luni, 16 mai 2011

Alecsandri Estates. Ce se vede şi ce nu se vede


Se vede înghesuiala spaţiului şi masivitatea clădirior

Ce se vede şi ce nu se vede din imaginile publicate de Alecsandri Estates ca reclamă a ansamblului pe care vrea să-l construiască în strada Alecsandri şi strada Povernei?
Reamintesc că pentru a face loc acestor construcţii au avut loc demolările sălbatice din ultima săptămână.

În primul rând ce se vede.

Se vede că anunţatele minuni arhitecturale, care trebuie să înlocuiască eleganta casă Adrian şi solida clădire a sediului domeniilor Reşiţa, sunt de fapt nişte banali mamuţi paralelipipedici. Pretenţii cât cuprinde, dar nici un fel de originalitate, nici un fior de creativitate, genul de arhitectură comună, care se uzitează larg de decenii încoace, forme banale, lipsite de strălucire şi, ceea ce este încă mai grav, în nici un fel integrabile în ambianţa cartierului.

Înghesuite astfel încât să ocupe cât mai mult din terenul dintre Alecsandri şi Povernei, greoaie, cele trei clădiri sufocă spaţiul în care sunt îngrămădite. Şi încă, pe nici o imagine nu apare, în dreapta, blocul de 4 etaje care se preconizează a fi construit în locul vilei demolate din ansamblul monumental Rosetti-Soleşti. Această clădire masivă va sugruma şi mai mult spaţiul şi va bloca iremediabil mica piaţă de la intersecţia străzilor Povernei, Constantin Daniel şi Visarion.

Ce nu se vede

Şi nu se vede, pentru că un desen sau o imagine manipulată cu ajutorul computerului pot crea impresii fără nici o legătură cu realitatea. Cazul de faţă.

Nu se vede, de pildă, raportul între clădirile noului complex şi cele din jurul lor.

Pe strada Alecsandri sunt monumente istorice clasate (LMI 2010) la numerele 1-3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 13, 16, 18, 20. S-a abrogat cumva Legea care spune că nimeni nu poate construi pe o rază de mai puţin de 100 m în jurul unui monument istoric? Aici, pe o rază de 100 m sunt 10 monumente istorice, dintre care 4 (Alecsandri 3,5,6,7 la o distanţă de 10-15 m. de clădiri! CINE a îndrăznit să dea aviz pentru această construcţie, într-o contradicţie atât de flagrantă cu Legea?

Vizavi de noul colos se află monumentele de la nr. 3 (P), 5 (P+2), 7 (P+2). Alături numerele 6 (P+1), 8 (P), 10 (P+2). Celelalte clădiri-monument, toate la mai puţin de 100 m de noile construcţii, sunt de asemenea cu maximum 2 etaje. Nu există concordanţă între acestea şi noile clădiri. Vecinătatea unei clădiri cu 7 etaje va strivi întregul ansamblu, reducându-l la aspectul unei îngrămădiri de căsuţe mărunte.

Aceeaşi situaţie pe străzile Constantin Daniel şi Povernei, mărginite de case în majoritate elegante, în general de la începutul secolului XX, cu statut de monumente istorice sau nu.

Nu se vede, de asemenea, adevărata dimensiune a străzilor şi, implicit, situaţia circulaţiei.

Străzile nu ating lăţimea de 10 m, iar trotuarele mai ocupă încă minimum 3 metri din lăţime. Automobilele proprietarilor şi ale celor care mai lucrează în zonă sunt parcate pe ambele părţi ale străzilor, lăsând liber pentru circulaţie o singură bandă. Odată cu construirea blocurilor înalte pe strada Căderea Bastiliei, în capătul ei dinspre bulevardul Iancu de Hunedoara, circulaţia pe această stradă şi pe strada Grigore Alexandrescu, perpendiculară pe ea, a devenit un adevărat coşmar.

Motive pentru care, acum un an, doi, poliţia a instituit sensuri unice pe străduţe. Problema circulaţiei şi a parcării nu a fost rezolvată, dar mai mult nu se putea face.

Din imaginile de prezentare ale Alecsandri Estates, au fost ocultate cu abilitate detaliile care ar fi putut sugera aglomeraţia drăcească pe care blocurile de birouri o vor provoca aici. Străzile par goale, iar mica piaţă de la intersecţie e desenată în aşa fel încât pare largă, mai, mai să te crezi în piaţa Charles de Gaulle.

Schema de circulaţie prezentată de Alecsandri Estates ţine de pura fantezie. Intrările în garajele subterane vor fi la fel cu intrările în garajele subterane ale blocurilor noi din Căderea Bastiliei, înghesuite, înguste şi periculoase, deci puţin folosite. Viaţa locuitorilor cartierului se va transforma într-un iad, cu lupte înverşunate pentru locurile de parcare şi cu problema de nerezolvat a plecatului şi ajunsului acasă la orele de vârf.

Mai mult, aceste parcări subterane, care ar fi trebuit să fie prevăzute, la dimensiunile ansamblului, pentru 450 de automobile, sunt prevăzute de proiectanţi pentru 358 de maşini, ceea ce va lăsa pe stradă o haită înrăită de şoferi în căutare de locuri de parcare…inexistente.

Luând în consideraţie desfigurarea cartierului, supraaglomerarea circulaţiei, inconfortul locuirii şi al muncii într-o asemenea ambianţă, poluarea intensă, mă întreb cum am putea face pentru a le deschide ochii „dezvoltatorilor” imobiliari asupra imposibilităţii de a implanta asemenea construcţii în centrul istoric al oraşului.

Alecsandri Estates declară cu mândrie că nimeni nu a mai oferit spaţiu pentru un astfel de proiect într-o asemenea arie, în acelaşi timp centrală şi exclusivistă. Are dreptate. Nimeni nu a mai îndrăznit să o facă, PENTRU CĂ NU SE POATE. Un astfel de proiect distruge şi aria exclusivistă, şi este în acelaşi timp nociv pentru o activitate care nu are cum să se desfăşoare nestânjenită într-o ambianţă concepută pentru scopuri total străine.

La urma urmei, e loc destul în periferii, unde s-ar putea construi cu lărgime şi unde s-ar putea prevedea accesul corect şi facil prin drumuri nou trasate, generoase, adaptate conformaţiei terenului şi nevoilor circulaţiei.

Ar trebui pentru asta declanşată o nouă revoluţie? A bucureştenilor?

Copyright Silvia Colfescu, 2011

duminică, 15 mai 2011

Cum arată o anexă, în accepţia Primăriei Capitalei



Aşa arată, în viziunea Primăriei Capitalei, o "anexă" a unui monument istoric. La ora aceasta "anexa" este demolată

Citez aici mesajul transmis redacției B365.ro de Primăria Capitalei:
“In legatura cu desfiinţarea corpurilor C2,C3,C4 şi C5 – ca anexe- la Corpul Principal C1-care se păstrează şi se restaurează – din str. Povernei nr. 1-3, sector 1,Bucuresti, Primaria Capitalei face urmatoarele precizari: S-a emis Certificatul de Urbanism nr. 1081/924179/19.07.2010 şi Autorizaţia de Desfiinţare nr. 436/949953/01.11.2010. Menţionăm că Autorizaţia de Desfiinţare s-a emis în baza tuturor cerinţelor prevăzute în Certificatul de Urbanism menţionat mai sus, în principal cu Avizul Favorabil nr. 983/Z/06.10.2010 emis de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional al (sic) Municipiului Bucureşti – privind desfiinţarea construcţiilor existente menţionate mai sus. Precizăm că Legea nr. 422/18.07.2001, cu modificările şi completările ulterioare – privind protejarea monumentelor istorice, la cap. III- prevede că intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului conform(adica obligatoriu) emis de către MCPN sau după caz de serviciile publice deconcentrate ale acestuia.”

Ce ne spune de fapt acest text?

1. Că avizul de desfiinţare nu a fost emis de Ministerul Culturii, aşa cum s-ar fi cuvenit în cazul desfiinţării unei părţi a unui ansamblu care avea statut de monument istoric în integralitatea lui, ci numai cu avizul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti, celebră pentru ilegalităţile semnate de dumneaei, ilegalităţi care au dus la pierderi ireparabile din patrimoniul istoric al Capitalei. Expresia "sau după caz de serviciile publice deconcentrate ale acestuia" nu-şi are locul aici, în cazul unui monument clasat cuvenindu-se ca avizul să fie eliberat de Minister, nu de alte servicii publice.

2. Că Direcţia cu pricina a încadrat ca anexă un monument de incontestabilă valoare, care contribuia la armonia specială a ansamblului. Această autorizaţie acordată la întâmplare, ducând la ştirbirea unui ansamblu închegat, ne duce cu gândul la explicaţii neplăcute ale acestui gest, explicaţii între care nu-şi au locul nici profesionalismul, nici onorabilitatea.

Gardul artistic cu traforuri vegetale, care înconjura ansamblul monumental Rosetti-Soleşti, a cărui poartă principală a fost dărâmată de buldozer

sâmbătă, 14 mai 2011

O informaţie din Observatorul urban

Piaţa Romană. Casa Calleya

În ultimul număr din Observatorul urban a apărut informaţia pe care o redau mai jos. Când am citit-o, m-am înfiorat. Dacă se vor accepta propunerile domnului Gabrea, Ambasada Franţei va fi înconjurată din trei părţi de un zid de blocuri având între 5 şi 9 etaje. Blocul de 9 etaje se va vedea din piaţa Romană, strivind frontul frumoaselor case dintre Mendeleev şi Dacia (casa Petraşcu, monument istoric, arh. Ion Mincu, pe colţul cu Mendeleev, şi casa Calleya, arh. Octav Calleya, pe colţul cu Dacia). Rămâne de văzut ce reacţie va avea ambasadorul Franţei la vestea că de jur-împrejurul curţii ambasadei nenumăraţi ochi vor urmări de la ferestrele blocurilor cum creşte iarba de pe peluza dumnealui.

Cât despre ideea aberantă de a ridica un bloc uriaş în spatele faţadei băncii Marmorosch-Blank, capodoperă a arhitectului Petre Antonescu, monument istoric, mă întreb ce părere au arhitecţii despre felul în care va arăta priveliştea măreţului edificiu văzută dinspre Calea Victoriei, cu hanul Dedu-Castrişoaiei în prim plan. Hanul, o clădire fermecătoare, datând de la 1800, cu transformări din 1874, a fost restaurat în anii 1996-1998. Eu aş zice că micul han va arăta ca un neg pe faţa noului bloc.

Oraşul nostru, ale cărui străzi mi se păreau până acum foi dintr-un mare dicţionar de arhitectură, cu capitole bine închegate, se transformă încet într-un fel de ghiveci. Edificiile disproporţionat de mari, înfipte la întâmplare oriunde li se poate face un loc prin distrugerea tramei oraşului, fac ca tot ce mai rămâne în jurul lor să pară mărunt şi meschin. Aşa va părea şi istoria oraşului, şi oamenii care au trăit aici. Dar poate că, de fapt, mărunţi şi meschini suntem doar noi înşine, care, cu nepăsare, lăsăm ca toate acestea să se întâmple.

Comunicat din Observatorul urban

http://www.observatorulurban.ro/bloc-de-37-de-metri-peste-cladirea-marmorosch-blank-din-centrul-istoric.html

Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei a propus spre avizare, miercuri, trei Planuri Urbanistice Zonale realizate de firma presedintelui Comisiei, Sorin Gabrea: un bloc de 37 de metri in interiorul Marmorosch Blank, monument istoric, un complex de cladiri cu un accent de inaltime de 9 etaje, langa Ambasada Frantei, pe strada Amzei, vizibil din Piata Romana si un bloc de 6 etaje pe strada A. Verona colt cu Pitar Mos.

In Planul Urbanistic Zonal str. Biserica Amzei 21-23 sunt propuse reglementari pe terenurile invecinate. In urma aplicarii acestora mai multe case de epoca vor disparea:

Sunt preluate reglementările din PUZ str. C. Tell NR. 16, 16B, 18, adoptat prin HCGMB 119/2009 privind inlocuirea clădirilor existente cu altele de maxim P+5 pentru:

PS Promit că saptamana viitoare voi publica aici fotografiile şi datele caselor pe care distrugătorii oraşului se pregătesc să le şteargă de pe faţa pământului, cu istoria lor cu tot. După demolările incredibile ale frumoaselor case din Povernei, speram ca atacul asupra cartierelor istorice ale oraşului să se oprească. Văd că, dimpotrivă, s-a înteţit. La ritmul acesta, în 10 ani vom locui cu toţii într-o colecţie searbădă de măgăoi paralelipipedice de sticlă.

PPS Mi se pare halucinant faptul că o Comisie a Primăriei propune spre avizare PUZ-uri realizate DE FIRMA PARTICULARĂ A PREŞEDINTELUI EI!!! La Primărie n-a auzit nimeni de conflictul de interese? Aici nu e vorba de fleacuri. Nici măcar miliardele care se joacă pe sub mână nu mi se par importante. Important mi se pare că, fără jenă, se pregătesc distrugeri ireparabile, care spoliază oraşul de o parte din istoria sa şi din prestigiul la care ar avea dreptul, în urma cunoaşterii şi respectării acestei istorii.

vineri, 13 mai 2011

Postez din nou - Oraşul jefuit

Ieri, 12 mai 2011, cu excepţia uneia, au fost culcate la pământ clădirile din ansamblul Rosetti Soleşti, monumente istorice. Excepţionala armonie arhitecturală a casei Rosetti (ridicată de arhitectul Wilhelm Bast şi remaniată de marea arhitectă Virginia Haret Andreescu) a rămas doar o amintire.
Noaptea, casa a fost înconjurată cu aceleaşi văluri ca şi casa Adrian de vizavi, iar în curte a fost adus un buldozer

La chemarea Ralucăi Voicu Arnăuţoiu şi a lui Christian Mititelu, care au trecut prin faţa clădirii exact când demolatorii şi-au început activitatea, a venit poliţia. Cum pe poartă nu exista obligatoriul panou, poliţiştii au cerut autorizaţiile de demolare.

Ora 10: pe poartă nu e nici un panou

Spre surprinderea tuturor, reprezentantul proprietarilor, indispus de obrăznicia societăţii civile şi a localnicilor, care îndrăznesc să-i pună piedici în activităţile lui de distrugere, a prezentat o autorizaţie tot atât de valabilă pe cât de revoltătoare, emisă de Primăria municipiului şi semnată de primarul demolator Sorin Oprescu.

Apoi, împreună cu vreo doi acoliţi agresivi, s-au dus şi au încropit un panou de şantier, pe care l-au fixat de mântuială pe poartă. Potrivit acestui panou, beneficiar al jafului care se face oraşului este o necunoscută companie denumită…cum altfel? Rosetti Estates.

Direct de pe drum, venind de la Bacau, s-a oprit acolo si deputatul Teodor Paleologu, fost ministru al culturii şi cunoscut apărător al monumentelor Capitalei.El a blocat accesul celui de al doilea buldozer cu maşina Camerei Deputaţilor.

Soluţie vremelnică. Chemată de data aceasta de demolatori, poliţia l-a amendat pe deputat, care a fost nevoit să-şi retragă maşina din poartă.

Amendat. Automobilul este retras din poartă

Drum liber pentru buldozer

La faţa locului s-au adunat reprezentanţi ai societăţii civile, localnici, presă.

Nicuşor Dan (Salvaţi Bucureştiul), Roxana Wring (ProDoMo), Alexandra Bogdan (TVR)

Demolatorii s-au abţinut să atace casa atâta vreme cât s-au aflat în bătaia aparatelor de filmat şi de fotografiat. După ora 13 lumea a plecat, nu ai cum să stai să păzeşti o casă ziua şi noaptea. Imediat, muncitorii au început să dărâme.

Acum a rămas din frumoasa casă boierească numai o grămadă de moloz.

Gardul artistic, semnat, se va risipi probabil în praf, aşa cum se duc toate podoabele oraşului.

Armonioasa piaţetă a cartierului, înconjurată până acum de elegante clădiri istorice cu parter şi un etaj sau două, va fi înghesuită între un bloc de 3 etaje, pe locul casei Adrian, prelungit cu unul de 6 sau 7 etaje în spate, pe terenul din Alecsandri, şi un bloc de 4 etaje, construit în locul casei Rosetti dărâmate, care va ocupa o suprafaţă mult mai mare din terenul curţii.

Văduvită de casele care o împodobeau, piaţeta are un aer pustiit. Castanul din curtea casei generalului Adrian a înflorit, neştiutor, probabil pentru ultima oară. La anul se va ridica pe acest loc un mamut cu cel puţin şase etaje.

Precum spunea Christian Mititelu de dimineaţă, „ne iau cerul”.

Trăiască banul! Trăiască blocurile uniforme de sticlă şi proprietarii lor lacomi de arginţi!

Dar nu de 30 de arginţi.

Din vremurile acelea până acum, pretenţiile au crescut de milioane de ori.

Copyright Silvia Colfescu 2011

Mister şi groază... a dispărut postarea!

Ieri am postat pe blog un articol plin de amărăciune, în care descriam evenimentede din dimineaţa zilei, la demolarea casei Rosetti Soleşti. Networked blogs au anunţat articolul pe FB şi pe alte site-uri. O mulţime de oameni l-au citit.
Azi articolul a dispărut de pe blog.
Nu am nici o explicaţie.
Dar am în schimb textul şi fotografiile.
Aşa că mă va mai costa ceva muncă, dar îl voi posta din nou pe blog.
Dacă poate cineva, mai priceput decât mine în ale blogurilor, să-mi dea o explicaţie a acestei dispariţii bizare, îi voi fi foarte recunoscătoare.

miercuri, 11 mai 2011

Casele Adrian şi Rosetti Soleşti pe planul Bucureştilor de la 1911


Planul cadastral al Bucureştilor de la 1911, cu figurarea caselor Adrian şi Rosetti Soleşti

În 1911, strada Constantin Daniel de astăzi purta numele Brutari. Intersecţia cu Povernei şi cu Visarion nu era împodobită cu statul rotund de azi, ci cu un strat triunghiular. Casa Adrian avea exact conformaţia pe care a avut-o până alaltăieri când a fost demolată: în dreapta casei se află corpul de garaje, pe care acum, nu se ştie cum, în planul cadastral actual a fost înscris nr. 4 (???)

Casa Adrian este numerotată pe Povernei 2, iar terenul ei este separat de terenul din spate, al proprietarilor din Alecsandri.

Casa Rosetti Soleşti are nr. 1, tot pe Povernei, şi se învecinează pe str. Brutari (Constantin Daniel) cu casa care poartă actualmente nr. 9 (strada Daniel a fost renumerotată, dar casa este aceeaşi) iar pe strada Povernei cu casa cu nr. 5 (de asemenea încă în picioare).

Casa Rosetti Soleşti apare cu corpul dreptunghiular, păstrat şi astăzi, şi cu extensia cu coloane, de asemenea păstrată. Arhitectul iniţial al casei a fost Wilhelm Bast. Clădirea a fost completată în 1928 de arhitecta Virginia Haret Andreescu, nepoata pictorului Andreescu şi soţia inginerului constructor Spiru Haret-Gold, fiul marelui cărturar Spiru Haret. Transformările şi adaosurile ulterioare au constituit o excepţională reuşită, arhitecta integrând organic noul corp de casă ansamblului de clădiri. Noua clădire a fost construită în continuarea colonadei, o adevărată casă boierească a cărei arhitectură este coordonată cu cea a celorlalte două edificii.

Cele trei corpuri, alcătuind un unic ansamblu, sunt înconjurate de un gard de piatră, decorat cu traforuri vegetale şi cu stâlpi de poartă impunători. După război, clădirea aflată de-a lungul străzii Povernei a fost supraînălţată.

Planul cadastral actual: în colţul curţii Rosetti Soleşti a apărut din neant un nr. 11; nr. 11 de pe Constantin Daniel se află pe cealaltă parte a intersecţiei, lângă garajele casei Adrian; casa Adrian nu mai are număr.

Aşa cum am arătat în articolele precedente, pe planul cadastral actual a apărut, în colţul curţii casei Rosetti Soleşti, un inexplicabil număr 11, indiciu serios al unei previzibile scamatorii imobiliare, întrucât se pare că Alecsandri Estates, care deţin acum clădirile Proiect Bucureşti, au obţinut aviz de demolare pentru clădirea din Constantin Daniel 11. Aceasta se află de fapt de partea cealaltă a intersecţiei, lipită de corpul garajelor casei Adrian.

Copyright Silvia Colfescu 2011

Încă o demolare în strada Alecsandri



Aseară am constatat că Alecsandri Estates au demolat şi casa adiacentă terenului din Alecsandri 4, care a purtat nr. 2 înainte de construirea blocului de colţ. Era o casă P+1, nu excepţională din punctul de vedere al valorii arhitecturale sau istorice. Era totuşi construită, în baremurile stilului neoromânesc, de arhitectul inginer Cesare Fantolli, în 1911. Şi era întrutotul adecvată ambianţei cartierului.

Aproape toate casele de pe strada Vasile Alecsandri sunt înscrise pe Lista Monumentelor Istorice. Şi pe cea din 2004, şi pe cea actualizată, din 2010.