După 22 de ani, 2 ani

După 22 de ani de letargie, în sfârșit justiția română a întredeschis un ochi, a zărit o părticică din imensa hazna în care ne zbatem, în mare parte și din cauza somnului ei adânc, și a reacționat. Ca omul pe care îl deranjează o muscă în timpul somnului. I-a dat domnului Năstase o pălmuță.

2 ani.

Mai mult decât nimic.

Ziarele spun că e un act istoric. Poate. Dar mie mi se pare că, pentru personalitatea… istorică a dlui Năstase, s-ar fi cuvenit ceva mai mult.

Dacă luăm în considerație numai câteva dintre manifestările exterioare ale acestui domn, fără să ne aplecăm asupra felului în care și-a condus cariera și și-a obținut averea, nu putem uita mărețele momente când s-a pus în capul alaiului de mașini cu parlamentari care, în semn de protest, l-au însoțit la Procuratură pe dl coleg parlamentar Bivolaru, hoț dovedit.

De neuitat și clipa în care, de la tribuna Parlamentului României, țară europeană, dl Năstase i-a invitat pe curioși să-i numere… ouăle.

Cum nu uităm nici hilarul episod cu mătușa Tamara, bătrânica săracă lipită  pământului, care i-a „lăsat” moștenire familiei Năstase o inexplicabilă avere.

Și altele, și altele.

Fie și numai pentru felul în care aceste acțiuni au contribuit la încurajarea și la înflorirea atotputernică a corupției sistemului nostru politic, cred că dl Năstase ar fi meritat o pedeapsă mai exemplară.   

Chiar acum am semnat o petiție pe Net. Am pus numele meu în clar, urmat de numele orașului în care trăiesc. La coada rubricii a apărut automat “Sugerează îndepărtarea”.

Îndepărtarea pe care o sugerez și pentru care am semnat e cea a domnului Ponta. Învățăcelul domnului Năstase a moștenit de la marele său înaintaș mândria (se poate citi „tupeul”), apetitul (de putere și de avere), dragostea de case (să nu uităm afacerea încâlcită a vilei lui Lucrețiu Pătrășcanu, răpită printr-o scamatorie moștenitorilor de drept, ocazie în care ziarele au menționat numele domnului Ponta), nesinchisirea față de morală (a se citi „plagiat”), atitudinea sfidătoare, mania de a face promisiuni fără acoperire, derivată din lipsa de respect față de electoratul căruia îi cere voturile.

Și, la fel ca marele său model, dl Ponta s-a împărtășit din belșug din binefacerile pe care societatea noastră post-decembristă le rezervă celor care se nimeresc printre… politicieni.

Sper că, la un moment dat, se va împărtăși și din bruma de atenție pe care, în cele din urmă, justiția i-a acordat-o domnului Năstase. 
Ultima oră. Confruntat cu nota de plată, dl Năstase a ales varianta dramatică a încercării de sinucidere. Politicianul român poate înfrunta orice, în afară de demisie și de pușcărie.  

Un 6,5% mai greu decât un 65%

Potrivit exit-poll-urilor, dl Oprescu este noul primar general al Capitalei, învingându-l zdrobitor pe dl Prigoană.

Surpriza o constituie cei 6,5 % (cifră aproximativă) câștigați de Nicușor Dan, candidatul independent apărut în ultima clipă a alegerilor, omul a cărui campanie electorală s-a făcut de către voluntari, fără fonduri de campanie de milioane de euro, fără un angrenaj uriaș de partid în spate, fără televiziuni, fără afișe... fără manipulare.

Nicușor Dan nu a câștigat primăria Capitalei. O mare speranță a murit, o mare speranță se naște. O sămânță abia semănată a încolțit, iar vlăstarul se anunță puternic.

Dacă, în scurtul timp în care Nicușor Dan a luptat pentru Primărie, aproape fără mijloace, a reușit să convingă 6,5% dintre bucureșteni că primariatul lui ar fi benefic pentru Capitală, în cei 4 ani care ne despart de alegerile viitoare el va avea timpul necesar pentru a face cunoscute majorității alegătorilor opțiunile lui pentru viitorul orașului, programul lui.

Ceea ce se poate spune de pe acum este că scorul de 6,5% câștigat în aceste condiții cântărește mult mai greu decât scorul de 65% al primarului Oprescu, câștigat nu neapărat prin acțiunea tăvălugului nemulțumirii maselor, ci mai ales cu ajutorul jalnicelor bacșișuri electorale, cu contribuția hotărâtoare a celei mai masive, mai lipsite de scrupule și mai bogate mașinării de partid din România. Și nu mașinăria unui singur partid, ci a unei coaliții de partide care merită în egală măsură calificativele din fraza anterioară.

Ceea ce mai trebuie subliniat este calitatea alegătorilor lui Nicușor Dan: spre deosebire de masa puțin gânditoare care a pus din automatism ștampila pe numele indicate de fanfara electorală televizată a Antenelor & Comp., pe Nicușor Dan l-au ales conștient și rațional bucureștenii din pătura superioară a electoratului, oameni cu conștiință civică, care au capacitatea de a înțelege în ce constă în mileniul III binele unui oraș și al locuitorilor săi, care știu ce înseamnă o locuire civilizată și doresc ca și Bucureștii să ajungă în rândul capitalelor europene moderne.

Rămâne ca în cei patru ani care urmează să facem cu toții efortul de a-i ajuta pe inocenții noștri concetățeni, abrutizați de ani de manipulare nemiloasă, să înțeleagă că merită mai mult respect de la autoritățile orașului lor și că, pentru taxele pe care le plătesc, au dreptul ca aleșii să se preocupe de binele lor și al urbei pe care sunt chemați s-o gospodărească.

Banii lui Nicușor Dan

Vedem cu toții orașul împestrițat cu afișe electorale și nu ne mai întrebăm cum de se poate: politicienii nu sunt ca noi, oamenii normali, ei au bani (citește milioane de euro) să umple orașul cu afișe. De asta nu sunt afișe cu Nicușor Dan: el e om normal, ca noi, nu are milioane. Puținul pe care îl are pentru campanie are surse vizibile și mărturisibile. Donații (benevole, din entuziasm sincer, nu ca urmare a unui șantaj, ca la alții). Pentru cei care vor să se convingă, iată o postare de pe blogul bunei noastre prietene Sarah în România, în care unul dintre cei care îl doresc ca primar pe Nicușor Dan face publică sursa modestelor fonduri de campanie ale acestuia. Mulțumim, Alexandre Almăjeanu! Mulțumim, Sarah!

"Suntem mai mulți decât cred ei", by Alexandre Almajeanu - Votez pe Nicusor Dan!

(Image source)
"Nu am ca obicei să comentez politica din România. Pentru că nu urmăresc politica din România. Ca mulți din România și ca mulți români din afara ei, nu mă simt reprezentat de o femeie sau un bărbat politician nici în țară, nici în cadrul Parlamentului European.
Dar dacă nu ne ocupăm de politică, se ocupă ea de noi. Și, din păcate, știm cum.
De data aceasta, este vorba despre București, orașul unde m-am născut și unde revin cu plăcere, o dată pe lună. De fapt mă face de două ori fericit Bucureștiul: prima oară când mă întorc și a doua oară… când plec. Plec ușurat să știu că mă îndrum spre altă capitală europeană, unde pot merge pe trotuar, unde nu mă tem că un cățel l-ar putea mușca pe copilul meu și unde am alternative adevărate pentru a nu circula cu mașina.
Dar și Bucureștiul ar putea fi un oraș adevărat european. Este vorba de voință, de oameni și, din când în când, de alegeri.
Nu am ca obicei să mă laud cu banii pe care îi donez. Dar de data aceasta este vorba de Nicușor Dan. Și cum citesc așa de multe neadevăruri în jurul lui, am decis să scriu public că fac parte din cei, numeroși, care au donat pentru campania lui. Mulți bani pentru o țară ca România, dar puțini bani având în vedere ce posibilități au cei care «fac» de 23 de ani politică în România. Bani de dat, când ai, este cel mai simplu; cel mai frumos este tot timpul, prețios, pe care l-au dat, îl dau și îl vor da toți voluntarii care cred că și capitala României se poate schimba.
Suntem mulți români în afara țării care l-am vota pe Nicușor Dan, dacă am putea și care ne dorim să revenim într-un București schimbat.
Suntem mai mulți decât cred ei."

După Nicușor Dan prin grădina lui Dumnezeu

Azi, cum am promis, mi-am făcut puțin timp pentru o plimbare prin București. Nu așa, hai-hui, fără țel. Voiam să văd și eu cum arată fața orașului în ajun de alegeri de primar. Așa, în secret, mai voiam și să văd dacă Nicușor Dan, pe care o să-l votez, apare pe undeva pe pereți, ca să-l vadă poporul. Fără să mă mai învârt în jurul cozii, iată rezultatele.

De departe, cel mai des și mai variat e spânzurat – pe toți pereții, stâlpii și alte componente urbane – primarul Chiliman. Pare hotărât să rămână la datorie (și cred că, pentru atâta propagandă electorală, a făcut ceva datorii, nu numai o datorie). Rezistă ba cu aceeași seriozitate, ba cu aceeași implicare.

Pe ecranul din Romană apare și rămâne la datorie vreo jumătate de minut. Apoi apare o reclamă de sterilizat câini și pisici. Gratis. Imediat după, pe ecran se arată și domnul Ponta, cu sloganul perimat cu schimbarea. Altă schimbare. Să se facă dreptate. Aşa ar fi drept, să le mai vină şi altora rândul la ciolan. Apoi iar sterilizarea. Apoi da capo. Te ia amețeala.

Chiar pe-alături, casa Solacolu, în Visarion 8, rămâne și ea la datorie sub formă de ruină. I-a dispărut afișul (neelectoral) „PERICOL DE PRĂBUȘIRE”, Doamne ferește, între atâtea afișe cu oferte de primari, să nu-și închipuie cineva cine știe ce.

Vis-à-vis, în fața casei Lipatti, pălățel cam handicapat despre care se spune că a fost moștenit de tovarășul Ion Iliescu (chiar DÂNSUL) de la Valentin Lipatti, diplomatul comunist, fratele pianistului necomunist, șade, ca de obicei, cogeamite Hummer, obiect cât se poate de nesocialist şi de nedemocrat. Ciudat! Afișul din curtea casei nu militează pentru PSD, ci îndeamnă bucureștenii să-și cumpere urgent o piscină de plastic.

Aproape tot atât de des ca și confratele Chiliman de la USL, li se adresează bucureștenilor primarul Oprescu. Insistă să-l votăm pentru că a demonstrat că se poate. Adevăr grăieşte, am văzut cu toţii. Se poate: în pofida legilor, în detrimentul locuirii civilizate, în batjocura istoriei orașului, în nesocotirea intereselor locuitorilor. Se pot dărâma monumentele istorice, se poate rade o bucată de oraș pentru fanteziile urbanistice șchioape ale unui primar de carton, pe care-l doare știm noi unde de felul în care trăiesc oamenii, se pot da autorizații la greu pentru construcții megalomanice, care se potrivesc ca nuca-n perete cu locurile unde se ridică – dar sunt fabrici de bani pentru „prieteni” –, se poate orice. Chiar în timpul ăsta, Moara lui Assan arde, casa Miclescu din Kiseleff cască spre cer hăul încăperilor fără acoperiș, hala Matache scârțâie din greu dar refuză să se prăbușească, Berzei-Buzești arată ca un imens maidan, casele Spiru Haret, Nanu-Muscel din Romană, Oromolu din piața Victoriei și multe altele se macină inexorabil, tot orașul e împestrițat de locuri virane pe care se înălțau până mai an monumente istorice... Totul se poate. S-ar putea ca în Bucureşti să nu se mai poată trăi, dacă domnul Oprescu mai iese primar încă o dată.

Prin sectorul 5 se vântură peste tot marele Vanghelie. Omul ăsta nu mai are casă, nu mai are familie, nu mai are nimic pe lumea asta decât pe noi. Sectorul 5 îi e casă și familia lui suntem noi. Cu atât mai rușine să ne fie că, în loc să ne îngrămădim ca oile și să behăim blând în jurul LUI, marele tătuc, care ne dă pomeni de mici şi de sarmale, lăsăm goale corturile pe care le-a răspândit prin oraș și în care imaginea lui deschide chemător brațele spre noi. Nerecunoștința de pe malurile Dâmboviței e intolerabilă!!!

Mâine o să mai postez pe-aici ceva poze tot atât de admirabile ca și cele de mai sus. Mai sunt și alții prin marea grădină a lui Dumnezeu. Toți vor să ne dea, să ne facă, să ne repare casele, să ne scape de bieții câini comunitari, să ne aspire străzile (nu banii din buzunare, nuuuuu), să se ocupe de bătrâni, să ne mărească leafa şi pensia, să ne dea la toţi câte 20.000 de euro, să ne umple de mici, bere şi fotbal şi câte şi mai câte.

Numai un afiş cu Nicuşor Dan n-am văzut prin Bucureşti. Nu zic, poate-or fi, dar eu n-am văzut. Dacă vrei să-i afli programul, trebuie să cauţi site-ul lui de pe Internet. Dar pe Calea Victoriei am trecut pe lângă doi tineri care discutau aprins despre... Nicuşor Dan. Păreau a fi foarte dornici să-l voteze, din câte am înţeles, ţinându-mă un pic după ei ca să aud ce vorbesc.

Însă afişe, repet, n-am văzut. Ce-o fi asta??? De ce nu dă şi el acolo, un milion, două de euro, pe afişe care să ne convingă să-l votăm? Ce mare lucru? Cuuuum? NU ARE? Cum adică? El nu e din specia catindaţilor? E un om obişnuit, aşa, ca noi? Nu minte? Nu fură? Nu dărâmă? Păi cum să voteze bizonul aşa ceva?

Ciclul DE CE O SĂ-L VOTEZ PE NICUŞOR DAN

În Bucureşti trăieşti mai intens.
Aşa scrie pe cogeamite blocul.
Şi, într-adevăr, dacă mă gândesc bine, trăieşti mai intens, râzi mai intens, te ruşinezi mai intens, te neruşinezi mai intens etc. etc.
Dacă umbli prin urbe cu aparatul de fotografiat, găseşti numaidecât dovezi în sprijinul acestei afirmaţii, care mi se pare cât se poate de adevărată.
Deja am găsit, încă de azi, vreo două imagini grăitoare.
Iată una care înfrumuseţează, fără ruşine, gardul unei case pentru zugrăvirea căruia cu siguranţă că proprietarul a plătit scump:

Zău! Ce dacă? Bucureşteanul care a scris lozinca a trăit intens un moment artistic. Ce contează curăţenia oraşului în faţa puternicei lui personalităţi?
Un alt soi de podoabă, cam tot atât de jenantă, se lăfăie pe un bloc întreg în distinsa Piaţă a Victoriei, loc înnobilat de prezenţa guvernului României, condus momentan de marele mic Titulescu.
E un afiş prin care se sugerează localnicilor, presupuşi a fi cam puţini la minte, ideea că fostul soţ al virtuoasei doamne Monica C. ar fi un gigant care ocroteşte cu puternica sa umbrelă nevolnicul Bucureşti, personificat printr-un Arc de Triumf redus la proporţii ridicule.

Lasă că iniţialele de pe umbrelă te duc cu gândul la tot felul de cuvinte necuviincioase care încep cu litera p, dar înfăţişarea personajului face toţi banii (pe care i-a dat pe campanie).

Îmbrăcat cu un blazer roşu cu gulerul brodat, veşmânt de cel mai înalt bun-gust pentru un berbant de vârsta dumnealui, domnul cu pricina ţine evocator şi discutabil mâna în buzunarul pantalonilor, fixând trecătorii cu o privire asasină, irezistibilă.
Pur şi simplu te apucă pe loc dorinţa de neîndurat să te duci să-l votezi primar, şi suferi intens la gândul că mai ai de aşteptat o săptămână până să poţi face acest gest salvator.
Un gând te consolează totuşi: oraşul e plin de asemenea îndemnuri înţelepte şi benefice şi poate că alt catindat o fi găsit argumente şi mai seducătoare pentru a fi votat..
Da, mâine mă voi plimba pe străzi şi voi fotografia cele mai năstruşnice afişe electorale. Cu siguranţă că, peste ani, colecţia de oferte de primari din 2012 va însenina chipurile fiilor şi nepoţilor noştri, amintindu-le cât de mare e grădina lui Dumnezeu...

Nicuşor Dan, vinovăţia, şansa şi normalitatea

Sunt un locuitor al Bucureştilor. Trăiesc aici de când mă ştiu. Iubesc oraşul acesta, aşa cum e el. Probabil pentru că aşa cum e el sunt şi eu. Nu poţi să nu începi să semeni cu locul din care faci parte. Ca soţii bătrâni care, după 40 de ani de căsnicie cu bune şi cu rele, încep să arate ca nişte gemeni.

Pe de altă parte, simt o mare vinovăţie faţă de oraşul meu. Nu pentru ce i s-a întâmplat înainte de ’89. Atunci chiar n-aş fi putut să fac nimic pentru el. Eram, cum erau toţi, cu mâinile legate.

Dar după ’89… Ei, da, după, am început să greşesc faţă de el.

Nu m-am gândit destul la binele lui. Nu l-am apărat.

Şi, mai ales, l-am blagoslovit cu primari tot unul şi unul. I-am votat. Pe unii. Pe ceilalţi i-am suportat, cu resemnarea aceea moştenită din vechiul regim comunist, şi care acum nu-şi mai are locul. Azi, resemnarea e o vină.

Numai când mă gândesc la ţiganiada din Primăria domnilor Lis sau Halaicu, mă apucă ruşinea. Când îmi vin în minte găurile negre în care au dispărut banii oraşului în vremea tuturor primarilor, mă ia disperarea. Când îmi amintesc de şoseaua suspendată, de calea de ieşire rapidă din Bucureşti care ar trebui să distrugă frumoasa şosea Aviatori, de Berzei şi Matache în ruină, îmi vine, pentru prima oară în viaţa mea, să-mi iau câmpii.

Şi, în dezolarea în care mă aruncă propria neputinţă, combinată cu prostia, nepăsarea, nesimţirea, neştiinţa sau hoţomănia-lăcomia unora dintre concetăţenii mei, nu întrevăd decât o palidă şansă. Nicuşor Dan întruchipează o şansă.

Da, ştiu, Nicuşor Dan nu are talentul să dea din gură cu tupeu, vorbind vrute şi nevrute, cum fac versaţii lui contracandidaţi.

Nu promite marea cu sarea, ascunzând în colţul ochilor şmecheria dispreţuitoare cu care escrocul îşi pregăteşte terenul ca să te jecmănească până la os.

Nu vorbeşte cu tonul paternalist-superior cu care ne tratează de proşti domnul candidat favorit, parcă am fi cu toţii copii nevolnici pe care-i ademeneşti cu bomboana, ca să le iei lănţişorul de la gât şi banii de mâncare.

Nu are ştiinţa păcălirii oamenilor şi vorbeşte serios, de parcă i-am fi prieteni, de parcă am fi cu toţii îngrijoraţi de soarta oraşului şi am vrea să facem şi noi ce putem pentru binele tuturor.

Şi, pe lângă că nu are carisma escrocului, cred că e şi un pic timid. Nu-i place să vorbească despre ce nu ştie. Iar despre treburile oraşului sunt sigură că sunt multe lucruri pe care încă nu are de unde să le ştie.

Dar cred că va învăţa foarte repede, pentru că e inteligent, şcolit şi pentru că  iubeşte oraşul. Asta se vede din tot ce face, din felul în care se bate pentru Bucureşti.

Avem nevoie de un asemenea primar. De unul care înţeleagă că nu-i poţi fura unui oraş istoria, care să accepte că oraşul este căminul nostru, al tuturor, de unul care să ni se adreseze normal şi onest, fără vorbe groase, de unul care să nu fi fost clientul posturilor Tv de scandal, care să nu-şi facă sloganuri jenante din „plici” sau din ex-nevasta de moravuri uşoare.

Cred că trebuie să ne acordăm noi înşine şansa unui primar de capitală europeană. O şansă la normalitate.

O casă bucureşteană de stil neoromânesc: casa Oprea Soare

 Între străzile Apolodor din Damasc, Colonel Gheorghe Poenaru-Bordea şi Sfinţii Apostoli se ridică, în mijlocul unei mari curţi (fostă grădină din care se mai păstrează câţiva copaci) casa Oprea Soare, creaţie din 1914 a arhitectului Petre Antonescu.

 

 Trafor, element de arhitectură medievală românească

  Coloană, element de stil bizantin

Proprietarul casei, Dumitru Oprea Soare, era unul dintre cei mai bogaţi comercianţi din Bucureşti, specializat în afacerile cu cherestea. 

Clădirea de stil neoromânesc marchează un moment de apogeu în creaţia lui Petre Antonescu, distins reprezentant al grupului de arhitecţi care a dus acest stil de sinteză pe culmile expresiei sale artistice.

                                       Parter. Sufrageria. Lampă de fier forjat

Încăpere de la parter. Lemnărie sculptată

Născut la începutul secolului XX, stilul neoromânesc a fost generat în acelaşi timp de conştientizarea valorii istoriei naţionale, de redescoperirea, pe cale arheologică şi prin mijlocirea monumentelor păstrate, a arhitecturii medievale din Ţările Române.

Sufrageria. Arcadă

 

Holul central, parter. Şemineu

Au mai jucat un rol important şi dorinţa de înnoire a arhitecturii naţionale, bazată, în a doua jumătate a secolului XIX, în special pe folosirea stilurilor arhitecturii vest-europene, dar şi creşterea economică a ţării, consecinţă a stabilităţii induse de regimul monarhic.
                                                          Parter. Arcade                         
Arhitectura casei Oprea Soare a fost inspirată după reşedinţele Cantacuzinilor de pe Valea Prahovei (Măgureni, Mărgineni etc.), care începuseră a fi redescoperite arheologic în anii 1890-1910.

 

Subsol. Bârne

                                                        Parter. Şemineu

  

 Subsol. Lampă

                                          Parter. Arcadă pictată în sufragerie

Un rol important în decorarea interioarelor l-a jucat şi gustul epocii pentru exotism, pentru elementele inspirate din arhitectura otomană şi pentru preluările din repertoriul decorativ al stilului bizantin.

Parterul casei se orientează în jurul unui hol central, care, prin arcade, dă acces către încăperile decorate fiecare în alt stil.

Subsolul. Hol central cu arcade, la fel ca la parter

 

Holul, acoperit cu o cupolă, are pavimentul decorat cu mozaic.

Prin moştenire, casa a ajuns în proprietatea lui Ştefan Soare şi a soţiei sale, fiica marelui producător de şampanie Mott. Confiscată în 1950 de autorităţile comuniste, a fost transformată în cramă-restaurant în anii 1970. 

Parter. Ornament

După 1989, a fost vândută unor investitori care au exploatat-o în chip de hotel-restaurant-cazinou, procedând la unele transformări locale care au dus la degradări, din fericire de mică amploare.

Parter. Fereastră

Acoperişul (operă a celebrului „tinichigiu” bucureştean Alexandru Dimitriu) a suferit cel mai mult: lucarnele originare au fost înlocuite cu tabachere, pazia dantelată a dispărut. 

În urma unor nesfârşite procese, casa a fost retrocedată moştenitoarei în 2006. Punerea în posesie a iscat un scandal monstru, spre marea bucurie a nenumăraţi gură-cască din cartier, care asistau la ostilităţi ca la teatru. "Investitorul norocos", care cumpărase casa de la stat, pe un preţ care se poate bănui, şi-a manifestat dezaprobarea intrând în plin cu jeep-ul în poarta închisă (cu batanţi solizi din fier forjat) şi rănind cu această ocazie doi nevinovaţi jandarmi. După o adevărată luptă, arbitrată de un corp de jandarmi, între investitorul deposedat şi reprezentanţii legali ai moştenitoarei, îndelung nedreptăţita doamnă şi-a intrat în sfârşit în drepturi. 
Actualmente, casa adăposteşte Hanul berarilor interbelici.

 

Copyright Silvia Colfescu 2012