot timpul dintr-un pahar de șampanie, băutură festivă care se vinde în foaier, cu menirea precisă de a se bea (numai) în pauză. În intervalele în care nu bea, doamna cu pricina îi șoptea fără încetare  ceva la ureche domnului care îi era vizibil partener, de parcă această dorință de comunicare n-ar fi putut fi satisfăcută acasă sau în oricare alt loc în afară de Ateneu, în timpul concertului.

Nici domnul nu se lăsa mai prejos. La fiecare 10 minute, scotea de undeva o sticlă verzulie de plastic, cu apă, și înghiorțăia conștiincios, ridicând fundul sticlei spre cupolă, ca să vadă lumea întreagă că respectă îndemnul medical de a se hidrata îndestulător. Avea probabil într-o geantă o provizie de sticle, pentru că bea de fiecare dată sticla până la fund. Cred că în cele două părți ale concertului a băut rația de doi litri de apă prescrisă de nutriționiști.

La Sala Palatului, în disperare de cauză, organizatorii au pus peste tot pe scări afișe prin care reamintesc că este interzis să se aducă în sală mâncare sau băutură.

Ceea ce nu împiedică pe nimeni să intre în sală cu veșnicele sticle de plastic care, după concert, sunt lăsate cu nesimțire pe scaune sau pe jos.

Ca să nu mai vorbim de nenumăratele smartfonuri ale căror ecrane strălucesc printre rânduri și care uneori chiar sună, tăind cheful auditorilor și determinându-i pe muzicieni să-și închipuie că românii sunt sălbatici.

Înșirui mai jos câteva reguli simple de respectat, spre folosul celor care nu știu cum trebuie să se poarte la un concert. 
Deși sunt sigură că nici unul dintre aceștia nu face parte din publicul elitist al acestui blog; dar deh, poate se rătăcește vreunul…

1. NU se aplaudă între părțile unei lucrări. Dacă nu cunoști piesa, așteaptă ca dirijorul să se întoarcă spre public sau așteaptă până când aplaudă toată sala.
2. NU se bea în timpul unui concert. Poți aștepta pauza, nu te afli în deșertul Sahara, după o călătorie de 3 zile fără apă.
3. NU se mănâncă nimic în sală; ronțăitul gogoșilor, prăjiturilor  etc. e poate tradițional la meci, dar la concerte nu e tolerat.
4. NU te foi pe scaun când se cântă. Dacă nu-ți place muzica clasică și nu ești obișnuit cu ea, NU veni la concert. Dacă totuși dorești să intri în tagma concertomanilor, pregătește-te pentru asta: ascultă câteva luni muzică clasică la radio (Radio Muzical sau TV Mezzo) sau de pe CD-uri, în fiecare zi, timp de o oră, două, până când te "tăbăcești" și simți că vei putea rezista două ore la concert fără să-ți incomodezi vecinii. Probabil  că ei vor fi persoane foarte civilizate, care nu-ți vor face observații, dar n-ai vrea să știi ce se gândesc despre tine.
5. NU vorbi, NU-ți sufla nasul, NU tuși în timp ce se cântă. Dacă ai un acces de tuse și nu te poți stăpâni, strecoară-te discret afară.
6. NU veni cu telefonul mobil la concert sau închide-l înainte de a intra în sală. E jenant să deranjezi un concert cu țârâitul telefonului. Și riști să te facă de rușine dirijorul, cum s-a întâmplat și la Ateneu, când Fabio Biondi a protestat de pe scenă (ca și Lawrence Foster acum doi ani) pentru că unei dudui i-a sunat telefonul. (Ce credeți că a făcut duduia? Era lângă mine și am văzut: a închis sonorul, dar, în timp ce concertul se desfășura deja, a scris un lung mesaj și l-a trimis, explicându-i probabil celui care o sunase că e mare melomană și ascultă concertul…).
7. NU fotografia în timpul concertului și, dacă vrei să ai o amintire, fă o fotografie când se aplaudă, fără bliț. Muzicienii au și ei ochi ca toți oamenii, nu le place să li se pună zeci de blițuri în față.
8. NU întârzia și, dacă ai întârziat și ți s-a dat totuși voie înăuntru după începerea concertului, stai lângă ușă până se încheie partea care se cântă, nu ridica un rând întreg în picioare ca să ajungi la locul tău, deranjând întreaga sală.
9. NU pleca în timp ce se cântă, chiar dacă nu-ți place: rabdă în tăcere și fără să te miști. Plecând, jignești muzicienii și deranjezi și jignești publicul. Dacă ții neapărat să pleci, strecoară-te afară în pauza dintre părțile piesei care se cântă. Dacă mai poți răbda, pleacă în pauza concertului.

București - 554 de ani

S-au împlinit astăzi 554 de ani de când bătrânul nostru oraș a fost menționat pentru prima oară într-un document.
De-atunci, a trecut prin invazii, incendii, cutremure, molime. Nenumărate au fost nefericirile lui.
A rezistat.
A trăit.
S-a întins, a devenit mai frumos, mai mare, mai elegant cu fiecare secol care a trecut.
A învins toate adversitățile.
Va învinge și acum.
Va rezista nimicniciei oamenilor, mizeriei lor, nepăsării, lăcomiei, urii.
Va trece și prin asta, așa cum a trecut prin toate.
Pentru că nu avem numai nemernici printre concetățeni, avem și oameni frumoși.

Ei fac coadă la adăposturile morții ca să adopte câinii nimănui și să-i salveze astfel de la măcel, zâmbesc străinilor și spun o vorbă bună băbuțelor cerșetoare, stau în picioare, zornăind din peturile cu pietricele, împreună cu copiii lor, ore în șir, protestând împotriva nimicirii unei părți de țară aflate la sute de kilometri depărtare, fac curat noaptea târziu, acolo unde au manifestat, câștigă locuri I la întreceri sportive și la olimpiade școlare, ne fac să fim mândri că suntem români.
Și, mai ales, îi trezesc pe cei mulți, pe cei adormiți, pe cei nepăsători, pe cei care asistă impasibili la felul în care sunt batjocoriți, sunt asmuțiți, manipulați, sunt furați de viața, bunurile și omenia lor.
Așa că știm că Bucureștii vor dăinui și vor avea viață lungă.
La mulți ani, București!

Roșia Montana și lacul de decantare de la Kutahya - Turcia - comparație

15 milioane de tone de deșeuri cu cianuri se află în lacul de decantare din Kutahya

250 milioane de tone de deșeuri cu cianuri se vor depozita în lacul de decantare de la Roșia Montană

3 diguri de protecție apărau împrejurimile de otrava din lacul de decantare din Kutahya, din care primele două au cedat

1 (un) singur baraj de protecție va asigura, conform proiectului, lacul de la Roșia Montană

1.000 de persoane (aproximativ) trăiesc în satele din apropierea iazului din Kutahya

18.000 de persoane (aproximativ, conform recensământului din 2002) trăiesc în Abrud, Câmpeni și celelalte sate din apropierea lacului cu cianuri care s-ar construi la Roșia Montană

Surse:

 hurryetdailynews.com todayszaman.com

http://ibrahimgunelen.wordpress.com/2011/08/20/cyanide-crisis-continuing-in-turkey-kutahya-silver-mine/

voxpublica.realitatea.net/politica-societate/alerta-maxima-milioane-de-tone-de-cianuri-ameninta-marea-neagra-dupa-un-accident-la-o-mina-de-argint-din-turcia-62623.html?

Seriozitate de prim-ministru, cancerul și cheltuieli pentru sănătatea țării

                                                     Imagine Jurnalul

Să-ți vină amețeala!
Dl Ponta ba e prim-ministru, ba e soț și deputat, ba spune senin că nu se va face proiectul Roșia Montana, ba trimite proiectul de lege aprobat de guvern să fie validat de Parlament, ba spune iar că proiectul nu se va face și legea nu se va vota, ba se face avocatul RMGC și aruncă tot soiul de cifre cu despăgubiri, ca să sperie proștii. 
Cel mai serios argument al domniei-sale mi s-a părut acela că n-a știut nimic despre Roșia Montană, dar, dacă proiectul era susținut de Președintele Băsescu, a considerat că e rău.
Halal seriozitate de prim-ministru! Ce țară ar tolera un prim-ministru care invocă asemenea motive ale unei hotărâri vitale pentru țară?

                                         Cel mai bun guvern care poate fi cumpărat cu bani

Presupun că, dacă vreo autoritate de pe glob se oferea să ne dăruiască, pentru ochii noștri frumoși, vreo 50 de miliarde de euro, iar Președintele Băsescu zicea că e un lucru bun, dl Ponta ar fi zis că e un lucru rău și ar fi dat o lege să se refuze banii.. 
Atâtea volte și răsuceli parcă n-am mai văzut în viața noastră politică și, să mă ierte Dumnezeu, o viață politică atât de contorsionată ca aceea a României în ultimii 23 de ani e greu de închipuit. Alba-neagra e nimic pe lângă asta.

Îl sfătuim pe dl Ponta să nu uite că e de formație jurist, ba chiar dottore, și să se mai documenteze puțintel - la rigoare să consulte vreun avocat bun, cu doctorat pe bune.
S-ar putea să afle că n-o să plătim chiar așa de mult. Sau că s-ar putea să nu plătim nimic.

Și chiar dacă am plăti ceva, șovăie (nici o legătură cu domnul Șova de tristă prezență în viața politică românească) zic șovăie cineva să plătească medicamentele și îngrijirile necesare pentru a scăpa de cancer?
Pentru că asta e proiectul RMGC pentru România: CANCER.
O infecție care deja s-a instalat la Roșia Montană și provoacă dureri și febră în tot marele organism care este România.
Și chiar dacă ne-ar costa scump ca să ne recăpătăm sănătatea țării, merită. 

Dl Ponta în iunie 2012
In ceea ce priveste proiectul Rosia Montana, acesta se va realiza doar dupa ce se va raspunde la trei intrebari. Prima - se asigura cele mai inalte standarde de protectie a mediului? Daca da, mergem mai departe, iar daca nu, nu. A doua intrebare - se asigura un beneficiu mult mai mare decat era vorba pana acum pentru statul roman - 4% redeventa si 19% participarea noastra la proiect? Daca nu, nu mergem mai departe. Si al treilea punct - Rosia Montana este un proiect care se face pentru romani sau este pentru niste politicieni care vorbesc toata ziua la televizor despre acest proiect, evident, dezinteresat si sper ca ati sesizat ghilimelele. Pozitia noastra nu s-a schimbat cu nimic...

Roșia Montană, vaca de muls și contraofensiva RMGC

După scurta bucurie a creșterii prețurilor acțiunilor sale în urma Legii Ponta, care-i dădea practic pe mână o întreagă regiune a României, cu oameni, case, munți, aur și metale rare, Roșia Montana Gold Corporation și-a văzut speranțele spulberate de trezirea conștiințelor în țara pe care canadienii o sperau adormită și livrată bunului lor plac.

    Părinți în apărarea copiilor... și a țării

Deșteptarea a fost amară. 
Acțiunile RMGC au căzut dezastruos, ajungând pe 9 septembrie la un minimum de 41cenți canadieni (39 cenți SUA), după o pierdere de peste jumătate din valoare.

Încolțiți, „goldiștii” au început contraatacul.

Presa cumpărată vântură cifre de miliarde pe care România le pierde prin neîncepereea lucrărilor. Nu suflă o vorbă despre pierderile mult mai grele de sănătate a țării și a oamenilor, pe care România le-ar suferi prin începerea lucrărilor.

Amenințări deschise cu cereri de despăgubiri de 4 miliarde au început să apară în presa străină și românească.

Dar RMGC nu ține seama de faptul că un proces internațional ar putea scoate la iveală multe malversațiuni bănuite la baza semnării contractului, care trece sub tăcere metalele rare aflate la Roșia Montană, încă mai valoroase decât aurul „inventariat” de canadieni.

Metale rare, Gabriel, NOI știm!

Nu ține seama nici de un amănunt care ar putea disculpa în întregime România, pe baza inexistenței unui aviz de mediu și a imposibilității de a sili o țară să-și deșertifice o vastă regiune, în contestațiile  cetățenilor săi, proprietari de drept ai resurselor țării.

Tot pe linia contraatacului, vreo 20 de angajați ai RMGC refuză să iasă dintr-o galerie de mină transformată în muzeu și amenință cu greva foamei. Ei cer să vină Președintele Senatului și Primul-Ministru, care să le promită că vor îngădui ca RMGC să le otrăvească copiii și să distrugă regiunea, în schimbul micului bacșiș sub formă de salariu, pe care îl primesc deja.

Până în 400 de haidamaci RMGC, în frunte cu șeful de sindicat și prefectul județului Alba (despre care se insinuează că n-ar fi străin de ștatele de plată ale corporației miniere) li s-au alăturat la suprafață, fluturând steagurile țării.

Nu se rușinează să stea sub tricolorul românesc, pentru că nu le pasă că pun această țară în primejdie și că o doresc furată de întreprinderea străină. Strigă: „Roșia Montană este a noastră”. Aici greșesc. Roșia Montană este a tuturor românilor, iar RMGC nu are cum să ne cumpere pe toți.

Printre argumentele așa-zișilor mineri se numără faptul că altfel rămân fără lucru (cauza fiind de fapt aceea că regiunea a fost declarată abuziv și ilogic monoindustrială) și nu au bani să-și trimită copiii la școală.

Această argumentare șchioapă îmi aduce aminte de situația minelor de uraniu din aceeași regiune. În anii ’50, când, sub „oblăduirea” rușilor, s-a deschis prima mină la Băița, pe lângă deținuții și soldații aduși să lucreze în subteran, s-au repezit la „pomană” țăranii din regiune, amețiți de salariile „imense” și de avantajele materiale care li se dădeau (masă caldă, dozimetre individuale, duș cald la ieșirea din șut, medic la porțile minei etc.). Inconștienți de pericolul în care se puneau pe ei și familiile lor, au intrat în mină cu echipament de protecție insuficient, ba, mai mult, și-au construit și case cu piatră cu uraniu, provenită de la exploatare.

                    Imagine România Liberă

La plecarea rușilor, după aproape zece ani, mulți mineri și lucrători de suprafață erau bolnavi.

Ceea ce a urmat a fost și mai rău. Oamenii au fost trimiși în mine fără echipament de protecție, iar avantajele s-au diminuat până la dispariția totală. Cancerul a devenit o boală curentă în regiune, rata mortalității a crescut și speranța de viață a scăzut. Dar oamenii aveau „locuri de muncă”. 

                           Halde de steril (imagine Adevărul)

Azi, minele sunt închise, dar haldele de steril, care emană și acum un gaz toxic, radonul, zac în continuare pe câmp, în apropierea așezărilor, iar copiii se joacă pe lângă ele.

                                                          Imagine Gândul

Aceeași inconștiență – încă mai vinovată, pentru că acum există surse de informație – pare a-i lovi pe locuitorii din regiune atunci când cer deschiderea unei mine care îi va pune în primejdie pe ei și pe copiii lor. Și asta, pentru a hrăni lăcomia unei întreprinderi străine, căreia nu-i pasă de oamenii dintr-o țară pe care, în mod evident, o disprețuiesc și o consideră o vacă proastă, bună de muls.

De la lăcomia inconștientă a localnicilor la vicleana lăcomie corporatistă, totul se orânduiește sub lozinca purtată de protestatarii de la București, Lăcomia distruge România.

Din păcate pentru companie, RMGC și-a făcut socotelile fără a lua în calcul cetățenii informați ai României. Considerându-ne pe toți niște înapoiați, cetățeni ai unei republici bananiere, neșcoliți și dezinformați de autorități corupte, ușor de cumpărat și de păcălit, s-au trezit în fața unui număr crescând de oameni informați, cetățeni conștienți de drepturile și de posibilitățile lor.

Oameni care știu că aurul de la Roșia Montană, chiar dacă nu va fi scos acum, prin metode periculoase, care ne-ar degrada iremediabil o parte din țară, poate aștepta inventarea unor metode care să facă posibilă exploatarea minieră fără primejdiile pe care le include metoda cianurilor.

Oameni care știu că Academia Română, condusă de un savant chimist, se opune proiectului RMGC.

Oameni care știu că guvernatorul Băncii Naționale nu numai că se opune proiectului RMGC, dar a și afirmat că România nu are o nevoie stringentă de acest aur.

Și mai știu că nu putem să ne batem joc de această țară, pentru că trebuie și vrem să trăim aici: nu ne putem cumpăra nici o nouă țară, nici o nouă planetă.

Roșia Montană - cine a fost azi la demonstrație în București și ce dorește

Foarte multă lume. Peste 10.000 de oameni.
Familii cu copii. Extrem de mulți copii. Familii foarte civilizate.

Mamele nu vor cianură.
Nici copiii.

Tineri, foarte mulți tineri.
Nici ei nu vor cianură. Vor cultură.

Doamne bine îmbrăcate. Și cu umor.

Tineri îmbrăcați în straie populare, fete în ie. Pentru că vor să se știe că sunt români și țin să-și păstreze tradițiile și țara.

Ce-i supără? 

Corupția. Corupția e cianură, e otravă.

Îi supără guvernul. Cel mai bun guvern care poate fi cumpărat cu bani.

Cât costă? Se va afla, la un moment dat.

Îi supără trădarea. Au înțeles că suntem cu toții trădați și furați de 24 de ani.

Și începem să înțelegem cu toții acest lucru.

Voi continua mâine să adaug fotografii.